OCUPAȚIE, ocupații, s. f. 1. Ocuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesie, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiune s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.

ocupație sf [At: CR (1830), 117¹/13 / V: (asr) ~iune / Pl: ~ii / E: fr occupation, lat occupatio, -onis] 1-2 (Luare temporară în) stăpânire Si: cucerire. 3 (Îla) De ~ (D. o forță armată) Care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină Si: ocupant (1). 4 (Jur; îf ocupațiune) Luare în posesiune. 5 Îndeletnicire. 6 Grijă. 7 Profesie.

OCUPAȚIE, ocupații, s. f. 1. (Luare temporară în) stăpânire de către forțele armate ale unui stat a unei părți sau a totalității teritoriului unui alt stat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesiune, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiune s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.

OCUPAȚIE, ocupații, s. f. I. Îndeletnicire, preocupare, activitate. Dați-mi voie, răspunse musafirul meu; nu vreau să vă întrerup ocupațiile. SADOVEANU, O. VIII 56. Are acuma atîtea ocupații că nici nu se poate gîndi să le întrerupă. REBREANU, R. I 207. Trebile casnice și ale statului... nu-l putură înturna [pe Cantemir] de la ocupațiile literare. NEGRUZZI, S. II 146. ♦ Slujbă, post. Dar nu mi-ai spus ce ocupație ți-ai găsit? SAHIA, N. 95. II. Luare în stăpînire; cucerire. ◊ Loc. adj. (Despre o forță armată) De ocupație = care are în stăpînire un teritoriu, o localitate străină. Trupe de ocupație. – Variantă: ocupațiune (GHICA, S. 174) s. f.

OCUPAȚIE s.f. I. Îndeletnicire, profesiune, meserie. ♦ Preocupare, treabă. II. 1. Luare în stăpînire cu forța a unui teritoriu, a unui oraș etc. de către o putere străină, care impune un anumit regim. 2. Luare în posesiune, în stăpînire; ocupare. [Gen. -iei, var. ocupațiune s.f. / cf. fr. occupation, lat. occupatio].

OCUPAȚIE s. f. I. luare (temporară) în stăpânire cu forța a unui teritoriu, a unui oraș etc. de către o putere străină; cucerire. II. îndeletnicire, profesiune, meserie. (< fr. occupation, lat. occupatio)

OCUPAȚIE¹ ~i f. 1) v. A OCUPA. 2) Cucerire a unui teritoriu sau a unei țări de către forțele armate ale unui stat străin. Trupe de ~. [G.-D. ocupației; Sil. -ți-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis

OCUPAȚIE² ~i f. Activitate, de durată mai mare sau mai mică, cu care se ocupă cineva; îndeletnicire; treabă. [G.-D. ocupației; Sil. -ți-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis

ocupațiune sf vz ocupație

OCUPAȚIUNE s.f. v. ocupație.

ocupați(un)e f. 1. îndeletnicire, treabă, lucru cu care se ocupă: ocupațiune obositoare; 2. acțiunea de a lua militărește în posesiune o țară. Rușii ocupară principatele române în patru rânduri: 1769-1774, 1788-1791, 1806-1812; ultima ocupațiune rusească dela 1828-1834, când guvernul provizoriu fu încredințat generalului Kisselef, sub a cărui influență s’a redactat Regulamentul organic.

*ocupațiúne f. (lat. occupátio, -ónis). Lucru, muncă, treabă, îndeletnicire: a avea multe ocupațiunĭ, ocupațiunea depărtează plictiseala. Acțiunea de a te face stăpîn pe, de a te stabili în: ultima ocupațiune rusească în România a durat de la 1828 pînă la 1834. – Și -áție și -áre.

ocupație (desp. -ți-e) s. f., art. ocupația (desp. -ți-a), g.-d. art. ocupației; pl. ocupații, art. ocupațiile (desp. -ți-i-)

ocupație (-ți-e) s. f., art. ocupația (-ți-a), g.-d. art. ocupației; pl. ocupații, art. ocupațiile (-ți-i-)

ocupație s. f. (sil. -ți-e), art. ocupația (sil. -ți-a), g.-d. art. ocupației; pl. ocupații, art. ocupațiile (sil. -ți-i-)

ocupație

OCUPAȚIE s. I. 1. v. cucerire. 2. v. stăpânire. II. 1. îndeletnicire, meserie, profesiune, (înv. și reg.) meșterie, (Mold.) breaslă, (Transilv.) lefterie, (înv.) cin, marafet. (Ce ~ are în prezent?) 2. v. activitate.

OCUPAȚIE s. I. 1. cucerire, luare, ocupare, (franțuzism înv.) conchetă. (~ Griviței.) 2. stăpînire. (Galia sub ~ romană.) II. 1. îndeletnicire, meserie, profesiune, (înv. și reg.) meșterie, (Mold.) breaslă, (Transilv.) lefterie, (înv.) cin, marafet. (Ce ~ are în prezent?) 2. activitate, îndeletnicire, lucru, muncă, preocupare, treabă, (livr.) travaliu, (înv.) ocupare, preocupație. (Își vede de ~ lui.)

ocupație (lat. occupatio), sin. prolepsă.