PORUNCI, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poronci vb. IV] – Din sl. porončiti.

porunci [At: PSALT. 337 / V: (îrg) ~rân~, ~ron~, (înv) ~răn~ / Pzi: ~ncesc / E: slv порѫчити] 1 vt(a) A dispune cu autoritate, oral sau în scris, ca ceva să fie îndeplinit întocmai Si: a ordona, (înv) a orândui, a opri. 2 vt(a) (D. legi morale, bisericești) A orândui ce sau cum trebuie să facă. 3-4 vt(a) (Rar; d. interese, circumstanțe) (A cere sau) a impune să se facă într-un anumit fel. 5 vt(a) (Înv) A încredința cuiva îndeplinirea unei sarcini, acțiuni Si: a însărcina. 6 vt(a) (Îvr) A domni. 7 vt(a) (Rar) A angaja oameni la muncă. 8 vi A decide în calitate de stăpân. 9 vi A fi stăpân și a decide. 10 vt(a) (Îrg) A da de știre Si: a comunica, a transmite, a vesti. 11 vt(a) (Îrg) A împărtăși. 12 vt(a) A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție pentru a fi imediat folosit, consumat Si: a comanda. 13 vt(a) (Pop) A dispune să se fabrice, să se confecționeze, să se execute ceva Si: a comanda. 14 vt (Îrg) A destina.

PORUNCI, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poronci vb. IV] – Din sl. porončiti.

PORUNCI, poruncesc, vb. IV. Tranz. 1. (Urmat de propoziții completive) A dispune (cu autoritate) ca ceva să se îndeplinească întocmai, a da poruncă; a ordona. A poruncit să vie înaintea sa sfetnicul cel tînăr. SADOVEANU, D. P. 38. Tînărul porunci oamenilor să taie cercurile bieților. POPESCU, B. I 5. Atunci împăratul, chiar în puterea nopții, se scoală, rădică toată curtea în picioare și poruncește să-i aducă pe hîrca de babă înaintea sa. CREANGĂ, P. 101. ◊ Fig. Ce voie prea înaltă, ce lege porunci Căderea dopotrivă cu înălțarea a fi? ALEXANDRESCU, M. 10. ◊ (Cu complement intern) Vodă ce-mi făcea? Porunci poruncea, Schele că rupea, Scări că le tăia. TEODORESCU, P. P. 468. ◊ Intranz. Ce, tu îmi poruncești mie? Ce, îmi spui tu mie ce să fac, un’să mă duc? DUMITRIU, N. 241. ♦ A obliga pe cineva (dîndu-i porunci), să execute ceva. [Doctorii] erau porunciți să nu cumva să spuie... că boala de care mureau cu sutele era ciumă. GHICA, S. 278. Porțile erau străjuite și păzitorii porunciți a nu lăsa să iasă nime. NEGRUZZI, S. I 150. ♦ Intranz. A fi stăpîn, a avea putere de stăpîn. Așa-i cînd capra-i în frunte, poruncind în loc de țap. HASDEU, R. V. 88. 2. A da comandă să se fabrice, să se confecționeze, să se execute ceva; a comanda. Să-i aducă șalurile și covoarele pe care le-a fost neguțat și poruncit în acea cetate. SADOVEANU, D. P. 38. Își făcu planul pe loc să-și încaseze dreptul pe o lună înainte și să-și poruncească măcar ghete și pantaloni. STĂNOIU, C. I. 20. Îndeplineam însărcinări de tot soiul... porunceam la Malines horbote pentru Brühl. M. I. CARAGIALE, C. 54. ◊ A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție pentru a fi utilizat. Am poruncit o trăsură cu patru cai și am plecat spre Clara, pe drumul cel mai scurt. GALACTION, O. I 106. Prietenul se opri aci zîmbind, își aprinse cu tabiet țigara, porunci cafele, vin. M. I. CARAGIALE, C. 76. De unde să-ți aduc eu herghelia ce-mi poruncești? ISPIRESCU, L. 27. 3. (Transilv.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite (prin cineva). Vai, bădița, dor ț-o fi, N-am pe cine-ți porunci, Făr’ pe lună Voie bună, Și pe stele Dor și jele, Iar pe vînt Cîte-un cuvînt. HODOȘ, P. P. 84. Poruncit-a bădița Pe-un spic verde de secară Să mă duc, că el se-nsoară... Foaie verde lemn sucit, înapoi i-am poruncit Pe-un spic verde de ovăz Să se-nsoare sănătos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. – Variantă: (regional) poronci (CREANGĂ, O. A. 206, ALECSANDRI, T. I 210) vb. IV.

A PORUNCI ~esc 1. tranz. 1) (urmat de o propoziție complementară) A cere în mod autoritar și oficial; a impune printr-o poruncă; a dispune; a ordona; a comanda. 2) A face la comandă; a comanda. 3) A cere printr-o comandă; a comanda. 4) A transmite verbal sau în scris (prin cineva). 2. intranz. A da dispoziții (ca un stăpân); a se comporta ca un stăpân. /<sl. poronțiti

poruncì v. a da o poruncă: a comanda, a ordona. [Mold. poroncì = slav. PORÕČITI].

porănci v vz porunci

porânci v vz porunci

poronci v vz porunci

poruncésc v. tr. (vsl. po-rončiti și -rončati, a da în mînă, a încredința, d. ronka, mînă; rus. poručátĭ, -itĭ, a încredința; ung. parancs, ordin, parancsolni, a porunci. V. parucic, rogodele). Daŭ ordin, ordon: împăratu a poruncit o păreche de cĭobote. – Și poroncesc (est) și porîncesc (vest).

porunci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncesc, 3 sg. poruncește, imperf. 1 porunceam; conj. prez. 1 sg. să poruncesc, 3 să poruncească

porunci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncesc, imperf. 3 sg. poruncea; conj. prez. 3 să poruncească

porunci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncesc, imperf. 3 sg. poruncea; conj. prez. 3 sg. și pl. poruncească

porunci (conj. poruncească)

PORUNCI vb. 1. v. ordona. 2. a ordona, a spune, a zice. (Fă ce-ți ~ el!)

PORUNCI vb. v. anunța, comunica, transmite, vesti.

porunci vb. v. ANUNȚA. COMUNICA. TRANSMITE. VESTI.

PORUNCI vb. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a ordona, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orîndui, a rîndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. a ordona, a spune, a zice. (Fă ce-ți ~ el!)

porunci (poruncesc, poruncit), vb. – A ordona, a cere, a da ordin. – Var. înv. poronci, porinci. Sl. porąčiti, porąčą (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 278; Byhan 329), cf. rus. poručiti, mag. parancsolni. – Der. poruncă, s. f. (ordin, însărcinare), postverbal, sau din sl. porąči, cf. sb. poruka „ordin”, rus. poruka „garanție”; porunceală, s. f. (acțiunea de a porunci; Munt., joc de copii care constă în a da ordine celorlalți tovarăși de joacă); poruncitor, adj. (imperativ; s. m., persoană care comadă, șef).

porunci, poruncesc, vb. intranz. – 1. A dispune, a comanda, a ordona. 2. (înv.) A comunica, a anunța, a vesti: „Amu tăt mi-o poruncit că ine p-o săptămână cu coconii” (Grai. rom., 2000); „Maramureșeanul de azi, întâlnind în drum spre satul său vreun consătean, îl întreabă: «Ce poruncești acasă?», la care i se răspunde: «Le poruncesc voie bună și sănătate!», întocmai ca străbunii romani, care întrebuințau formula «Iubeo te avete!»” (Filipașcu, 1940: 27); „Frunză verde-a mărului / Poruncit-am mândrului” (Țiplea, 1906: 466). – Din vsl. porončiti (Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

porunci, poruncesc, vb. intranz. – 1. A dispune, a comanda, a ordona. 2. A vesti (pe cineva): „Maramureșeanul de azi, întâlnind în drum spre satul său vreun consătean, îl întreabă: «ce poruncești acasă?», la care i se răspunde: «le poruncesc voie bună și sănătate!», întocmai ca străbunii romani, care întrebuințau formula «iubeo te avete!»” (Filipașcu 1940: 27); „Frunză verde-a mărului / Poruncit-am mândrului” (Țiplea 1906: 466). – Din sl. porunčiti.

HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare.

Hoc volo, sic iubeo! (lat. „Asta vreau, așa poruncesc!”) – E începutul versului 223 din satiraa VI-a a lui Iuvenal. El pune aceste cuvinte în gura unei femei care spune în continuare: „sit pro ratione voluntas” (voința mea ține loc de orice altă rațiune). E vorba de o femeie dictatoare care nu vrea să știe de nimeni și de nimic în afară de bunul ei plac. De aceea expresia servește pentru a exprima o voință arbitrară. LIT.