PRIMITIVISM s. n. 1. Faptul de a fi primitiv, starea a ceea ce este primitiv; perioadă primitivă; primitivitate. 2. Tendință în creația spirituală de a conserva sau resuscita calitățile operelor create în primele faze ale dezvoltării societății, manifestată în Evul Mediu și în epoca modernă. – Din fr. primitivisme.

primitivism sn [At: MACEDONSKI, O. IV, 122 / Pl: ~e / E: fr primitivisme] 1-7 Însușire de a fi primitiv (2, 4-9) Si: primitivitate (1-7).

PRIMITIVISM s. n. 1. Faptul de a fi primitiv, starea a ceea ce este primitiv; perioadă primitivă; primitivitate. 2. Tendință în creația spirituală de a conserva sau resuscita calitățile operelor create în primele faze ale dezvoltării societății, manifestată în evul mediu și în epoca modernă. – Din fr. primitivisme.

PRIMITIVISM s. n. Faptul de a fi primitiv, primitivitate.

PRIMITIVISM s.n. 1. Caracter primitiv; primitivitate. 2. Școală în pictură care, din atenție pentru fond, înlătură tot ce e adăugat de civilizație sub pretextul de a descoperi autenticitatea naturii în simplitatea ei originară; imitarea cu bună știință a „primitivilor” (3) [în DN]. 3. Falsă naivitate sau simularea naivității în creația literar-artistică. [< fr. primitivisme].

PRIMITIVISM s. n. 1. caracter primitiv; primitivitate. 2. denumire dată oricărei tendințe de a căuta căi sau modele într-o cultură mai puțin evoluată din trecut. ◊ școală de pictură care, din atenție pentru fond, înlătură tot ce e adăugat de civilizație; imitarea cu bună știință a „primitivilor” (I, 3). 3. falsă naivitate sau simularea naivității în creația literar-artistică. (< fr. primitivisme)

PRIMITIVISM n. 1) Caracter primitiv. 2) Lipsă de cultură; stare de înapoiere. 3) (în sec. XIX-XX) Tendință în artă constând în adoptarea normelor preconizate în perioada primitivă a culturii. /<fr. primitivisme

primitivism s. n.

primitivism s. n.

primitivism s. n.

PRIMITIVISM s. v. barbarie.

PRIMITIVISM s. barbarie, primitivitate, sălbăticie, (înv.) barbarism, sălbătăciune, sălbăticime. (Starea de ~ a unui trib.)

PRIMITIVÍSM (< fr.) s. n. 1. Faptul de a fi primitiv, primitivitate. 2. Fenomen manifestat la sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20 constând în interesul reprezentanților principalelor curente artistice pentru arta africană, a insulelor oceanice și, în general, pentru diverse forme ale culturii folclorice. Cubismul, expresionismul, parțial simbolismul, reprezentate prin Gauguin și E. Bernard, dar și prin personalități ca Brâncuși, neintegrate în curent, și-au îmbogățit repertoriul de forme prin inspirația din arta primitivă.