POTOP, potopuri, s. n. 1. (În Biblie) Revărsare uriașă de ape care a devastat Pământul și a înecat toate viețuitoarele în afară de cele aflate în Arca lui Noe; diluviu. 2. Ploaie torențială; revărsare de ape. ♦ P. gener. Calamitate, dezastru, nenorocire. 3. P. anal. Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. – Din sl. potopŭ.

potop sn [At: COD. VOR. 172/14 / Pl: (asr) ~oape, ~uri / E: slv потопъ] 1 Revărsare mare de ape care, după Biblie sau după alte mitologii, a devastat pământul după apariția omului, făcând să piară toate viețuitoarele, cu excepția acelora de pe arca lui Noe Si: (liv) diluviu. 2 (Reg; îlav) Din alte ~oape Din vremuri străvechi. 3 (Îe) (Cdp fr; après moi le déluge; îe) După noi (vie) ~ul Se spune pentru a arăta nepăsarea cuiva pentru ceea ce se va întâmpla după ce va pleca. 4 (Prin exagerare) Ploaie mare, torențială Si: (liv) diluviu. 5 Revărsare mare de ape, inundație mare Si: (liv) diluviu. 6 Dezlănțuire de forțe provocată de om sau de elementele naturii, care provoacă mari distrugeri de bunuri sau de vieți Si: calamitate, dezastru, pârjol, prăpăd, urgie, (asr) potopenie (2). 7 (Înv; fig; îlav) Cu foc și cu ~ Fierbinte. 8 (Înv; fig; îal) Desperat. 9 (Reg; spc) Incendiu. 10 (Pan; udp „de”) Număr foarte mare de ființe sau de lucruri Si: grămadă, mulțime.

POTOP, potopuri, s. n. 1. (În Biblie) Revărsare uriașă de ape care ar fi înecat întreaga lume și toate viețuitoarele de pe pământ (afară de cele de pe corabia lui Noe). 2. Ploaie mare, torențială; revărsare mare de ape, inundație mare. ♦ P. gener. Calamitate, dezastru, nenorocire. 3. P. anal. Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. – Din sl. potopŭ.

POTOP, (rar) potopuri și potoape, s. n. 1. (În legendele biblice) Revărsare mare de apă care a înecat întreaga lume și toate viețuitoarele de pe pămînt (afară de cele scăpate în arca lui Noe). Prin bălțile de noroi... treceau niște ciubote mari, cărora nu le-ar fi păsat nici de potop. EMINESCU, N. 34. Ce! ai uitat tu oare potopul d-altădată. Atunci cînd tata Noe în luntrea-i deșălată, Plutea pe universul subt unde înecat? ALEXANDRESCU, M. 178. ♦ Ploaie foarte mare, torențială; revărsare de ape. V. puhoi. Ce vreme!... Ia te uită, e un întreg potop! MACEDONSKI, O. II 50. Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri, Ca potop ce prăpădește, ca o mare tulburată. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Precizat prin «apelor» sau «de apă») Să verși păgîn potop de apă Pe șesul holdelor de aur. GOGA, P. 18. Se prăpăstuiră asupra pămîntului, cu șuier de aer sfîșiat, potopul greu al apelor cerești. HOGA.Ș, M. N. 176. ◊ Fig. Al ochilor potop Se varsă nebunatic în stropi. COȘBUC, P. II 180. 2. Fig. Cantitate imensă, mulțime foarte mare. V. noian. Primea-n obraz tot acest potop de vorbe. GALAN, B. I 53. Peste aurul învălurat al grîului, soarele revărsa potopul de aur al luminii lui fierbinți, SANDU-ALDEA, U. P. 158. Lupii suri ies după pradă, Alergînd, urlînd în urmă-i prin potopul de zăpadă. ALECSANDRI, P. A. 113. 3. Prăpăd, urgie, distrugere, nenorocire. Mi s-a părut așa... că din nou a venit potopul războiului. SAHIA, N. 62. Și cînd clămpăneam ceaslovul, cîte zece, douăzeci de suflete prăpădeam deodată; potop era pe capul muștelor! CREANGĂ, A. 4. Marcu biet o auzit De potopul cel cumplit Ce casa i-a pustiit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485.

POTOP ~uri n. 1) (în legendele biblice) Inundație de mari proporții, care a înecat totul în afară de cele ce se aflau pe corabia lui Noe. 2) Ploaie torențială care ține mai mult timp. 3) fig. Nenorocire mare care se abate asupra unei colectivități; catastrofă de mari proporții; prăpăd; dezastru; flagel; calamitate. /<sl. potopu

potop n. 1. inundațiune foarte mare; 2. inundațiune universală care (după legenda biblică) făcu să piară tot neamul omenesc, afară de Noe și de familia sa; 3. fig. mare abundanță sau cantitate: prin potopul de zăpadă AL. un potop de rele. ║ adv. ca un potop: ploile potop cădeau AL. [Slav. POTOPŬ (din TOPITI, a inunda)].

potóp n., pl. oape și urĭ (vsl. po-topŭ). Diluviŭ, inundațiune imensă (ca cea din Biblie). Fig. Mare cantitate: potop de banĭ, de mizeriĭ. Adv. Ca un potop: ploaĭa cădea potop. V. diluviŭ.

APRÈS MOI LE DÉLUGE (fr.) (D-na de Pompadour) = După mine potopul; întîmplă-se ce s’ar întîmpla.

potop s. n., pl. potopuri

potop s. n., pl. potopuri

potop s. n., pl. potopuri

potop, -puri.

POTOP s. 1. (livr.) diluviu. (~ul biblic.) 2. v. inundație. 3. (reg.) sodom. (Afară e ~ de ploaie.) 4. v. dezastru. 5. v. mulțime. 6. v. puzderie.

POTOP s. 1. (livr.) diluviu. (~ul biblic.) 2. inundare, inundație, înec, revărsare, (pop.) potopenie, (înv.) revărsătură, undătură. (În urma ploilor s-a produs un mare ~.) 3. (reg.) sodom. (Afară e ~ de ploaie.) 4. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pÎrjol, plagă. (Un adevărat ~ s-a abătut asupra lor.) 5. duium, grămadă, mulțime, puhoi, puzderie, sumedenie, (înv. și pop.) mare, poiede, (înv. și reg.) întuneric, (reg.) posmol, tălabă, (Transilv. și Mold.) silă, (înv.) mulțit, putere, (fig.) groază, grozăvenie, grozăvie, (reg. fig.) polog. (Un ~ de trupe inamice.)

potop (potopuri), s. n. – Diluviu. Var. pl. potoape. Sl. potopŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 414; Conev 38), cf. sb. potop. – Der. potopenie, s. f. (diluviu, inunudație; dezastru, calamitate); potopi, vb. (a inunda, a îneca; a nimici, a distruge, a anihila), cf. sl. potapiti, potopiti; potopitor, adj. (distrugător, nimicitor).

potop, potopuri s. n. 1. Ploaie mare, torențială; inundație mare. 2. (În vechiul Testament) Ploaie mare și revărsare de ape, care a ținut 150 de zile, înecând toți oamenii și toate viețuitoarele de pe pământ, cu excepția celor din corabia lui Noe. Este prefigurarea mântuirii prin taina botezului. – Din sl. potopŭ.

ÁPRÈS MOI (APRÈS NOUS) LE DÉLUGE (fr.) după mine (după noi) potopul – Cuvinte atribuite marchizei de Pompadour și lui Ludovic al XV-lea. Îmbinare de egoism profund și nepăsare pentru soarta generațiilor viitoare.

POTOPUL v. Sabar.

Après moi le déluge (fr. „După mine potopul”), cuvinte atribuite faimoasei curtezane, marchiza de Pompadour, fiavorita regelui Ludovic al XV-lea al Franței. Suveranul și-a însușit aceste cuvinte ca o concepție, ca o linie de conduită, ducînd o viață de huzur și desfătări deșănțate, fără să-i pese ce se va întîmpla după moartea lui. De aici expresia „după mine potopul” a ajuns o deviză a omului egoist, care nu trăiește decît pentru interese și plăceri personale. În legătură cu această expresie, marele scriitor german Lion Feuchtwanger, în romanul Vulpile în vie, prin gura unui erou al său, consideră că celebrele cuvinte rostite de Mme de Pompadour nu-i aparțin. Formularea, cu ușoare variante, o întîlnim și la Cicero și la Seneca, iar amândoi au luat-o de la un autor grec. De pildă, expresia, tradusă din latină, suna: „După moartea mea, pămîntul poate să fie și mistuit de flăcări”. Un personaj din romanul Pe muche de cuțit de M. Beniuc, referindu-se la intențiile hitleriștilor care au dezlănțuit războiul antisovietic, exclamă: „Also, après nous, le déluge” (Așadar, după noi, vină potopul) pag. 463. IST.

Déluge des mots sur un désert d’idées (fr. "Potop de cuvinte peste un pustiu de idei) – Despre această expresie a filozofului Helvetius se poate spune: o idee limpede în cîteva cuvinte. Citatul se găsește în cartea sa De lesprit (Despre spirit), apărută la Paris în 1758. Helvetius ia poziție împotriva frazeologiei prolixe sub care se ascunde lipsa de gîndire, goliciunea de spirit. Filozoful – în tinerețe poet – a dat ideii un înveliș poetic, ceea ce a contribuit mult la răspîndirea expresiei. FIL.

Passons au déluge! (fr. „Să trecem la potop!”) – Racine, Les plaideurs (Împricinații, act. III, sc. 3). În această comedie (1668), în care Racine satirizează moravurile judiciare ale timpului, intimatul vorbește, în interminabila sa pledoarie, despre univers și haos, foc și apă, pămînt și aer, despre natura întreagă. Cînd vrea să facă o digresiune și despre facerea lumii, judecătorul Dandin îi spune: „Ah, avocatule! să trecem la potop!” Vorba lui Racine – devenită proverb – se aplică celor care lungesc peste măsură o povestire, un discurs, o conferință. Caragiale utilizează un procedeu asemănător în Scrisoarea pierdută (act. III, sc. 1). Cînd Farturidi, în discursul lui electoral, pornește de la anul 1821, Trahanache îl invită: „Stimabile… să sărim la 48! – și apoi… la plebicist!” LIT.