PRICOPSIRE s. f. (Pop.) Faptul de a se pricopsi. [Var.: procopsire s. f.] – V. pricopsi.

pricopsire sf [At: (a. 1652) ap. MURNU, GR. 48 / V: proc~ / Pl: ~ri / E: pricopsi] 1 (Îvp) Avansare. 2 (Îrg) Instruire. 3 (Pfm) Ajungere la o situație materială bună. 4 (Pfm) Realizare a unui câștig fără muncă. 5 (Înv) Ajungere la o stare deplorabilă.

PRICOPSIRE s. f. (Pop.) Faptul de a se pricopsi. – V. pricopsi.

PROCOPSIRE s. f. v. pricopsire.

procopsire sf vz pricopsire

!pricopsire (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pricopsirii

!pricopsire/procopsire (pop.) s. f., g.-d. art. pricopsirii/procopsirii

pricopsire v. procopsire

procopsire v. pricopsire

procopsire/pricopsire s. f., g.-d. art. procopsirii/pricopsirii; pl. procopsiri/pricopsiri

PRICOPSIRE s. v. îmbogățire.

PRICOPSIRE s. v. carte, cultură, cunoștințe, dezvoltare, evoluție, instrucție, înaintare, învățătură, mers-înainte, pregătire, progres, propășire, studii.

PRICOPSIRE s. căpătuială, căpătuire, chiverniseală, chivernisire, îmbogățire, înavuțire, parvenire. (~ cuiva prin mijloace necinstite.)

pricopsire s. v. CARTE. CULTURĂ. CUNOȘTINȚE. DEZVOLTARE. EVOLUȚIE. INSTRUCȚIE. ÎNAINTARE. ÎNVĂȚĂTURĂ. MERS-ÎNAINTE. PREGĂTIRE. PROGRES. PROPĂȘIRE. STUDII.