prezență sf [At: CANTEMIR, ap. ROSETTI – CAZACU, I. L. R. I, 310 / V: (înv) ~ție, ~zin~ / S și: ~ese~, ~esin~ / Pl: (rar) ~țe / E: fr présence, lat praesentia] 1 (Îoc absență) Aflare în același loc cu ceva sau cu cineva Si: (înv) preființă. 2 (Pex; ccr) Entitate. 3 (Spc; ccr) Ființă care se remarcă prin activitatea desfășurată într-un anumit domeniu. 4 (Îs) Condică (sau caiet, listă etc.) de ~ Registru, caiet, listă etc. în care semnează cei care se află la serviciu, la un curs, la o ședință etc. 5 (Îlpp) În ~ța (cuiva) În fața cuiva. 6 (Îe) (A avea) ~ de spirit A acționa repede și la timp în împrejurări dificile și neprevăzute.

PREZENȚĂ, prezențe, s. f. Faptul de a fi prezent undeva; existența cuiva sau a ceva într-un loc, într-un timp anumit. Acum vă las, fiindcă nu pot lipsi copiii de prezența mea. C. PETRESCU, C. V. 201. Prezența lui Raul Brumaru continua să-l sîcîie. REBREANU, R. I 174. ◊ Listă (sau caiet) de prezență = listă (sau caiet) în care semnează cei prezenți la un curs, la o ședință etc. Condică de prezență v. condică. ◊ Loc. prep. În prezența (cuiva) = fiind cineva de față; în fața, înaintea cuiva. Acasă la d. Zdharia Duhu și în prezența mătușii Ruxanda. C. PETRESCU, A. 454. Mergeți dar să-i aduceți în prezența noastră. ALECSANDRI, T. I 409. ◊ Expr. A face act de prezență v. act. Prezență de spirit = însușirea cuiva de a-și păstra stăpînirea de sine, de a face față imediat unei situații neașteptate; sînge rece. Un bărbat, chiar cînd e numai abia trecut de vîrsta copilăriei, are alți ochi și altă prezență de spirit în asemenea împrejurări. C. PETRESCU, C. V. 171. Dacă Rudolf n-avea prezență de spirit, ori intra ea subt roate, ori intram și ne răsturnam noi în șanț. REBREANU, R. I 154. Parcă n-ai ști că e deștept, are prezență de spirit, are curajul opiniei. MIRONESCU, S. A. 108. ♦ Realitate nemijlocită. Aur și oameni. Aceste două prezențe au făcut ca niște munți mai mici, mai puțin prăpăstioși, să întreacă în glorie și în dezlănțuiri de evenimente toate celelalte masive din lanțul impresionant al Carpaților. BOGZA, Ț. 9. Și visurile lui erau chinuite de această prezență misterioasă și înăbușitoare. C. PETRESCU, C. V. 137.

PREZENȚĂ s.f. Faptul de a fi prezent într-un loc determinat. ◊ Prezență de spirit = promptitudine în a judeca sau în a acționa calm în împrejurări neprevăzute; sînge rece. [Cf. fr. présence, it. presenza, lat. praesentia].

PREZENȚĂ s. f. faptul de a fi prezent într-un anumit loc sau timp. ♦ ~ de spirit = promptitudine în a judeca sau acționa calm în împrejurări neprevăzute. (< fr. présence, lat. praesentia)

PREZENȚĂ ~e f. Faptul de a fi prezent undeva. ◊ Condică de ~ condică în care semnează persoanele prezente. ~ de spirit promptitudine în situațiile imprevizibile. În ~a cuiva de față cu cineva. A face act de ~ a asista undeva numai de formă (din datorie sau din politețe). /<fr. présence

prezență f. existența cuiva într’un fel indicat; în prezență, fig. în fața cuiva; prezență de spirit, vioiciunea minții ce ne face să lucrăm sau să spunem pe dată ceeace e mai oportun; jeton de prezență, sumă atribuită membrilor unor societăți când asistă la ședință.

*prezénță f., pl. e (lat. praesentia). Faptu de a asista, de a fi prezent: prezența comandantuluĭ inspira încredere soldaților. A face act de prezență, a te arăta numaĭ ca să nu se zică că n’aĭ venit și a pleca apoĭ. Jeton de prezență, sumă atribuită membrilor unor societățĭ cînd participă la ședințe. Prezență de spirit, curaj în pericul, vioicĭune de minte care face să spuĭ orĭ să facĭ ceĭa ce trebuĭe la nevoĭe. În prezență, în față, față de: solemnitatea s’a făcut în prezența autorităților.

prezenție sf vz prezență

prezință sf vz prezență

prezență s. f., g.-d. art. prezenței; pl. prezențe

prezență s. f., g.-d. art. prezenței; pl. prezențe

prezență s. f., g.-d. art. prezenței; pl. prezențe

PREZENȚĂ s. 1. (înv.) asistență, parisie. (În ~ autorităților...) 2. v. existență.

PREZENȚĂ s. 1. (înv.) asistență, parisie. (În ~ autorităților...) 2. existență. (S-a semnalat ~ lor la mari adîncimi.)

Prezență ≠ absență, lipsă