placentă sf [At: TEODORI, A. 73/14 / V: (înv) ~ațe~, plăcintă / Pl: ~te / E: lat placenta, fr placenta] 1 (Înv; îs) Plăcinta sângelui Plasmă sanguină. 2 (Atm) Membrană cărnoasă și spongioasă care se formează la majoritatea mamiferelor și la om în perioada de gestație, și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția acestuia eliminându-se la naștere Si: (reg) casă, căiță, cămașă, curătoare, loc, locșor, locuț, lupșor, matcă, mitră², nadră, plod (16), prapur, soartă, strat. 3 (Atm; îs) ~ previa Placentă (2) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 4 (Bot) Loc în interiorul ovarelor pe care se fixează ovulele.

PLACENTĂ, placente, s. f. 1. Membrană cărnoasă, care învelește și alimentează embrionul în perioada de gestație a mamiferelor. Extractul de placentă de orice speță animală poate fi descompus de serul femeilor gravide. MARINESCU, P. A. 54. 2. (Bot.) Porțiune din suprafața unei cîrpele în care sînt așezate ovulele.

PLACENTĂ s.f. 1. Masă cărnoasă și spongioasă care învelește fătul și prin care acesta primește hrana în perioada de gestație. 2. Parte a ovarului pe care sunt dispuse ovulele. [< lat., fr. placenta].

PLACENTĂ s. f. 1. masă cărnoasă și spongioasă care învelește fătul și prin care acesta primește hrana în perioada de gestație. 2. (bot.) parte a ovarului pe care sunt inserate ovulele. (< fr., lat. placenta)

PLACENTĂ ~e f. 1) (la mamifere) Organ vascular spongios, adrenat la uter, prin care se înfăptuiește schimbul de substanțe dintre organismul mamei și al embrionului în perioada sarcinii. 2) bot. Parte a ovarului pe care sunt situate ovulele. /<lat., fr. placenta

*placéntă f., pl. e (din aceĭașĭ origine cu plăcintă). Anat. Un organ cărnos spongĭos care ține fătu fixat în pîntece.

plațentă sf vz placentă

plăcintă² sf vz placentă

placentă s. f., g.-d. art. placentei; pl. placente

placentă s. f., g.-d. art. placentei; pl. placente

placentă s. f., g.-d. art. placentei; pl. placente

PLACENTĂ s. (ANAT.) (reg.) casă, căiță, cămașă, curătoare, îmbrăcăminte, loc, locșor, locuț, lupșor, matcă, mitră, nadră, perdea, plod, prapur, soartă, strat, casa-copilului, mama-muierii, (prin Transilv.) sălaș.

PLACENTĂ s. (ANAT.) (reg.) casă, căiță, cămașă, curătoare, îmbrăcăminte, loc, locșor, locuț, lupșor, matcă, mitră, nadră, perdea, plod, prapur, soartă, strat, casa-copilului, mama-muierii, (prin Transilv.) sălaș.