ornamentație sf [At: SĂVULESCU. M. U. I, 59 / V: (iuz) ~iune / Pl: ~ii / E: fr ornamentation] 1 Ornamentare. 2-3 (Artă sau) tehnică a ornamentării (1). 4 Ansamblu ornamental.

ORNAMENTAȚIE, ornamentații, s. f. Faptul de a împodobi cu ornamente; arta, tehnica ornamentării; ansamblu ornamental. Ornamentații folosite în arta olăriei.

ORNAMENTAȚIE s.f. Ornamentare; totalitatea ornamentelor cu care se împodobește ceva; tehnica ornamentării. [Gen. -iei, var. ornamentațiune s.f. / cf. fr. ornamentation, rus. ornamentațiia].

ORNAMENTAȚIE s. f. 1. arta, tehnica ornamentării. 2. ansamblu ornamental. (< fr. ornementation)

ORNAMENTAȚIE ~i f. 1) Arta ornamentării. 2) Ansamblu de elemente care servesc pentru a împodobi clădiri, interioare; decor. [G.-D. ornamentației] /<fr. ornementation

ornamentațiune sf vz ornamentație

ORNAMENTAȚIUNE s.f. v. ornamentație.

ornamentați(un)e f. mod de a dispune ornamentele.

*ornamentațiúne f. (fr. ornement action). Arta de a dispune ornamentale: ornamentațiunea ordinuluĭ doric e severă. – Și -áție și -áre.

ornamentație (desp. -ți-e) s. f., art. ornamentația (desp. -ți-a), g.-d. art. ornamentației; pl. ornamentații, art. ornamentațiile (desp. -ți-i-)

ornamentație (-ți-e) s. f., art. ornamentația (-ți-a), g.-d. art. ornamentației; pl. ornamentații, art. ornamentațiile (-ți-i-)

ornamentație s. f. (sil. -ți-e), art. ornamentația (sil. -ți-a), g.-d. art. ornamentației; pl. ornamentații, art. ornamentațiile (sil. -ți-i-)

ornamentație

ornamentație, -ției gen. a.

ORNAMENTAȚIE s. 1. v. podoabă. 2. v. decorație.

ORNAMENTAȚIE s. 1. decor, decorație, ornament, podoabă, (pop.) împodobire, zurzur. (Obiecte de ~). 2. decorație. (O frumoasă ~ interioară.)