OBSESIE, obsesii, s. f. Tulburare a voinței care se manifestă prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale. ♦ Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul conștiinței, stăruitor și anormal; preocupare chinuitoare. [Var.: (Înv.) obsesiune s. f.] – Din fr. obsession,

obsesie sf [At: VLAHUȚĂ, D. 79 / V: (iuz) ~iune / Pl: ~ii / E: fr obsession] 1-2 Imagine sau idee care urmărește pe cineva fără întrerupere, stăruitor. 3 Preocupare chinuitoare provocată de un gând sau de o imagine. 4 (Med) Tulburare a sistemului nervos, care se manifestă prin manii, idei fixe, frică.

OBSESIE, obsesii, s. f. Tulburare a voinței care se manifestă prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale. ♦ Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul conștiinței, stăruitor și anormal; preocupare chinuitoare. [Var.: (înv.) obsesiune s. f.] – Din fr. obsession.

OBSESIE, obsesii, s. f. 1. Imagine sau idee care te urmărește stăruitor, anormal; preocupare chinuitoare, frămîntare neîncetată provocată de un gînd sau de o imagine. Se împletesc gîndurile, obsesiile și amintirile. BOGZA, O. 348. Sînt mereu subt obsesia regulamentelor. CAMIL PETRESCU, U. N. 296. 2. Tulburare a sistemului nervos care se manifestă prin manii, idei fixe, frică. Repeta fără sfîrșit, ca într-o obsesie, cîteva măsuri dintr-o mazurcă. IBRĂILEANU, A. 110. – Variantă: (învechit) obsesiune (GALACTION, O. I 58) s. f.

OBSESIE s.f. 1. Imagine, idee care urmărește pe cineva neîncetat; preocupare chinuitoare. 2. Tulburare mintală provocată de o idee fixă (teamă, impulsie). [Gen. -iei, var. obsesiune s.f. / cf. fr. obsession, lat. obsessio – asediu].

OBSESIE s. f. 1. imagine, idee care urmărește pe cineva neîntrerupt; preocupare chinuitoare. 2. tulburare psihică provocată de o idee fixă. (< fr. obsession)

OBSESIE ~i f. 1) Gând sau imagine care stăruie în mintea cuiva; preocupare mintală ce obsedează. 2) med. Tulburare a sistemului nervos, manifestată prin apariția involuntară în conștiință a unor idei sau temeri persistente. 3) Stare a celui obsedat. [G.-D. obsesiei] /<fr. obsession^[1]

obsesiune sf vz obsesie

OBSESIUNE s.f. v. obsesie.

obsesiune f. acțiunea de a obseda și starea celui obsedat.

*obsesiúne f. (lat. obséssio, -ónis, asediŭ. V. sesiune, obsedez). Acțiunea de a obseda. Starea celuĭ obsedat: nu pot scăpa de această obsesiune.

obsesie (desp. -si-e) s. f., art. obsesia (desp. -si-a), g.-d. art. obsesiei; pl. obsesii, art. obsesiile (desp. -si-i-)

obsesie (-si-e) s. f., art. obsesia (-si-a), g.-d. art. obsesiei; pl. obsesii, art. obsesiile (-si-i-)

obsesie s. f. (sil. -si-e), art. obsesia (sil. -si-a), g.-d. art. obsesiei; pl. obsesii, art. obsesiile (sil. si-i-)^[1]

obsesie

obsesie, -siei gen. a.

OBSESIE s. v. idee fixă.^[1]

OBSESIE s. (MED.) manie, monomanie, psihoză, idee fixă.