NOBILIME s. f. (În Evul Mediu, iar în unele țări, și în epoca modernă) 1. Categorie socială privilegiată, constituită din posesorii de feude și de titluri ereditare; aristocrație, noblețe (2). ♦ Nobilii dintr-o epocă, dintr-o regiune, dintr-o localitate. 2. (Rar) Noblețe (1). – Nobil + suf. -ime.

nobilime sf [At: MN (1836), 51/24 / Pl: ~mi / E: nobil + -ime] 1 Categorie socială fonnată din vârfurile claselor bogate și cuprinzând, în orânduirea feudală, pe posesorii de feude și de titluri ereditare sau, în epoca modernă, pe foștii feudali și pe descendenții lor, care au păstrat unele privilegii de castă Si: aristocrație, boierime, (înv) nobilitate (1), noblețe (1), (itî) nobilita¹. 2 Nobili (1) dintr-o regiune sau dintr-o localitate. 3-4 (Rar) Noblețe (2-3).

NOBILIME s. f. (În unele țări, și în epoca modernă) 1. Categorie socială cuprinzând (în societatea medievală) pe posesorii de feude și de titluri ereditare sau pe foștii feudali și pe descendenții lor, care au păstrat unele privilegii de castă; aristocrație, noblețe (2). ♦ Nobilii dintr-o epocă, dintr-o regiune, dintr-o localitate. 2. (Rar) Noblețe (1). – Nobil + suf. -ime.

NOBILIME s. f. 1. (În orînduirea feudală) Pătură socială formată din vîrfurile exploatatoare privilegiate ale posesorilor de feude și de titluri ereditare; (în orînduirea capitalistă, ca rămășiță a feudalismului) pătură reacționară alcătuită din foștii feudali și descendenții lor, care au dat mîna cu înalta burghezie păstrînd într-o oarecare măsură privilegiile de castă. V. aristocrație, boierime. Țăranii romîni și țăranii unguri au luptat... împotriva nobilimii maghiare. BOGZA, A. Î. 124. Contele Adam făcea parte din nobilimea veche. VORNIC, P. 90. ♦ Grup de nobili dintr-o regiune, dintr-o localitate. Toată nobilimea era la biserică. NEGRUZZI, S. I 53. 2. (Rar) Noblețe (1). Boierii... nu erau o clasă nobiliară ca în Europa, ei n-aveau nobilimea feudală, de concuistă, de origină, nici dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt. BĂLCESCU, O. II 14.

NOBILIME s.f. Totalitatea nobililor; boierime. [< nobil + -ime].

NOBILIME s. f. categorie socială privilegiată, din elemente ale clasei dominante, care deține un titlu de noblețe. (< nobil + -ime)

NOBILIME f. (colectiv de la nobil) (în orânduirea feudală și, astăzi, în unele țări) 1) Pătură socială privilegiată, constând din reprezentanți cu titluri ereditare. 2) Mulțime de nobili. [G.-D. nobilimii] /nobil + suf. ~ime

nobilime f. toți nobilii unui Stat.

* nobilíme f. (d. nobil și suf. -ime). Clasa nobililor, boĭerime.

nobilime s. f., g.-d. art. nobilimii

nobilime s. f., g.-d. art. nobilimii

nobilime s. f., g.-d. art. nobilimii

NOBILIME s. 1. aristocrație, (rar) noblețe, (înv.) blagorodnicie, blagorodnie, nobilitate. (~ feudală occidentală.) 2. v. boierime.

NOBILIME s. v. noblețe.

NOBILIME s. 1. aristocrație, (rar) noblețe, (înv.) blagorodnicie, blagorodnie, nobilitate. (~ feudală occidentală.) 2. aristocrație, boierime, (reg.) boieret, (înv.) neamuri (pl.), (grecism înv.) evghenie. (~ din țările române.)

nobilime s. v. NOBLEȚE.