păcăli vi [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 223^r/19 / Pzi: ~esc, (reg) păcăl / E: nct] 1-2 vt (Fșa; c. i. oameni) A induce în eroare prin viclenie sau minciună, (pentru a trage un folos sau) pentru a se amuza Si: a înșela, a amăgi, (fam) a pingeli, a pingelui. 3 vr A aprecia greșit într-o împrejurare, în defavoarea sa Si: a se înșela. 4 vi (Îvr) A unelti împotriva cuiva.

PĂCĂLI, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau minciună, pentru a trage un folos sau pentru a rîde de el; a înșela, a amăgi. Un hamal ghiduș, care-i păcălea pe toți în port, strigă în gura mare o cimilitură. BART, S. M. 88. Văzură în cele din urmă că sînt păcăliți, se cătrăniră de mînie, însă înghițiră gălușca. ISPIRESCU, L. 248. De ocară m-a făcut, Că n-am hal de vitejit Și nici duh de păcălit. TEODORESCU, P. P. 640. ♦ Refl. A-și greși socotelile, a se înșela. Dar, vai, rău s-a păcălit; i-a ars nu numai stogul, dar casa, grajdul, șura, și cu un cuvînt tot ce avea. RETEGANUL, P. IV 77. – Variantă: (regional) pîcîli (ALECSANDRI, T. I 263) vb. IV.

A PĂCĂLI ~esc tranz. A face să se păcălească (recurgând la diverse mijloace necinstite); a amăgi; a înșela; a minți. /Orig. nec.

A SE PĂCĂLI mă ~esc intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a cădea în eroare; a se înșela; a se amăgi. /Orig. nec.

păcălì v. 1. a juca un renghiu cuiva, a-și bate joc de el; 2. a amăgi cu malițiozitate.

PÎCÎLI vb. IV v. păcăli.

păcălésc (vest) și pîcîlésc (est) v. tr. (d. Păcală, Pîcală; ceh. pekliti se, a se chinui). Vechĭ. Înșel. Azĭ. Amăgesc ca să rîd de cineva. Amăgesc, înving pin glumă, pin spirit. Amăgesc, înșel, escrochez: m’a păcălit cu o sută de francĭ. V. refl. Mă înșel, nu găsesc ce așteptam: m’am dus la teatru, dar m’am păcălit, că era o pĭesă urîtă.

păcăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălesc, 3 sg. păcălește, imperf. 1 păcăleam; conj. prez. 1 sg. să păcălesc, 3 să păcălească corectat(ă)

păcăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălesc, imperf. 3 sg. păcălea; conj. prez. 3 să păcălească

păcăli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălesc, imperf. 3 sg. păcălea; conj. prez. 3 sg. și pl. păcălească

păcăli

păcălesc, -leam 1 imp.

PĂCĂLI vb. v. înșela.

PĂCĂLI vb. a ademeni, a amăgi, a încînta, a înșela, a minți, a momi, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe mincinoase.)

a-și înșela / a-și păcăli foamea expr. a mânca frugal.