PACT, pacte, s. n. 1. Denumire dată unor tratate internaționale, bilaterale sau multilaterale, încheiate în special în scopul menținerii păcii sau al colaborării între semnatari. 2. Înțelegere (scrisă) între două părți; învoială, convenție. – Din fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt.

pact² sn [At: ALR II, 3637/2 / V: paht / Pl: ~e / E: ger Paht] (Buc; Ban) Arendă.

pact¹ sn [At: NEGULICI / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr pacte, lat pactum, ger Pakt] 1 Înțelegere scrisă între două părți Si: convenție, învoială, legământ. 2 (Pex) Contract. 3 (Jur; rar; îs) ~ fundamental Constituție a unui stat. 4 (Jur; rar; îs) ~ constituțional Înțelegere dintre cetățenii unei țări de a respecta stipulațiile constituției. 5 (Jur; îs) ~ succesoral Înțelegere prin care una dintre părți se obligă să cedeze celeilalte o parte din drepturile sale de moștenire. 6 Tratat internațional, bilateral sau multilateral, cu caracter solemn, privind relații politice între state, încheiate în special în scopul menținerii păcii sau al colaborării strânse între semnatari.

PACT, pacte, s. n. 1. Denumire dată unor tratate internaționale, bilaterale sau multilaterale, cu caracter solemn, privind relațiile politice între state, încheiate în special în scopul menținerii păcii sau al colaborării strânse între semnatari. 2. Înțelegere (scrisă) între două părți; învoială, convenție. – Din fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt.

PACT, pacte, s. n. 1. Tratat încheiat între două sau mai multe state suverane, din care decurg drepturi și obligații reciproce. V. acord (2). Pact de neagresiune. 2. Învoială, scrisă sau nescrisă, între două părți (instituții, persoane). V. convenție, contract, înțelegere. Poporul s-a oțerit de monstruoasa învoire dată lui Zaharaki, ca să facă din sătenii țării robii lui: el cere să se desființeze acel pact de crudă șerbire. ALECSANDRI, T. 1446.

PACT s.n. 1. Tratat, acord, convenție între mai multe state suverane, prin care se stabilesc anumite drepturi și obligații reciproce. 2. Învoială, înțelegere. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt].

PACT s. n. 1. tratat, acord, convenție între mai multe state, prin care se stabilesc anumite drepturi și obligații reciproce. 2. învoială, înțelegere. (< fr. pacte, lat. pactum)

pact s. n. în sint. s. pact cu diavolul Colaborare cu forțele răului ◊ „C. zice că toată lumea făcea pactul cu diavolul.” ◊ „22” 3/93 p. 15. ◊ „Eu am acest defect – și asta explică în bună măsură și căderea în pactul cu diavolul – la obrăznicie și brutalitate am o reacție dură [...] Dar politețea mă câștigă.” ◊ „22” 9/96 p. 15 (trad. fr. pacte avec le diable)

PACT ~e n. 1) Convenție internațională cu caracter solemn care reglementează relațiile dintre două sau mai multe state. 2) Document scris care certifică această convenție. 3) Ansamblu de state legate printr-o astfel de convenție. /<fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt

pact n. învoeală între două persoane.

*pact n., pl. urĭ și e (lat. pactum. V. pagină). Convențiune, învoĭală, acord. Pactu federal, constituțiunea Elvețiiĭ.

paht sn vz pact²

pact s. n., pl. pacte

pact s. n., pl. pacte

pact s. n., pl. pacte

PACT s. v. înțelegere.

PACT s. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, înțelegere, învoială, învoire, legămînt, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) tîrg, tocmeală, tocmire, (Munt.) prinsoare, (înv.) așezămînt, cuvînt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~ încheiat între părți...)

pact, pacturi, s.n. (reg.) arendă.

KELLOGG-BRIAND [kélog-briã], Pactul ~, nume sub care este cunoscut tratatul pentru interzicerea războiului ca mijloc de reglementare a diferendelor între state, semnat la Paris la 27 aug. 1928. România a aderat la pact la 4 sept. 1928. U.R.S.S., România, Polonia, Estonia, Letonia ș.a. s-au angajat, prin Protocolul de la Moscova (9 febr. 1929), ca Pactul K.-B. să intre în vigoare imediat după ratificarea protocolului, indiferent dacă el va fi pus sau nu în aplicare de celelalte țări semnatare.

PACTUL ANDIN v. Grupul Andin.

PACTUL ATLANTICULUI DE NORD v. Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.