NEOLITIC, -Ă, neolitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă din istoria omenirii care a urmat după mezolitic și a precedat epoca metalelor, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră șlefuită și de bronz, prin apariția agriculturii primitive, a creșterii vitelor și a olăritului; epoca pietrei șlefuite. 2. Adj. Care aparține neoliticului (1), care se referă la neolitic. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néolithique.

neolitic^[1], ~ă [At: XENOPOL, I. R. I, 40 / P: ne-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr néolithique] 1 sn Perioadă din istoria omenirii care a urmat după mezolitic și a precedat vârsta bronzului, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită și de bronz, prin apariția agriculturii primitive, a creșterii vitelor și a olăriei. 2 sn Serie de straturi geologice din neolitic (1). 3 a Care aparține neoliticului (1). 4 a Care se referă la neolitic (1). 5 a Care datează din neolitic (1). 6 a Care este caracteristic neoliticului (2). corectat(ă)

NEOLITIC, -Ă, neolitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă din istoria omenirii care a urmat după mezolitic și a precedat epoca metalelor, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită și de bronz, prin apariția agriculturii primitive, a creșterii vitelor și a olăriei; epoca pietrei lustruite. 2. Adj. Care aparține neoliticului (1), care se referă la neolitic. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néolithique.

NEOLITIC, -Ă, neolitici, -e, adj. Referitor la ultima fază a evoluției industriei omului preistoric. ♦ (Substantivat, n.) Ultima epocă a preistoriei, epoca pietrei lustruite (caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită sau de bronz, prin apariția agriculturii primitive, a creșterii vitelor și a olăriei). ♦ (Substantivat, n.) Etajul inferior al cuaternarului superior.

NEOLITIC s.n. Ultima epocă a preistoriei, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită și de bronz, prin apariția agriculturii primitive, a creșterii vitelor și a olăriei. // adj. Care datează din această epocă. [< fr. néolithique, cf. gr. neos – nou, lithos – piatră].

NEOLITIC, -Ă adj., s. n. (din) perioada comunei primitive, între mezolitic și epoca metalelor, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită și de bronz, prin apariția agriculturii, a creșterii vitelor și a olăriei. (< fr. néolithique)

NEOLITIC ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care ține de perioada uneltelor de piatră șlefuită. 2) Care datează din această perioadă. [Sil. ne-o-] /<fr. néolithique

neolitic² (desp. ne-o-) s. n.

neolitic² (ne-o-) s. n.

NEO- „nou, recent, tînăr, imatur”. ◊ gr. neos „nou” > fr. néo-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. neo-. □ ~antrop (v. -antrop), s. m., denumire dală omului fosil asemănător celui de tip actual; ~artroză (v. -artroză), s. f., 1. Articulație nou creată între două extremități osoase. 2. Articulație nou creată prin artroplastie într-o anchiloză osoasă; ~biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s. f., ipoteză conform căreia viața a apărut de mai multe ori pe globul pămîntesc; ~centromer (v. centro-, v. -mer), s. n., regiune cromozomială care îndeplinește, parțial, funcțiile centromerului; ~cit (v. -cit), s. n., celulă de formație recentă; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., apariție a neocitelor în sînge; ~cotil (v. -cotil), s. n., cavitate cotiloidiană în luxația congenitală a șoldului; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază ecosistemele recente; ~fil (v. -fil₁), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă neofilie; ~filie (v. -filie₁), s. f., afinitate excesivă pentru tot ceea ce este nou; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante antropocore încetățenite pe alte continente și în timpuri mai recente; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de tot ceea ce este nou; ~gen (v. -gen₁), s. n., a doua perioadă a erei neozoice; ~geneză (v. -geneză), s. f., formație recentă de țesuturi; ~glicogeneză (v. glico-, v. -geneză), s. f., formare de glucoză din proteine sau lipide; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește sprijinindu-se pe punctul fix; sin. spirala lui Arhimede; ~litic (v. -litic₁), adj., s. n., 1. adj., Care aparține neoliticului. 2. s. n., Epoca pietrei lustruite; ~log (v. -log), s. m., persoană care folosește frecvent termeni recent împrumutați; ~logie (v. -logie₁), s. f., introducere, folosire a neologismelor; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare nouă sau cu caractere noi; ~morfie (v. -morfie), s. f., apariție la hibrizii din prima generație a unor caractere noi, deosebite de cele ale părinților; ~morfogen (v. morfo-, v. -gen₁), adj., (despre factori) care produce neomorfoze; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., 1. s. f., Regenerare a țesuturilor sau organelor distruse. 2. Regenerare a unui organ într-o formă nouă și neobișnuită; ~pitec (v. -pitec), s. m., specie de maimuță de la începutul erei terțiare; ~plasm (v. -plasm), s. n., țesut de neoformație, rezultat din proliferarea patologică a celulelor; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces patologic de formare a unui țesut nou, printr-o înmulțire excesivă a celulelor; ~tenie (v. -tenie), s. f., (la unele animale) fenomen de persistență a caracterelor larvare în starea de adult; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar botanic care înlocuiește tipul pierdut sau distrus, colectat de pe locul clasic; ~zoic (v. -zoic), s. n., ultima eră geologică, care se continuă de la sfîrșitul mezozoicului pînă astăzi, cuprinzînd perioadele paleogenă, neogenă și cuaternară; sin. cainozoic, cenozoic; ~zom (v. -zom), s. m., precursor al ribozomului.

NEOLITIC, a treia perioadă a culturii preistorice situată între Mezolitic și Epoca metalelor, corespunzătoare intervalului 7000-2500 î. Hr. Se caracterizează prin unelte de silex, în special microlite șlefuite. Se dezvoltă olăritul, agricultura, domesticirea și creșterea animalelor. Pe terit. României, culturile reprezentative pentru N. timpuriu sunt Schela Cladovei (7000-5800 î. Hr.) și Stračevo-Criș (5800-5200 î. Hr.), pentru cel mijlociu este cultura Boian, iar pentru Eneolitic, culturile Cucuteni și Gumelnița.