plesnitură sf [At: LB / V: plezn~ / Pl: ~ri / E: plesni + -(i)tură] 1 (Cu determinări ca „din palme”, „în palme”, „din degete”, „din buze” etc.) Zgomot produs în urma lovirii palmelor una de alta pentru a chema pe cineva, pentru a aplauda, pentru a exprima bucuria, veselia, nerăbdarea etc. 2 (Pgn) Lovitură. 3 (Înv; fig) Învinuire hotărâtă, violentă. 4 Zgomot caracteristic, de intensitate mare, de scurtă durată, produs de ceva care izbește aerul sau alte corpuri. 5 Fisură.

PLESNITURĂ, plesnituri, s. f. 1. Faptul de a plesni; lovire, izbire; zgomotul produs de anumite lovituri. Se întreba și el ce-o fi însemnînd plesnitura aceea de degete. SADOVEANU, P. S. 37. Bozan simți o plesnitură în cap și durerea părea alta decît aceea pe care a simțit-o în clipa prăbușirii cu podul rulant. SAHIA, N. 37. Cînd ieșeam din- Focșani, răsărea luna; nici gură de surugiu, nici plesnitură de bici, dar cărucioarele mele fugeau ca năluca. GHICA, S. A. 52. 2. Crăpătură produsă într-un material, din cauza. presiunii, a variației de temperatură etc.

PLESNITURĂ ~i f. 1) v. PLESNET. 2) Crăpătură rămasă pe suprafața unui material sau a unui obiect dur în urma plesnirii. [G.-D. plesniturii] /a plesni + suf. ~tură

plesnitură f. plesnet repetat.

plesnitúră f., pl. ĭ. Huĭet produs pin plesnire: se auzeaŭ plesniturile bicelor.

pleznitură sf vz plesnitură

plesnitură s. f., g.-d. art. plesniturii; pl. plesnituri

plesnitură s. f., g.-d. art. plesniturii; pl. plesnituri

plesnitură s. f., g.-d. art. plesniturii; pl. plesnituri

PLESNITURĂ s. 1. v. spărtură. 2. pocnitură, trosnitură. (~ de bici.) 3. plesnet. (Se aude o ~ seacă.) 4. izbitură, lovitură. (Simte o ~ pe obraz.)

PLESNITURĂ s. 1. ciobitură, ciocnitură, crăpătură, fisură, spărtură. (O ~ prelungă a unui vas.) 2. pocnitură, trosnitură. (~ de bici.) 3. plesnet. (Se aude o ~ seacă.) 4. izbitură, lovitură. (Simte o ~ pe obraz.)