parcelă sf [At: BARCIANU / V: (îrg) parțe~, (reg) parcel sn, ~rțăl sn, părțală, părțălă, pârțale sfp / Pl: ~le / E: fr parcelle] 1 Porțiune de teren precis delimitată, destinată unei anumite utilizări Si: (îrg) raclă, (reg) parcea (2). 2 (Buc; îf parțăl) Suprafață de teren de aproximativ douăzeci de ari. 3 (Reg) Loc unde închid ciobanii oile noaptea pentru a îngrășa pământul. corectat(ă)

PARCELĂ, parcele, s. f. Porțiune delimitată de teren destinată unei anumite întrebuințări. De la marginea satului începea coasta lină cu sute de parcele. REBREANU, I. 51. ◊ (Metaforic) [Zările vaste] sînt înlocuite de un orizont restrîns, închis de pereți de piatră și de trunchiurile brazilor, ale căror ramuri împart chiar cerul în mici și disparate parcele. BOGZA, C. O. 88.

PARCELĂ s.f. Porțiune de teren bine delimitată care face parte dintr-un teren mai întins. [< fr. parcelle].

PARCELĂ s. f. porțiune de teren delimitată precis și destinată unui anumit scop. (< fr. parcelle)

PARCELĂ ~e f. Porțiune de teren (de mărimi variabile), delimitată în vederea exploatării. /<fr. parcelle

parcelă f. parte mică de teren (fr. = parcelle).

*parcélă f., pl. e (fr. parcelle, d. lat. *particella = particula, părticică, particulă). Parte mică de teren: a împărți o moșie în parcele.

parcel sn vz parcelă

parțăl sn vz parcelă

parțelă sf vz parcelă

părțălă sf vz parcelă

pârțale sfp vz parcelă

parcelă s. f., g.-d. art. parcelei; pl. parcele

parcelă s. f., g.-d. art. parcelei; pl. parcele

parcelă s. f., g.-d. art. parcelei; pl. parcele

PARCELĂ s. v. lot.

PARCELĂ s. lot, (înv. și reg.) raclă, (reg.) parcea, (prin Ban.) tal. (Teren împărțit în ~e.)