negură sf [At: PSALT. HUR. 124^r/7 / Pl: ~ri, (îvp) ~re / E: ml nebula] 1 (Lpl) Ceață deasă, care apare îndeosebi dimineața și seara și care reduce mult vizibilitatea Si: (pop) negureală (1), negureață (1). 2 (Pgn) Masă densă și mobilă de particule solide. 3 Întunecime mare Si: beznă, obscuritate, (rar) negureală (2). 4 (Rar; fig) Haos. 5 (Fig; udp „de”) Cantitate mare, imensă de ființe sau de lucruri Si: mulțime, (reg) negurime.

NEGURĂ, neguri, s. f. 1. (La pl. cu valoare de sg.) Ceață groasă, care reduce mult vizibilitatea. Dimineața, înainte de șase, într-o negură de ger de nu se vedea la doi pași, Ilinca încuie poarta curții. AGÎRBICEANU, S. P. 40. Și neguri cresc Din negre văi, Plutind pe munți. IOSIF, PATR. 66. Nu e însă negură, cerul e senin. SLAVICI, N. I 59. Și din neguri, dintre codri, tremurînd s-arată luna. EMINESCU, O. I 148. ◊ Fig. Ochii lui se-ntorceau plini de neguri spre chipul distinsei sale soții. VORNIC, P. 62. 2. Fig. Beznă, întuneric. Clipe scurte, icoane, totuși îmi rupeau negura minții ca niște lumini pîlpîitoare. SADOVEANU, O. I 350. ◊ (De obicei determinat prin «timp» sau «vreme», arată depărtarea în trecut) După anii duși în neguri nu te mai uita cu jale, Dă-i pe veci uitării. VLAHUȚĂ, O. A. I 34. Căta-vom a descoperi, prin negura timpilor preistorici, pe sălbaticii primitivi ai pămîntului. ODOBESCU, S. III 78. O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. EMINESCU, O. I 129. 3. Fig. (Rar) Mulțime mare, număr nesfîrșit. Astă negură de turci va prăda și va pustii țara. NEGRUZZI, S. I 140. – Pl. și: negure (ANGHEL, PR. 24).

NEGURĂ ~i f. 1) Ceață deasă care se formează dimineața, reducând vizibilitatea. 2) fig. Cantitate mare (de ființe sau lucruri); mulțime nenumărată. /<lat. nebula

negură f. 1. ceață groasă; 2. fig. întuneric: din negură de vremi EM. [Lat. NEBULA].

négură f., pl. ĭ (lat. nébula, negură, rudă cu nubes, nour, și nimbus, nimb, și cu scr. nabhas, nour, vgr. nephos, nour, nephéle, negură, germ. nebel, negură; it. nébbia, sard. neula, pv. nieula, sp. niebla, pg. nevoa. Cp. cu neg, fagure). Grămădire de abur des și rece care împedecă vederea, ceĭa ce nu e alta de cît un nour la suprafața pămîntului. Fig. Negura timpurilor, timpurĭ depărtate, noaptea timpurilor.

negură s. f., g.-d. art. negurii; pl. neguri

negură s. f., g.-d. art. negurii; pl. neguri

negură s. f., g.-d. art. negurii; pl. neguri

NEGURĂ s. v. inexistență, neant, neființă, nimic.

NEGURĂ s. 1. v. ceață. 2. v. beznă.

NEGURĂ s. 1. (MET.) ceață, pîclă, (pop.) negureală, negureață, (reg.) buracă, (prin Transilv.) buștină, (prin Mold.) mocirlă, (înv.) mîglă. (S-a lăsat ~.) 2. beznă, întunecare, întunecime, întuneric, obscuritate, (livr.) tenebre (pl.), (rar) negureală, (Transilv.) șutic, (înv.) întunec, întunericime, (fig.) negru, noapte. (Era o ~ de nepătruns.)

negură s. v. INEXISTENȚĂ. NEANT. NEFIINȚĂ. NIMIC.

negură (neguri), s. f. – Ceață. – Mr. negură. Lat. nĕbŭla (Pușcariu 1168; Candrea-Dens., 1222; REW 5865), cf. it. nebbia, prov. neula, sp. niebla, port. nevoa, alb. negulj. Pentru schimbul b › g, cf. nivit › ninguit (cu infix nazal) sau naevus › neg, rubus › rug. Explicația plecînd de la lat. *nigrula (Candrea, Éléments, 5) nu e probabilă. – Der. (î)negura, vb. (a se încețoșa, a se întuneca; a se încrunta); negureală, s. f. (ceață); neguros, adj. (cețos, întunecos).

negură, neguri, s.f. – Ceață (ALRRM, 1973: 665). – Lat. nebula „ceață, nor, fum” (Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

DA ZDRASVUET SOLNȚE, DA SKROETSEA TMA! (ДА ЗДΡАВСТВЧEТ СОЛНЦE, ДА CКPOETCЯ TЪMA) (rus.) trăiască soarele, împrăștie negurile! – Pușkin, „Vahkiceskaia pesnea” – Lumina rațiunii împrăștie întunericul ignoranței.