OIERIT¹ s. n. Dare în natură sau în bani percepută în Evul Mediu, în Țara Românească pe turmele de oi; impozit plătit pentru pășunatul oilor. [Pr.: o-ie-] – Oaie + suf. -ărit.

oierit sn [At: (a. 1698) IORGA, B. R. 204 / Pl: ~uri / E: oaie + -ărit] 1 Creștere a oilor (1) Si: oierie² (1). 2 (Reg; pex) Păstorit. 3 (Înv) Dijmă în natură percepută, în trecut, asupra oilor (1). 4 (Înv) Impozit plătit pentru pășunat. 5 (Înv; pex) Impozit perceput pe vite.

OIERIT¹ s. n. Dare în natură sau în bani percepută în evul mediu, în Țara Românească asupra oilor; impozit plătit pentru pășunatul oilor. [Pr.: o-ie-] – Oaie + suf. -ărit.

OIERIT s. n. 1. Creșterea oilor. Nechifor Lipan s-a arătat totdeauna foarte priceput în meșteșugul oieritului. SADOVEANU, B. 10. 2. (Învechit) Dare pentru pășunatul oilor. Dajdii pămîntene, precum oierit, vînăriciu, vamă ș.c.l. ODOBESCU, S. II 14. Alexandru Ipsilanti la 1775 hotărî ca oieritul să li se ia numai la trei ani, după vechiul obicei. BĂLCESCU, O. I 17. ♦ Dijmă asupra oilor plătită în natură.

OIERIT n. 1) Creșterea oilor. 2) Ocupația oierului. 3) ist. Dare pentru oi (plătită la început în natură, iar mai târziu în bani). [Sil. o-ie-] /oaie + suf. ~ărit

oierit n. dare pentru pășunatul oilor: din vechime se lua câte o oaie din zece, apoi s’a impus treptat dela 3-12 parale de fiecare.

oĭerít n., pl. urĭ. Vechĭ. Bir pentru pășunatu oilor. V. beĭlic.

oierit s. n.

oierit s. n.

oierit (impozit, creșterea oilor) s. n. (sil.o-ie-)