PIOȘENIE, pioșenii, s. f. Pietate. [Pr.: pi-o-] – Pios + suf. -enie.

pioșenie sf [At: TUDORAN, O. 21 / P: pi-o-șe-ni-e / Pl: ~ii / E: pios + -enie] (Rar) Pietate (5).

PIOȘENIE, pioșenii, s. f. (Rar) Pietate. [Pr.: pi-o-] – Pios + suf. -enie.

PIOȘENIE pioșenii f. 1) Sentiment religios manifestat prin respectarea și exercitarea conștiincioasă a practicilor bisericești; pietate; smerenie; cuvioșenie; evlavie. 2) Atitudine plină de respect și duioșie (față de cineva sau ceva). [Sil. pi-o-] /pios + suf. ~enie

pioșenie (desp. pi-o-, -ni-e) s. f., art. pioșenia (desp. -ni-a), g.-d. art. pioșeniei; pl. pioșenii, art. pioșeniile (desp. -ni-i-)

pioșenie (pi-o-, -ni-e) s. f., art. pioșenia (-ni-a), g.-d. art. pioșeniei; pl. pioșenii, art. pioșeniile (-ni-i-)

pioșenie s. f. (sil. pi-o-, -ni-e), art. pioșenia, g.-d. art. pioșeniei; pl. pioșenii, art. pioșeniile (sil. -ni-i-)

PIOȘENIE s. v. credință.

PIOȘENIE s. (BIS.) credință, cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pietate, piozitate, religiozitate, smerenie, (livr.) devoțiune, (înv.) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, rîvnă, rîvnire, smerire.