PALAT², palate, s. n. Clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care este folosită ca reședință de un nobil, un suveran, un șef de stat ori de guvern; p. gener. clădire mare luxoasă. [Pl. și: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.

palat¹ sn [At: CORESI, EV. 524 / V: (îvp) păl~, (înv) ~tă sf, ~aț^[1], ~eaț, (reg) ~ută^[2] sf / Pl: ~e, (îvp) ~uri / E: ngr παλάτι, lat palatium, pn pałac, slv палата, полата] 1 Clădire somptuoasă care servește ca reședință unui suveran, unei personalități, unei autorități, unei instituții etc. 2 (Pgn) Clădire mare, luxoasă. 3 Suveran împreună cu anturajul său. modificată

PALAT², palate, s. n. Clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care servește ca reședință unui suveran, ca locuință unei personalități etc.; p. gener. clădire mare luxoasă. [Pl. și: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.

PALAT², palate, s. n. Clădire somptuoasă, caracterizată printr-o arhitectură monumentală, în care își are sediul o autoritate, o instituție sau care servește ca reședință unui suveran; p. ext. casă mare, boierească. Cu timpul cad palatele regale Și zboară stol de lilieci prin sale. COȘBUC, P. II 287. [Moșneagul] cum ajunge în tîrg, se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului. CREANGĂ, P. 80. Lună tu, stăpîn-a mării... Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130. ◊ (Poetic) Aruncă [buzduganul] în sus aproape de palatul de nori al lunii. EMINESCU, N. 4. – Pl. și: (învechit) palaturi (ISPIRESCU, L. 8, ALECSANDRI, P. I 191).

PALAT² ~e n. 1) Clădire mare și somptuoasă care servește, de obicei, drept reședință a unui suveran sau ca locuință a unei personalități. 2) (urmat de un determinativ la genitiv) Edificiu monumental de menire socială. ~ul de Cultură și Artă. ~ul Congreselor. /<ngr. paláti, lat. palatium

palat n. 1. clădire mare și luxoasă, locuită de un suveran, de o autoritate sau de un personaj însemnat; 2. suveranii și oamenii palatului: revoluțiune de palat; 3. fig. casă măreață; 4. edificiu unde rezidă tribunalele, corpurile legiuitoare. ║ n. Anat. numele științific al cerului gurii.

1) palát n., pl. e (ngr. paláti, d. lat. Palatium, dealu Palatin și [pin ext.] casa împăratuluĭ Aŭgúst, situată pe acest deal; it. palazzo, engl. germ. palast, rus. paláta. V. păraț). Casă mare și sumptuoasă (locuită de un suveran orĭ de un personagiŭ ilustru). Suveranu, stăpînu palatuluĭ și alte persoane care locuĭesc în palat: o revoluțiune de palat. Mare edificiŭ public: palatu universitățiĭ, palatu justițiiĭ, palatu administrativ. – Vechĭ. Azĭ. Maram. polátă, pl. e (sîrb. polata, bg. polat), palútă (ung. polota) și paleaț n., pl. ețe saŭ eațurĭ (pol. palac, d. it. palazzo). V. polată și hardughie.

palată sf vz palat¹

palaț sn vz palat¹ corectat(ă)

paleaț sn vz palat¹

palută² sf vz palat¹

pălat sf vz palat¹

paleáț, V. palat 1.

palútă, V. palat.

palat s. n., pl. palate

!palat s. n., pl. palate

palat (arhit.) s. n., pl. palate

palat, pl. palate

palat, -te.

PALAT s. curte, (Transilv.) pălută, (Transilv. și Mold.) polată, (înv.) aulă, serai. (Balul de la ~.)

PALAT s. curte, (Transilv.) pălută, (Transilv. și Mold.) polată, (înv.) aulă, serai. (Balul de la ~.)

Palat ≠ bojdeucă

palat (palate), s. n. – Castel. – Var. pl. palaturi. Mr. pălate. Lat. palatium, probabil prin intermediul mgr. παλάτι (Meyer, Neugr. St., III, 51; Candrea, Noua R. rom., III, 23; Densusianu, Rom., XXXIII, 282), cf. tc. balat, alb. paljat, bg. palat, ceh., rus. palata. Este dubletul lui păraț, v. aici; al lui polată, s. f. (Trans., palat), mr. pulată, din bg., sb. polata (Conev 81); al lui palută, s. f. (Trans., palat), din mag., sb. polota; al lui paleaț, s. n. (palat), din it. palazzo, poate prin intermediul pol. palac, sec. XVII, înv. și al lui palat, s. n. (cerul gurii), traducere din fr. palais. Der. directă din lat. (Koerting 6792) nu e posibilă. – Der. pălătui, vb. (a locui într-un palat). Der. neol. (din fr.) palatal, adj.; palatin, adj.; palatinat, s. n.; paladin, s. m.

BUCKINGHAM PALACE [bákiŋgəm pælis], reședința londoneză a suveranilor britanici. Numele provine de la clădirea construită în sec. 18 pentru ducii de Buckingham, cumpărată în 1761 de regele George III pentru soția sa. Regina Victoria i-a dat actuala folosință.