plânset sn [At: MARCOVICI, C. 28/25 / Pl: ~e / E: plâns¹ + -et] 1 Plângere (1). 2 Bocire. 3 Tânguire. 4 (Fig) Regret. 5 (Fig) Întristare. 6 (Fig) Supărare. 7 (Fig) Tristețe. 8 (Ccr) Zgomot produs de cineva care plânge. 9 (Ccr) Lacrimi. 10 (Reg; îe) A-și plânge ~ul A-și destăinui păsurile, necazurile. corectat(ă)

PLÂNSET ~e n. v. PLÂNS I. /plâns + suf. ~et

plânset n. vărsare de lacrimi.

PLÎNSET, plînsete, s. n. Plîns; lamentație, văicăreală. Surprins peste fire de acest torent de plînsete și de cuvinte și șovăind între diferite bănuieli, stăteam locului nemișcat. GALACTION, O. I 82. Copacii, pe stradă, oftează; e tuse, e plînset, e gol Și-i frig și burează. BACOVIA, O. 31. Se aude iarăși un plînset, dar un plînset înfundat, care vine parcă din inima pămîntului. SAHIA, N. 22. Murmurul, azi și oricînd, E plînset în zadar. COȘBUC, P. I 257. ◊ Fig. Iar farmecul iubirii la plînsetul de vînt Părea-va o poveste ce frunzele o cînt. PĂUN-PINCIO, P. 82. ♦ (Concretizat) Lacrimi. Ea cu ochii plini de plînset Privea gloata cum se duce, Și-un pustiu simți-mprejuru-i Și-ntuneric pe pămînt. COȘBUC, P. II 81.

plînset n., pl. e (d. plînsete, pl. d. plîns, saŭ d. plîns cu suf. et din vaĭet, țipet). Plîns (maĭ mult ca rezultat): Destul cu atîta plînset! Îs sătul de plînsete.

plânset s. n., pl. plânsete

plânset s. n., pl. plânsete

plânset s. n., pl. plânsete

PLÂNSET s. 1. lăcrimare, plângere, plâns, plânsoare, (înv. și reg.) plânsătură. (~ cuiva îndurerat.) 2. plâns. 3. v. văitat.

Plânset ≠ râset

PLÎNSET s. 1. lăcrimare, plîngere, plîns, plînsoare, (înv. și reg.) plînsătură. (~ cuiva.) 2. plîns, (fam. și peior.) bîzîială, bîzîit, bîzîitură. (Un ~ de copil.) 3. lacrimi (pl.), plîngere, plîns, plînsoare. (Oprește-ți ~!)