ORIZONT, orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ◊ Orizont adevărat = cercul de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. ♦ Fig. Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual. ◊ Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. (Geol.; și în sintagma orizont de sol) Strat al profilului de sol, diferențiat prin anumite însușiri specifice privind culoarea, structura, compoziția chimică etc. ♦ Strat sau ansamblu de strate de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizon, orizonte s. n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon.

orizont sn [At: CANTEMIR, IST. 15 / V: (înv) horizon, horizonte, orizon, ~te, (îrg) h~ / Pl: ~uri / E: lat horizon, -tis, ngr ὁρίζων, ger Horizont, it orizzonte, fr horizon] 1 Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței pământului cu bolta cerească. 2 Parte a cerului sau a pământului pe care o mărginește această linie Si: zare. 3 (Pex) Cer. 4 (Îs) ~ adevărat Cerc de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. 5 (Fig) Sferă a cunoștințelor, a preocupărilor, a activităților etc. intelectuale. 6 (Fig) Capacitate de înțelegere, de orientare. 7 (Fig) Perspectivă. 8 (Glg) Strat distinct din formația unui sol, care prezintă caracteristicile condițiilor climatologice în care acesta s-a format. 9 (Glg) Ansamblu de straturi de aceeași origine, de aceeași vârstă, din aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. 10 (Min) Totalitate a lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 11 (În artele plastice și în teatru) Fundal. 12 (D. oameni; îla) Fără ~ Cu vederi înguste.

ORIZONT, orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ◊ Orizont adevărat = cercul de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. ♦ Fig. Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual. ◊ Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. (Geol.) Strat distinct din formația unui sol, care prezintă caracteristicile condițiilor climatologice în care s-a format acel sol. ♦ Strat sau ansamblu de straturi de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizon, orizonte s. n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon.

ORIZONT, (rar) orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței pămîntului cu bolta cerească; partea cerului sau a pămîntului pe care o mărginește această linie; zare. Pe orizontul purpuriu a apărut, puternic conturat, un plugar... venind spre mine dinspre soarele ce se scufunda. SADOVEANU, L. 7. Pe orizontul înalt și închis de culmi, soarele începea să lase trandafiri. GALACTION, O. I 211. Nava se duce, se duce Dincolo de-albastru orizont. COȘBUC, P. II 95. Pămîntul n-am zărit. Orizontul ne încinge Ca un cerc nemărginit. ALECSANDRI, O. 137. ◊ Fig. Țăranul, în scrierile sale, formează orizontul albastru, pe care se profilează tipurile grotești ale clasei de sus. IBRĂILEANU, SP. CR. 148. Un orizont întins și glorios se deschidea aspirațiunilor naționale. GHICA, A. 20. În urma multor pătimiri, multor nenorociri, un orizont mai senin ni se arată. KOGĂLNICEANU, S. A. 75. ◊ Fig. (Mai ales la pl.) Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate de înțelegere, de orientare. Lăsați să zboare-n voie Ușoara poezie – Mai multe orizonturi! Mai multă fantezie. TOPÎRCEANU, P. 309. Puterea gîndirii și-a deschis orizonturi din ce în ce mai largi și-n timp, și-n spațiu. VLAHUȚĂ, O. A. II 227. ◊ Om fără orizont = om cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. Strat distinct din formația unui sol, care prezintă caracteristicile condițiilor climatologice în care s-a format acel sol. ♦ (Geol.) Strat sau ansamblu de straturi de aceeași origine, de aceeași vîrstă, de aceeași rocă și aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. De la suprafață și pînă la trei sute de metri adîncime sînt numai straturi de cărbune, orizonturi care le străbat și transversele care merg pe lîngă pereții lor. BOGZA, V. J. 60. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. Și multe încă nu s-ar întîmpla, Colo, prin orizontul șase sau șapte, Unde noaptea e ziuă și amiaza e noapte. DEȘLIU, G. 46. La orizontul nouă, din sectorul III se vede c-a ridicat cineva podul, DAVIDOGLU, M. 33. Tot coborîm dintr-o galerie în alta, ajungem jos, la «orizont». BOGZA, Ț. 63. ♦ Subdiviziune geologică de ultimul ordin. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. – Variante: (învechit) orizonte (ODOBESCU, S. III 96), orizon (MACEDONSKI, O. I 76, EMINESCU, O. I 175, ALECSANDRI, P. A. 110, NEGRUZZI, S. I 105) s. n.

ORIZONT s.n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pămîntului cu bolta cerească. ◊ Orizont ceresc = cercul mare rezultat din intersectarea sferei cerești cu un plan perpendicular pe raza observatorului și care trece prin centrul Pămîntului. 2. (Fig.) Întindere a cunoștințelor, perspectivă; putere de orientare; nivel intelectual. 3. Strat sau ansamblu de strate de aceeași origine și aproximativ de aceeași vîrstă, alcătuit în general din aceeași rocă. ♦ Totalitatea lucrărilor miniere care se află la același nivel. 4. Fundal (în teatru, în pictură etc.). [Var. orizon s.n. / < lat., gr. horizon, cf. fr. horizon, it. orizzonte].

ORIZONT s. n. 1. linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței terestre cu bolta cerească. ◊ cerc din intersectarea sferei cerești cu un plan perpendicular pe direcția verticală dusă prin centrul Pământului sau prin locul de observație. 2. (fig.) întindere a cunoștințelor, perspectivă; putere de orientare; nivel intelectual. 3. ~ de timp = lungime a perioadei de timp după care se face previziunea evoluției fenomenelor economice. 4. (geol.) strat sau ansamblu de straturi de aceeași origine și aproximativ de aceeași vârstă, prin compoziția petrografică și prin resturile de organisme pe care le conține. ◊ totalitatea lucrărilor miniere care se află la același nivel. 5. arie de răspândire a trăsăturilor analoage sau identice ale unor elemente de civilizație. ◊ (arheol.) depozit de materiale de civilizație suprapuse în împrejurări diferite. 6. fundal (în teatru, în pictură etc.). 7. ~ artificial = instrument la executarea observațiilor cu sextantul, care permite măsurarea înălțimii unui astru deasupra planului orizontului. (< fr., lat. horizon)

ORIZONT ~uri n. 1) Linie care delimitează aparent sfera cerească de suprafața globului pământesc. 2) Porțiune a suprafeței globului terestru vizibilă pe un teren deschis. 3) fig. Cerc de cunoștințe și de interese ale unui om; nivel intelectual. ◊ Fără ~ cu vederi înguste; cu concepții înapoiate. 4) Subdiviziunea stratigrafică cea mai mică în cuprinsul unui etaj geologic. 5) Totalitate a construcțiilor miniere situate la același nivel. 6) (în artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat. 7) (la teatru) Decor care acoperă partea din fund a unei scene. /<lat. horison, ~ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon

orizont n. 1. linie circulară cu care se mărginește vederea noastră: orizontul pe mare e mărginit; 2. partea cerului unde pare că atinge pământul: luna apare la orizont; 3. locul de pe un tablou unde cerul urmează pământului; 4. fig. întinderea unei acțiuni, perspectiva viitorului: orizontul politic s’a întunecat.

*orizont n., pl. urĭ (vgr. ῾orízon, ῾orizontos, d. ῾orízo, mărginesc, limitez, care vine d. ῾óros, hotar. V. afurisesc, oropsesc, aorist, ursesc, enorie). Mare cerc care taĭe sfera în doŭă părțĭ egale (una numită emisferu superior, și alta emisferu inferior) și care are ca polĭ zenitu și nadiru. Locu unde se termină vederea noastră, unde pămîntu pare că se unește cu ceru: o corabie se arată la orizont. Plan perpendicular verticaleĭ. Fig. Întinderea uneĭ acțiunĭ, uneĭ activitățĭ oare-care: orizontu spirituluĭ se lărgește cu instrucțiunea. Perspectiva viitoruluĭ: orizontu politic. Pict. Fondu ceruluĭ unuĭ tabloŭ: orizonturile luĭ Chintreuil îs admirabile.

horizon sn vz orizont

horizont sn vz orizont

orizon sn vz orizont

orizonte sn vz orizont

ORIZON s.n. v. orizont.

orizon n. (poetic) orizont: pășind peste orizonuri, sburând peste câmpii AL.

orizont s. n., pl. orizonturi

orizont s. n., pl. orizonturi

orizont s. n., pl. orizonturi

orizont, -turi.

ORIZONT s. v. perspectivă.

ORIZONT s. 1. zare, (astăzi rar) zariște, (pop.) poala cerului. (Se vede ceva la ~.) 2. (ASTRON.) orizont adevărat = orizont matematic; orizont matematic v. orizont adevărat. 3. v. fundal. 4. v. cicloramă. 5. v. strat.

orizont s. v. PERSPECTIVĂ.

ORIZONT s. 1. zare, (astăzi rar) zariște, (pop.) poala cerului. (Se vede ceva la ~.) 2. fundal. (~ pe scena unui teatru.) 3. (TEATRU) cicloramă. (~ este un fundal de scenă curbat.) 4. (GEOL.) strat.

orizont (orizonturi), s. n. – Zare. – Var. înv. orizon. It. orizonte și var. din fr. horizon. – Der. orizontal, adj., din fr.

eluvial, orizont ~,(engl.= eluvial) orizont pedogenetic (E) îmbogățit secundar în silice prin spălarea (eluvierea) argilei, oxizilor și hidroxizilor de fier; o.e. are culori deschise și poate fi luvic (El) – nestrucutrat, albic (Ea) – nestructurat și spodic (Ep) – podzolic. V și iluvial.

orizont pedogenetic, (engl.= soil horizont) → sol.

ORIZONT, publicație politică, socială și literar-artistică apărută la Timișoara, lunar între 1964 și dec. 1989, în continuarea revistei „Scrisul bănățean”. Red.-șefi: Al. Jebeleanu, I. Arieșeanu, A. Dumbrăveanu. Colaboratori: Al. Andrițoiu, E. Barbu, V. Nicolescu, L. Dimov, E. Dorcescu, I. Mărgineanu, H. Țugui ș.a. Din 1990, serie nouă, sub conducerea Adrianei Babeți, cu noi colaboratori: G.I. Tohăneanu, G. Liiceanu, M. Ciobanu, P. Goma, L. Ciocârlie, M. Mihăieș, C. Ungureanu, H.R. Patapievici ș.a.

ORIZONT, revistă bilunară de literatură, artă, cultură și gândire socială, apărută la București între 1944 și 1947 (din 1946, apare lunar). Red.-șef: Sașa Pană. Colaboratori: M.R. Paraschivescu, Ov. S. Crohmălniceanu, M. Cruceanu, A. Baranga, N.D. Cocea, Nina Cassian, P. Vintilă, E. Jebeleanu, G. Dumitrescu, Ligia Macovei, I. Vitner, Magda Isanoș, I. Voronca ș.a.