oglinjoară sf [At: I. NEGRUZZI, S. I, 208 / V: (reg) ~ngioară, (rar) ~ndioară / Pl: ~re / E: oglindă + -ioară] 1-2 (Reg; șhp) Oglindă (1-2) (mică) Si: (reg) oglinduță (1-2).

OGLINJOARĂ, oglinjoare, s. f. Diminutiv al lui oglindă; oglindă mică. Cea mai prețioasă mobilă era o mică oglinjoară dinaintea căreia își pieptăna părul. GANE, N. I 102. – Variante: (învechit) oglindioară (NEGRUZZI, S. I 208), oglingioară (BUJOR, S. 78, VLAHUȚĂ, O. A. 212) s. f.

oglindioară sf vz oglinjoară

oglingioară sf vz oglinjoară

oglíndă f., pl. zĭ (d. oglindesc saŭ vsl. *oglenda). Geam acoperit pe o parte cu staniŭ și care reflectează perfect imaginea obĭectelor: Colbert a favorizat în Francia fabricațiunea oglinzilor. Fig. Ceĭa ce reprezentă un lucru și ni-l pune par’că supt ochĭ: fața e oglinda sufletuluĭ. Adv. A străluci oglindă, a fi curat oglindă = ca oglinda. – În antichitate oglinzile se făceaŭ dintr’o placă de argint (orĭ și alt metal) lustruită. – Dim. -njoară (vest) și -ngĭoară (est). P. pl., cp. cu grindă, tindă, colindă.

oglinjoară (desp. o-glin-) s. f., g.-d. art. oglinjoarei; pl. oglinjoare

oglinjoară (o-glin-) s. f., g.-d. art. oglinjoarei; pl. oglinjoare

oglinjoară s. f. (sil. -glin-), g.-d. art. oglinjoarei; pl. oglinjoare

oglinjoară, -re.

OGLINJOARĂ s. oglinduță.

OGLINJOARĂ s. oglinduță.