precursor, ~oare [At: NEGULICI / V: (rar) ~oară sf / Pl: ~i, ~oare / E: fr précurseur, lat praecursor] 1 smf Persoană care desfășoară o activitate creatoare complet nouă într-un anumit domeniu. 2 a Care pregătește terenul pentru o dezvoltare ulterioară mai largă într-un anumit domeniu Si: înaintaș, premergător, (înv) piodrom.

PRECURSOR, -OARE, precursori, -oare, s. m. și f. Persoană care desfășoară o activitate de înaintaș în domeniul social, politic, literar sau științific, care pregătește terenul pentru o dezvoltare ulterioară mai largă; înaintaș, premergător. Bălcescu, așa cum îl cunoșteam acum, a fost precursorul luptătorilor democrați. SADOVEANU, E. 53. Marinarii antichității venerau argonauții, ca pe adevărații precursori ai meșteșugului de a pluti cu pînze. C. PETRESCU, Î. I 15.

PRECURSOR, -OARE s.m. și f. Înaintaș, premergător (într-un domeniu oarecare). [Cf. fr. précurseur, lat. praecursor].

PRECURSOR, -OARE I. s. m. f. predecesor. II. adj. care precedă, anunță un fapt. (< fr. précurseur, lat. praecursor)

PRECURSOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care, prin activitatea sa, creează condițiile necesare pentru dezvoltarea ulterioară a unei activități mai ample; înaintaș. /<fr. précurseur

precursor m. premergător.

*precursór, -oáre adj. (lat. praecúrsor, -óris, d. prae, înainte, și cúrrere, cursum, a alerga. V. curg). Premergător, care precede anunțînd orĭ pregătind calea altuĭa: semnele precursoare ale furtuniĭ. Subst. Alchimiștiĭ aŭ fost precursoriĭ chimiștilor. V. preditecĭ.

înainte-mergător, -oáre adj. și s. Răŭ zis îld. înaintaș, premergător saŭ precursor (supranumele luĭ Ion Botezătoru).

precursor s. m., pl. precursori

precursor s. m., pl. precursori

precursor s. m., pl. precursori

precursor, -soare.

PRECURSOR s. v. predecesor.

PRECURSOR s. antecesor, înaintaș, predecesor, premergător, (înv.) procatoh, prodrom, înainte-mergător, (înv., bis.) prediteci. (~ii noștri direcți.)