pădureț, ~eață [At: PRAV. 21 / V: (reg) ~ete / Pl: ~i, ~e / E: pădure + -eț] 1 a (D. arbori fructiferi) Care trăiește, crește, se dezvoltă fără să fi fost cultivat, îngrijit, altoit Si: sălbatic, (rar) păduratic (2), (îrg) păduresc (1). 2 sm Arbore fructifer pădureț (1). 3 sm (Spc) Măr pădureț. 4 sm Puiet sau lăstar de pom sălbatic care dă fructe de calitate inferioară celor din pomi altoiți și care se folosește ca portaltoi. 5 sm (Pex) Portaltoi. 6 sm (Ban; îf pădurete) Copac. 7 a (D. fructe) Produs de un arbore pădureț (2) Vz (pop) mistreț, (reg) mistrețat, mistricit. 8 a (Pex) Cu gust acru, astringent. 9 a (Îe) A mânca și mere (sau pere) ~ A fi foarte flămând. 10 a (Îae) A accepta să facă orice. 11 a (Îe) A se sătura (de ceva sau de cineva) ca de mere ~e A fi foarte plictisit de ceva sau de cineva. 12 a (Îe) A alege ca în pere ~e A nu avea de unde alege. 13 a (Îs) Cireșe ~e Cireșe amare. 14 sn Fmct produs de un pădureț (2). 15 a (Rar; d. animale) Care trăiește în pădure (1) Si: sălbatic. 16 a (Rar; d. terenuri) împădurit. 17 a (Reg) Care a fost despădurit de curând. 18 a (Trs; d. sol) Înțelenit, sterp. 19-20 smf, a (Pop; d. oameni) Pădurean (1-2). 21-22 smf, a (Persoană) necivilizată. 23-24 smf, a (Pex) (Persoană) grosolană, necioplită. 25-26 smf, a (Fig) (Persoană) nesociabilă, retrasă Si: (reg) păduricios. 27 a (Fig) Rușinos. 28 sn (Pop; euf) Sifilis. 29 sma (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 30 sma (Reg) Melodie după care se execută pădurețul (29). 31 sma (Reg; șîcs) De-a ~ul Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

PĂDUREȚ, -EAȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre pom și fructe) De soi inferior, nealtoit, sălbatic. Puse copăița pe umăr și porniră spre mărul pădureț. CAMIL PETRESCU, O. II 383. Cînd văd că mîța face mărazuri, ț-o strîng de coadă, de mănîncă și mere pădurețe, căci n-are încotro. CREANGĂ, P. 230. Mă miram ce-mi place mie... Mărul roșu pădureț, Badea-nalt și albineț. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. ◊ Fig. Lumea gîndesc c-a fost toată pădureață la început; și mai cu răsad, mai cu altoi, s-a ales și s-a făcut un măr crețesc. VLAHUȚĂ, O. A. II 97. ◊ Expr. A se sătura (de ceva) ca de mere pădurețe = a-i fi cuiva lehamite de ceva, a fi foarte plictisit de ceva. Du-te de zi cuconașului să tacă, că m-am săturat de mojică (= muzică) ca de mere pădurețe. ALECSANDRI, T. I 125. ◊ (Substantivat) Din pădurețele acre, cu care se hrăneau fiarele pădurilor, brațul și sapa muncitorului au scos fructele fine care împodobesc mesele bogate. SADOVEANU, O. VI 337. Din coaja de pădureț, uscată, femeile fac gălbinele pentru scule. ȘEZ. XV 99. 2. (Rar, despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. Jderii pădureți cu blana ruginie, deasă, moale. ODOBESCU, S. III 185. ♦ Fig. (Despre oameni) Sălbatic, ursuz. Era odată un negustor ș-avea o fată – da’ fata cam pădureață și scumpă la vorbă, lucru mare. VLAHUȚĂ, O. A. 498.

PĂDUREȚ ~eață (~eți, ~ețe) și substantival 1) (despre pomi) Care crește în pădure sau pe terenuri necultivate; de pădure; sălbatic. 2) (despre fructe) Care este rod al unui pom nealtoit. Mere ~ețe. /pădure + suf. ~eț

pădureț a. 1. de pădure; 2. sălbatic, acru: mere, pere pădurețe, fructe cu spini și mai mici decât cele comestibile.

păduréț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe. De pădure, sălbatic, vorbind de pomĭ și poame: mere pădurețe. V. coricov.

pădurete sm vz pădureț

pădureț adj. m., pl. pădureți; f. pădureață, pl. pădurețe

pădureț adj. m., pl. pădureți; f. pădureață, pl. pădurețe

pădureț adj. m., pl. pădureți; f. sg. pădureață, pl. pădurețe

mei-pădureț (plantă) s. m.

mei-pădureț s. m.

PĂDUREȚ s. v. lues, sifilis.

PĂDUREȚ adj., s. v. bădăran, grosolan, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopârlan, vulgar.

PĂDUREȚ adj. (BOT.) sălbatic, (pop.) mistreț, (reg.) mistrecit. (Măr ~.)

PĂDUREȚ adj. v. împădurit, păduros, sălbatic.

pădureț s. v. LUES. SIFILIS.

PĂDUREȚ adj. (BOT.) sălbatic, (pop.) mistreț, (reg.) mistricit. (Măr ~.)

pădureț adj. v. ÎMPĂDURIT. PĂDUROS. SĂLBATIC.

pădureț adj., s. v. BĂDĂRAN. GROSOLAN. MITOCAN. MÎRLAN. MÎRLĂNOI. MOCOFAN. MOJIC. NECIVILIZAT. NEPOLITICOS. ORDINAR. ȚĂRĂNOI. ȚOAPĂ. ȚOPÎRLAN. VULGAR.

MAZĂRE-PĂDUREAȚĂ s. v. orăstică.

MEI-PĂDUREȚ s. v. meișor.

mazăre-pădureață s. v. ORĂSTICĂ.

mei-pădureț s. v. MEIȘOR.

susai-pădureț s. v. TÎLHĂREA.

pădureț, -eață, pădureți, -e, adj. – Care crește în pădure; al pădurii; sălbatic: „Mânce-te pădurețu” (Papahagi, 1925: 228), ref. la Omul Pădurii. – Din pădure (< lat. padule) + suf. -eț (DEX, MDA).

pădureț, -eață, adj. – Care crește în pădure; al pădurii; sălbatic: „Mânce-te pădurețu” (Papahagi 1925: 228), ref. la Omul Pădurii. – Din pădure (< lat. padule) + -eț.

Prunus avium L., «Cireș pădureț». Specie care înflorește primăvara. Flori albe, lung- pedunculate, grupate cîte 3-6 în corimbe umbeliforme. Frunze de la invers-ovate la alungite, lucioase, glabre. pînă la 15 cm lungime, pe partea inferioară pubescente, cu pețiol pînă la 6 cm lungime, cu glande, lamină puțin încrețită, acuminată. Arbore peste 15 m înălțime, coroană piramidal-ovată, scoarță lucioasă, netedă, care se exfoliază. Fructe, drupe negre-roșietice, rotunde, nepăroase și comestibile.

a se sătura de ceva ca de mere acre / pădurețe expr. a fi plictisit / dezgustat (de ceva).