PLEBE s. f. 1. (În Roma antică) Categorie socială de oameni liberi lipsiți de drepturi civile și politice. 2. (În Evul Mediu) Pătura cea mai săracă a populației orășenești din apusul Europei, aflată în afara ierarhiei feudale și care, alături de țărănime, a avut un rol important în revoluțiile din sec. XVI-XVII. 3. (Livr.) Pătură socială fără drepturi, asuprită și exploatată; p. ext. mulțime, gloată. ♦ Fig. Categorie socială declasată; drojdia societății. – Din fr. plèbe, lat. plebs, -bis.

plebe sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 16 / V: (înv) plebă / E: fr plèbe, lat plebs, -bis] 1 (Csc; în Evul Mediu) Cea mai săracă pătură a populației orășenești din apusul Europei, aflată în afara ierarhiei feudale, care, alături de țărănime, a avut un rol important în revoluțiile din sec. XVI-XVII. 2 (Csc; pgn; liv) Pătură socială fără drepturi, asuprită și exploatată. 3 (Csc; prt) Oameni de rând Si: gloată, mulțime, norod. 4 (Rar) Origine socială umilă, de rând. 5 (Csc; prt) Pătură socială declasată. 6 (Csc; în Antichitatea romană) Categorie socială din care făceau parte oamenii liberi de la orașe și sate, lipsiți de anumite drepturi politice și civile, fără o activitate permanentă și care trăiau din câștiguri întâmplătoare și din distribuții făcute de către stat.

PLEBE s. f. 1. (În Roma antică) Categorie socială de oameni liberi fără o activitate permanentă, care trăiau din câștiguri întâmplătoare și din distribuții făcute de stat. 2. (În evul mediu) Pătura cea mai săracă a populației orășenești din apusul Europei, aflată în afara ierarhiei feudale și care, alături de țărănime, a avut un rol important în revoluțiile din sec. XVI-XVII. 3. (Livr.) Pătură socială fără drepturi, asuprită și exploatată; p. ext. mulțime, gloată. ♦ Fig. Categorie socială declasată; drojdia societății. – Din fr. plèbe, lat. plebs, -bis.

PLEBE s. f. (Cu sens colectiv) Pătura socială de jos, lipsită de drepturi sau cu drepturi limitate în Roma antică; (azi livresc) populație mizeră, asuprită, exploatată. Pe lîngă mese lunge, stătea posomorîtă, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. EMINESCU, O. I 56. Pe-ascuns din a ta parte La plebea de pe strade mari semne se împarte. ALECSANDRI, T. II 336. ♦ (Neobișnuit) Origine socială nearistocratică. În locul acesta a fost tăiat bravul Dragomir, care cutezase a se înamora, cu fiica lui Radu Mihne, pîngărind cu plebea lui sîngele patrician. NEGRUZZI, S. I 184. ♦ Fig. Pătură socială declasată, oameni decăzuți; drojdia societății. V. pleavă (2). Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi, Să ajung-a fi stăpînă și pe țară și pe noi! EMINESCU, O. I 150.

PLEBE s.f. (În Roma antică) Pătură socială lipsită de drepturi sau cu drepturi limitate. ♦ Populație asuprită, exploatată. ♦ (Fig.) Categorie de oameni declasați; drojdia societății. [Gen. -bei. / cf. lat. plebs, fr. plèbe, it. plebe].

PLEBE s. f. 1. (în Roma antică) pătură socială lipsită de drepturi sau cu drepturi limitate. 2. (în evul mediu) pătura cea mai săracă a populației orășenești; (p. ext.) populație asuprită, exploatată; poporul de jos, gloată. ◊ (peior.) categorie de oameni declasați; drojdia societății. (< fr. plèbe, lat. plebs)

PLEBE f. 1) (în Roma antică) Populație liberă fără ocupație permanentă, care se întreținea din câștiguri ocazionale. 2) (în evul mediu) Pătură socială care includea cei mai săraci orășeni. 3) Pătură socială fără drepturi, fără merite, coruptă. /<fr. plebe, lat. plebs, ~bis

plebe f. poporul de jos.

*plébe f. (lat. plebs, plebe; vgr. pléthos, mulțime). La vechiĭ Romanĭ, mulțimea cetățenilor care nu eraŭ nobilĭ. Azĭ, clasa de jos a poporuluĭ, prostime.

plebă sf vz plebe

plebe s. f., g.-d. art. plebei

plebe s. f., g.-d. art. plebei

plebe s. f., g.-d, art. plebei

plebe, gen. plebei

PLEBE s. v. gloată.

PLEBE s. (mai ales in limbajul claselor exploatatoare) gloată, mulțime, norod, popor, prostime, vulg, (înv. și reg.) poporime, (înv.) calabalîc.