PANAGHIE, panaghii, s. f. 1. Nume dat Fecioarei Maria; p. ext. iconiță (emailată) cu chipul Fecioarei Maria, purtată de ierarhi pe piept. 2. Bucată de prescură care se mănâncă în mănăstiri, în prima săptămână după Paște. ♦ Prescură făcută la patruzeci de zile după înmormântarea cuiva. – Din sl. panagija, ngr. panaghía.

panaghie sf [At: (a. 1645) ap. TDRG / V: (înv) ~ion sn, ~iu sn / Pl: ~ii / E: slv панагиꙝ, ngr παναγία] 1 (Art) Sfânta Fecioară. 2 (Pex) Iconiță cu chipul Fecioarei Maria. 3 (Pex) Iconiță cu Dumnezeu, Iisus Hristos, purtată de ierarhi pe piept Si: (grc) engolpion. 4 Ceremonie care se face pentru sfințirea pâinii în cinstea Maicii Domnului. 5 Parte din pâinea în cinci colțuri care se așază pe o măsuță înaintea icoanei Maicii Domnului. 6 Bucată de prescură care se mănâncă în mănăstiri, în prima săptămână după Paști Vz anafură. 7 Prescură pe care preotul o ridică de pe masă, în timpul slujbei religioase făcute la patruzeci de zile după înmormântarea cuiva. 8 (Îe) A ridica (cuiva) ~ia A ucide pe cineva. 9 (Îae) A înjura. corectat(ă)

PANAGHIE, panaghii, s. f. 1. Nume dat Fecioarei Maria; p. ext. iconiță (emailată) cu chipul Fecioarei Maria, purtată de ierarhi pe piept. 2. Bucată de prescură care se mănâncă în mănăstiri, în prima săptămână după Paști. ♦ Prescură făcută la patruzeci de zile după înmormântarea cuiva. – Din sl. panagija, ngr. panaghía.

PANAGHIE, panaghii, s. f. 1. Nume dat fecioarei Maria; iconiță emailată cu chipul fecioarei Maria, purtată de ierarhi pe piept. 2. Bucată de prescură care se mănîncă în mănăstiri, iar de credincioși în prima săptămînă după paști. 3. (În expr.) A ridica (cuiva) panaghie = a ridica panahidă, v. panahidă. Se face masă pentru pomenirea sufletului celui repausat la trei, la nouă și la douăsprezece zile, iar la patruzeci de zile se cheamă preotul de-i ridică panaghia. MARIAN, Î. 370. ◊ (În imprecații) Atîta i-a trebuit lui moș Luca. cîte părăstase și panaghii toate i le-a rădicat. CREANGĂ, A. 127.

PANAGHIE ~i f. 1) Icoană mică având zugrăvit chipul Fecioarei Maria. 2) (în mănăstiri) Bucată de prescură care se mănâncă în prima săptămână după Paști. 3) Prescură pe care preotul o ridică în timpul rugăciunii făcute la patruzeci de zile de la moartea cuiva. ◊ A ridica (cuiva) ~a a) a face parastas unui mort; b) a înjura pe cineva. [G.-D. panaghiei] /<sl. panagija, ngr. panagia

panaghie f. partea din pâinea în trei colțuri ce stă pusă pe o măsuță înaintea icoanei Maicii Domnului: câte parastase și panaghii toate i le-a ridicat. CR. [Gr. mod.: lit. Atotsfânta].

panaghíe f. (ngr. panagia, „Maĭca Domnuluĭ”, vgr. „sfințenie perfectă”, d. pân, tot, și ágios, sfînt; vsl. rus. panágiĭa. V. haglŭ). Titlu al Maĭciĭ Domnuluĭ. Prescură care se ține ridicată de pe masă la panahidă. Panahidă.

panaghion sn vz panaghie

panaghiu sn vz panaghie

panaghion n. ornatul arhieresc pus în locul engolpionului. [Gr. mod.].

panaghie s. f., art. panaghia, g.-d. art. panaghiei; pl. panaghii, art. panaghiile (desp. -ghi-i-)

panaghie s. f., art. panaghia, g.-d. art. panaghiei; pl. panaghii, art. panaghiile

panaghie s. f., art. panaghia, g.-d. art. panaghiei; pl. panaghii, art. panaghiile

PANAGHIE s. (BIS.) engolpion.

PANAGHIE s. (BIS.) engolpion.

panaghie (panaghii), s. f. – Prescură care se dă de pomană la patruzeci de zile după o înmormîntare. – Mr. panaghie. Ngr. παναγία, epitet al Fecioarei (Murnu 41), cf. sb., cr. panagija. – Der. panaghiar, s. n. (taler de argint în care se servește panaghia).

panaghie, panaghii s. f. 1. (Ca nume propriu) Fecioara Maria; p. ext. iconiță cu chipul Fecioarei Maria sau cu Dumnezeu ori Iisus Hristos, purtată de ierarhi pe piept; engolpion. 2. Parte din pâinea în cinci colțuri care se pune înaintea icoanei Maicii Domnului. ♦ Bucată de prescură care se mănâncă în m-ri în prima săptămână după Paști. 3. Slujbă bisericească pentru sfințirea pâinii în cinstea Maicii Domnului. [Var.: panaghiu, (înv.) panaghion s. n.] – Din sl. panagija, gr. panaghia.