NAVETĂ¹, navete, s. f. 1. Instrument de forma unui ac lung cu care se lucrează plase, fileuri. 2. Parcurgerea de către o persoană a unui drum dus și întors, cu regularitate, de obicei între două localități (relativ apropiate). A face naveta. 3. Vehicul de transport în comun care asigură legătura între două puncte relativ apropiate, efectuând regulat drumuri dus și întors. ◊ Navetă spațială = vehicul spațial cu echipaj uman care se lansează în spațiu cu ajutorul unei rachete puternice și revine pe Pământ cu mijloacele proprii de bord. 4. Obiect (în formă de ladă compartimentată) care servește la transportul unor produse alimentare. – Din fr. navette.

navetă¹ sf [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: ~te / E: fr navette] 1 (Rar) Suveică a războiului de țesut. 2 Instrument de lemn sau de oțel, de formă alungită, cu care se lucrează plase sau fileuri. 3 (Pan) Drum parcurs de cineva dus și întors în mod regulat. 4 (Îe) A face ~ta A parcurge un drum dus și întors în mod regulat, de obicei între două localități apropiate. 5 (Pex) Vehicul de transport în comun care leagă două puncte ale unei rețele de transport, dus-întors, în mod regulat. 6 (Pex) Obiect special confecționat pentru transportul alimentelor (pâine, lapte etc.) și care se returnează la golire. 7 (Șîs ~ spațială) Vehicul spațial recuperabil, care asigură legătura între pământ și o orbită din jurul Pământului.

NAVETĂ¹, navete, s. f. 1. Instrument de forma unui ac lung cu care se lucrează plase, fileuri. 2. Parcurgerea de către o persoană a unui drum dus și întors, cu regularitate, de obicei între două localități (relativ apropiate). A face naveta. 3. Vehicul de transport în comun care asigură legătura între două puncte relativ apropiate, efectuând regulat drumuri dus și întors. 4. Obiect (în formă de ladă compartimentată) care servește la transportul unor produse alimentare. – Din fr. navette.

NAVETĂ s. f. 1. Suveică. 2. Ac de formă specială cu care se lucrează fileul. 3. Vehicul de transport în comun sau tren care face un drum dus și întors pe un anumit traseu sau între două puncte ale unei rețele de transport. ◊ Expr. A face naveta = (despre vehicule cu orar fix, sau, fig., despre oameni) a parcurge cu regularitate aceeași distanță dus și întors, a face cu regularitate același drum.

NAVETĂ¹ s.f. 1. Suveică. 2. Ac special pentru lucrat fileu. 3. Vehicul de transport în comun, grup de vagoane sau garnitură de tren care circulă regulat, dus și întors, între aceleași localități. ♦ Drumuri făcute des, periodic, între două localități. ◊ A face naveta = a străbate regulat aceeași distanță în ambele sensuri. 4. Ladă compartimentată cu care se transportă unele produse alimentare. [< fr. navette].

NAVETĂ¹ s. f. 1. suveică. 2. ac special pentru lucrat fileuri. 3. vehicul de transport în comun, grup de vagoane sau garnitură de tren, vapor care circulă regulat, dus și întors, între aceleași localități. ◊ navetă spațială = vehicul spațial cu echipaj, conceput să decoleze și să evolueze ca o navă cosmică, revenind pe pământ prin aterizare. ♦ deplasare dus și întors a aceluiași mijloc de transport, între două localități. ◊ a face naveta = a străbate regulat aceeași distanță în ambele sensuri. 4. ladă standardizată cu care se transportă unele produse alimentare. (< fr. navette)

navetă s. f. 1978 Ladă cu dimensiuni standardizate, care servește la transportarea unor produse alimentare v. Cico; v. și R.l. 27 XII 79 p. 2, 19 IV 80 p. 2 (formal din fr. navette; DEX, DN3)

navetă (spațială) s. f. (astr.) Vehicul care asigură legătura între Pământ și o stație orbitală; navă reutilizabilă ◊ „Vineri a fost experimentat cu succes primul zbor liber al navetei spațiale americane «Enterprise» alcătuită din avionul purtător, un Boeing 747, și naveta propriu-zisă.” Sc. 13 VIII 77 p. 6. ◊ „NASA a cerut Congresului american să aprobe construcția unei a cincea navete spațiale, afirmând că numărul actual al celor existente (patru) nu poate satisface solicitările.” R.l. 26 II 82 p. 6; v. și Sc. 14 VIII 77 p. 6, R.l. 26 II 79 p. 6; v. și circumterestru, preselecționa, Spacelab (din fr. navette [spatiale]; DMN 1970; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

NAVETĂ ~e f. 1) Instrument de forma unui ac lung pentru împletirea plaselor și a fileurilor; igliță. 2) Drum parcurs cu regularitate într-o direcție și în cealaltă. * A face ~a a circula cu regularitate pe același drum în ambele sensuri. 3) Vehicul de transport în comun care circulă regulat (dus și întors) între două localități, de obicei apropiate. /<fr. navette

navetă s. f., g.-d. art. navetei; pl. navete

navetă s. f., g.-d. art. navetei; pl. navete

navetă (obiect, călătorie, plantă) s. f., pl. navete

NAVETĂ s. 1. v. suveică. 2. v. andrea.

NAVETĂ s. (TEXT.) 1. suveică, (pop.) suvelniță. (~ la războiul de țesut.) 2. andrea, cîrlig, igliță. (~ pentru plase de pescuit.)