prepune v [At: CORESI, EV. 60 / V: (îrg) prip~ / Pzi: prepun, prepui / E: ml praeponere] 1 vt (Înv) A așeza înainte. 2 vt (Îvr) A așeza în loc Si: a înlocui. 3 vt (Reg) A adăuga. 4 vt (Reg; fig) A întreba. 5 vt (Îvr; c. i. opere scrise, texte etc.) A traduce. 6 vt (Îvr) A copia un text. 7 vt (Îrg) A presupune. 8 vt (Îrg; pex) A bănui. 9 vr (Înv) A nu avea încredere în cineva sau ceva Si: a se îndoi. 10 (Îrg) A prevesti¹. 11 vt (Îrg) A însărcina pe cineva cu o anumită funcție. 12 vt (Îrg; c. i. oameni) A cunoaște de mai înainte. 13 vr (Îvr) A se lăsa antrenat la ceva. 14 vt (Reg; c. i. cereale) A semăna a doua oară.

PREPUNE², prepun, vb. III. Tranz. (Învechit) A însărcina pe cineva cu o funcție. Jafurile și tîlhăriile oamenilor direct sau indirect prepuși la serviciul ciumaților au fost nepomenite. GHICA, S. A. 57.

PREPUNE¹, prepun, vb. III. Tranz. (Azi popular, mai ales în Mold.) A-și închipui pe cineva ca autor al unei fapte, a presupune (că este cineva sau ceva), a avea o bănuială, a bănui. Panaite Cîmpanu, advocatul, e cel roșcovan, pe care îl prepun eu că are să puște dropia. SADOVEANU, O. L. 68. Iată-mă-s... într-o casă necunoscută și lîngă o persoană pe care nici măcar nu o prepun. ALECSANDRI, T. 314. ♦ A prevesti. Și-a amintit de zvonurile suratelor, care prepuneau acelui fecioraș noroace de dragoste. SADOVEANU, M. C. 33. Din împăcarea aceasta nu aștepta vreun bine, nici prepunea vreun rău. NEGRUZZI, S. I 150. – Formă gramaticală: part. prepus.

A PREPUNE prepun tranz. 1) v. A PRESUPUNE. 2) v. A PROPUNE. /<lat. praeponere

prepune v. a intra în bănuieli. [Lat. PRAEPONERE, cu sensul lui SUPPONERE].

pripune v vz prepune

prepún și -púĭ, -pús, a -púne v. tr. (lat. prae-pónere, a pune înainte. V. pun). Adaug, pun în loc: prepuse cămileĭ capul bouluĭ (Cant.), a prepune un tiv uneĭ rochiĭ (fiind-că nu s’a ajuns stofa), acest om și-a prepus o barbă falsă. Substituĭ, pun în loc: a prepune un om al tăŭ la o afacere. Vechĭ (ca vsl. prĭe-ložiti). Pun ca să vadă, spun: a prepune cuĭva un cuvînt. Presupun. Est. Bănuĭesc: prepunea că el e hoțu, îl prepunea că e hoț. Vechĭ. Transpun, traduc. Transcriŭ, copiez. – Și pri- (Dos.).

pripún, V. prepun.

prepune (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prepun, 2 sg. prepui, 3 sg. prepune, perf. s. 1 sg. prepusei, 1 pl. prepuserăm, m.m.c.p. 1 pl. prepuseserăm; conj. prez. 1 sg. să prepun, 2 sg. să prepui, 3 să prepună; ger. prepunând; part. prepus

prepune (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prepun, 2 sg. prepui, 1 pl. prepunem, perf. s. 1 sg. prepusei, 1 pl. prepuserăm; conj. prez. 3 să prepună; ger. prepunând; part. prepus

prepune vb. → pune

PREPUNE vb. v. bănui, îndoi, presupune, prevesti, prezice, profetiza, profeți, propune, proroci, recomanda, suspecta, tălmăci, traduce, transpune, vesti.

prepune vb. v. BĂNUI. ÎNDOI. PRESUPUNE. PREVESTI. PREZICE. PROFETIZA. PROFEȚI. PROPUNE. PROROCI. RECOMANDA. SUSPECTA. TĂLMĂCI. TRADUCE. TRANSPUNE. VESTI.

prepune (prepun, prepus), vb. – 1. A antepune. – 2. A prezenta, a supune. – 3. A suspecta, a bănui, a se îndoi. – 4. A traduce, a tălmăci. – 5. A copia. Lat. praepōnĕre (Pușcariu 1376; Candrea-Dens., 1464; Tiktin). Cuvînt înv., se folosește azi cu sensul 3. – Der. prepus, s. n. (suspiciune, îndoială); prepuelnic (var. prepuitor), adj. (suspicios). Cf. pune.

prepune, prepun, vb. III (înv. și reg.) 1. a pune, a așeza înainte. 2. a pune, a așeza în loc; a înlocui. 3. a adăuga, a înnădi. 4. (fig.) a întreba. 5. (despre texte originale) a copia. 6. (despre opere scrise, texte) a traduce (în altă limbă). 7. a presupune, a bănui; a suspecta. 8. a nu avea încredere în cineva sau ceva; a se îndoi. 9. a prevesti. 10. (despre oameni) a învesti, a însărcina cu o anumită funcție, misiune; a numi într-un post. 11. (despre oameni) a cunoaște (de mai înainte). 12. (refl.) a se lăsa antrenat la ceva. 13. (despre cereale) a semăna a doua oară.