ospitalitate sf [At: CR (1829), 78²/15 / V: (reg) hospitalitet s / E: fr hospitalité, lat hospitalitas, -atis] 1 Fel de a fi primitor Si: (înv) ospătătură (1). 2 Primire bună Si: ospeție (2), (înv) ospătătură (2). 3 (Rar) Ocrotire.

OSPITALITATE s. f. Însușirea de a fi ospitalier; primire bună, găzduire (plină de atenție față de oaspeți). Primarul i-a oferit ospitalitate chiar în familia sa. REBREANU, R. II 238. Sînt nerăbdător să le mulțămesc de ospitalitate. ALECSANDRI, T. I 283. În Tîrgul Ocnei tot se păstrează vechea ospitalitate romînă, ce era odinioară proverbială. NEGRUZZI, S. I 310. ◊ (Ironic) Permiteți-mi să plec. Dacă aceasta e ospitalitatea dumneavoastră. DUMITRIU, N. 37.

OSPITALITATE s.f. Însușirea de a fi ospitalier. ♦ Primire, găzduire bună. [Cf. fr. hospitalité].

OSPITALITATE s. f. însușirea de a fi ospitalier; găzduire bună. (< fr. hospitalité, lat. hospitalitas)

OSPITALITATE f. Caracter ospitalier. [G.-D. ospitalității] /<fr. hospitalité, lat. hospitalitas, ~atis

ospitalitate f. bunavoință de a primi și ospăta pe cineva gratuit.

*ospitalitáte f. (fr. hospitalité, d. lat. hospitálitas, -átis. V. ospitalier, oaspete). Bună voința de a primi pe cineva în casă (ca să doarmă orĭ numaĭ să se odihnească) și de a-l ospăta gratis.

ospitalitate s. f., g.-d. art. ospitalității

ospitalitate s. f., g.-d. art. ospitalității

ospitalitate s. f., g.-d. art. ospitalității

OSPITALITATE s. 1. (înv.) ospătătură. (Era de-o ~ proverbială.) 2. ospeție, (înv.) ospătătură. (S-au bucurat de cea mai caldă ~.)

OSPITALITATE s. 1. (înv.) ospătătură. (Era de-o ~ proverbială.) 2. ospeție, (înv.) ospătătură. (S-au bucurat de cea mai caldă ~.)