pisa [At: PSALT. HUR. 64^v/5 / Pzi: ~sez / E: ml pi(n)sare] 1 vt (C. i. o substanță, un corp solid etc.) A zdrobi prin lovituri repetate cu pisălogul, cu ciocanul etc., pentru a mărunți, a preface în praf sau pastă, făcând să iasă mustul Si: (reg) a pisălogi (1), a pisăza (2), (fam) a pisăgi (1). 2 vt (Spc; c. i. boabe de grâu sau de alte cereale) A bate în piuă pentru a descoji și a mărunți Si: a decortica, a pisăgi (2), a pisălogi (2). 3 vt (Îcs) ~sez mălaiul Joc de copii la care participanții se așează câte doi spate în spate, ținându-se de subsori, și se ridică alternativ unul pe altul. 4 vt (Pop; c. i. carne, zarzavaturi etc.) A mărunți, tăind sau trecând prin mașina de tocat Si: a pisăza (1). 5 vt (Trs; c. i. plante cerealiere sau leguminoase) A bate cu îmblăciul, pentru a separa semințele de restul plantei Si: a pisăgi (3), a pisălogi (3). 6 vt (Pop; c. i. pământul, zăpada etc.) A frământa cu picioarele Si: (fam) a pisăgi (4). 7 vt (Pex) A juca, izbind cu picioarele în pământ Si: a pisăgi (5). 8 vt (C. i. un dans) A executa. 9 vi A bate din picioare stând pe loc. 10 vi (Pex) A nu înainta. 11 vt (Reg; c. i. o țesătură) A piua (2). 12 vt (Pfm; fig; c. i. ființe) A snopi din bătaie Si: a pisăgi (6). 13 vt (Pfm) A strivi. 14 vt (Fig; c. i. oameni) A plictisi cu insistențele sau repetând aceleași lucruri Si: a cicăli, (fam) a pisăgi (7), a pisălogi.

PISA, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi un corp în piuliță cu pisălogul, pentru a-l face mai mărunt sau a-l preface în praf. Opărește, curăță de coajă și pisează bine 130 dramuri de migdale dulci. La TDRG. Cînd te-i sătura de strujit pene, vei pisa mălai. CREANGĂ, P. 5. Își petrecea zilele... pisînd chinchină. NEGRUZZI, S. I 205. ♦ (Regional) A bate grîul în piuă, pentru a-l descoji. ♦ A călca cu piciorul în mers (fărîmițînd sau presînd). A străbătut mulțimea, pisînd zăpada cu pași mărunți. GALAN, Z. R. 228. 2. Fig. A bate; a snopi în bătaie. Omul ridică iar ciomagul și acum nu-l lovi o singură dată. Începu să-l piseze cu lovituri pe unde nimerea. PREDA, Î. 186. Ieși afară de mă lasă, nu mă face să turbez Și să nu-mi mai calci în casă că mă pui de te pisez. PANN, P. V. III 114. 3. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sîcîi pe cineva (repetîndu-i aceleași lucruri), a pisălogi. N-o mai întărîta, dragă... are nevricale. N-o mai pisa și tu. DUMITRIU, B. F. 45. De zece ani mă pisezi cu genealogiile. C. PETRESCU, A. R. 26.

A PISA ~ez tranz. 1) (corpuri solide) A preface în fărâme cu ajutorul unei unelte. ~ piper. 2) fig. (ființe) A bate crunt; a snopi în bătaie. 3) fig. (persoane) A deranja întruna, repetând insistent același lucru; a necăji; a plictisi. /<lat. pi[n]sare

pisà v. a bate și sfărâma în piuliță: a pisa sare, zahăr. [Lat. vulg. PISARE = clasic PINSARE].

piséz v. tr. (lat. pîsare și pînsare, d. pinsere, pinsum, a pisa; pv. pizar, fr. piser, sp. pg. pisar, a bătături. V. pisălog, pisăgesc, piŭă, pîsat, pistă, pistil 2 și împilez). Pulverizez cu pisălogu: a pisa sare, zahăr. Bat în piŭă cu pisălogu de lemn: a pisa grîu. Fig. Iron. Bat, buchisesc, lovesc: l-aŭ pisat cu pumniĭ, copilu m’a pisat toată noaptea cu picĭoarele. Plictisesc cu vorba, chisolesc: răŭ ne-a pisat acest orator! V. urluĭesc, porfirizez.

pisa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. pisez, 3 pisează; conj. prez. 1 sg. să pisez, 3 să piseze

pisa (a ~) vb., ind. prez. 3 pisează

pisa vb., ind. prez. 1 sg. pisez, 3 sg. și pl. pisează

PISA vb. a mărunți, a sfărâma, a zdrobi, (înv. și pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.)

PISA vb. v. bate, bătători, bătuci, bodogăni, cicăli, dăscăli, decortica, îndesa, piua, plictisi, presa, sâcâi.

PISA vb. a mărunți, a sfărîma, a zdrobi, (înv. și pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.)

pisa vb. v. BATE. BĂTĂTORI. BĂTUCI. BODOGĂNI. CICĂLI. DĂSCĂLI. DECORTICA. ÎNDESA. PIUA. PLICTISI. PRESA. SÎCÎI.

pisa (pisez, pisat), vb. – 1. A strivi, a zdrobi. – 2. A sparge, a sfărîma. – 3. A molesta, a persecuta. – Mr. chisedz(u), chisare. Lat. pῑsāre, forma pop. în loc de pinsare (Diez, Gramm., I, 19; Meyer, Alb. St., IV, 110; Pușcariu 1325; Candrea-Dens., 1395; REW 6517), cf. it. pigiare (calabr. pisare), prov. pizar, fr. piser, sp., port. pisar. – Der. pisoca, vb. (Olt., a tritura, a urlui), cu suf. expresiv -ca; pisoacă, s. f. (Olt., pisare, pisat); pisălog, s. n. (obiect de pisat; plictisitor, supărător, obositor), cf. calabr. pisaluru și, pentru semantism, sp. majadero; pisălogi, vb. (a pisa; a molesta, a sîcîi); pisălogeală, s. f. (sîcîială, vorbă lungă); pîsat (var. Banat pîsat, Mold. păsat, pasat), s. n. (grîu pisat, mei sau porumb zdrobit, grîu fiert; grîu, porumb fiert cu lapte), a cărui relație cu lat. quassatum „melițat” (Pușcariu, Dacor., II, 716) e posibilă, fără a fi necesară; pisătură (var. chisătură), s. f. (Trans., păsat); pisăza, vb. (Banat, a melița); pisăgi (var. pisogi), vb. (a melița), prin încrucișare cu chesăgi; pisăgeală, s. f. (melițare, argăsit); pisoi, s. n. (pisălog).

PISA, oraș în VNV Italiei (Toscana), pe Arno, la 69 km VSV de Florența, în apropiere de M. Ligurică; 89,6 mii loc. (2001). Nod de comunicații. Constr. aeronautice, de motoare, de mașini-unelte și de material feroviar; ind. mat. de constr., textilă, a sticlăriei, ceramicii, porțelanului, chimico-farmaceutică. Universitate (1343). Muzeul Național San Matteo (1949) deschis în cadrul mănăstirii benedictine cu același nume. Centru turistic. Monumente: Domul (1063-1118, cu refaceri din sec. 14), Baptisteriul (1152, cu completări din sec. 14), Turnul/Campanila de formă circulară (1173, completat în 1372), cu o înălțime de 58 m, faimos prin înclinarea lui față de axa verticală, Turnul/Campanila Vasari (1570-1572), bisericile San Michele (990), Santa Cecilia (1103), Santa Maria della Spina (1323-1333), San Stefano (1565-1569), Palazzo dei Medici (sec. 13-14), Palazzo Reale (1559), Palazzo dei Cavalieri (1562), Casa lui Galilei ș.a. Muzee. Piața Domului face parte (din 1987) din patrimoniul cultural universal. Fundată probabil de liguri, centru etrusc (sec. 4 î. Hr.), a fost ocupat de romani, care au instituit aici o colonie (179 î. Hr.) și apoi un municipiu (89 î. Hr.). Oraș liber (1081); după înfrângerea suferită (în 1284) din partea Genovei decade; intră sub stăpânirea familiei Visconti (1399-1402) și apoi a Florenței (1406). Important centru comercial (din sec. 9), a avut conflicte cu Genova și Veneția pentru supremație în comerțul maritim. Aici a avut loc în 1409, în timpul Marii Schisme, conciliul ecumenic, care l-a ales ca papă pe Alexandru V. A intrat în componența Italiei în 1860, împreună cu Marele Ducat al Toscanei, în care fusese încorporată (1815).

pisa, pisez v. t. 1. a bate 2. a fi excesiv de insistent