pălălaie sf [At: DONICI, F. 71 / V: (reg) papal~, pălal~ / Pl: ~lăi / E: pălălăi¹] 1 Flacără mare Si: flăcăraie, vâlvătaie, (rar) pălălaică, (reg) bobotaie, pălălăială. 2 (Fig) Pasiune. 3 Cantitate mare de fum care se ridică în rotocoale Si: fumăraie.

PĂLĂLAIE, pălălăi, s. f. (De obicei la sg., cu sens colectiv) Flacără mare; vîlvătaie. Cîntecul era lung și uniform, cu zvîcniri de pălălaie care se stinge. DAN, U. 173. Acolo – pălălaie! Trosnea acoperișul. Trosneau, pereții. Se împrăștiau scîntei. PAS, Z. III 254. Acoperișurile de stuf dintr-o dată izbucneau în lungi pălălăi spre cer. SADOVEANU, O. I 550. – Variante: palalaie (BART, E. 268, ALECSANDRI, S. 7), pălalaie (ȘEZ. II 161) s. f.

PĂLĂLAIE ~ăi f. Foc mare (cu văpăi); vâlvătaie. /cf. vâlvătaie

pălălaie f. flacără mare: a ta frumusețe a aprins o pălălaie AL.

pălăláĭe f., pl. ăĭ (d. pălălăĭesc). Flacără mare, bobotaĭe, vîlvătaĭe (cum fac paĭele). Fig. Mare cantitate: pălălaĭe de galbenĭ (Neam. Rom. Pop. 6, 724). – În nord palalaĭe. Și părpălaĭe (după părpălesc) în Cov. (Doĭna, 1, 15).

papalaie sf vz pălălaie

pălalaie sf vz pălălaie

PALALAIE s. f. v. pălălaie.

PĂLALAIE s. f. v. pălălaie.

palaláĭe, V. pălălaĭe.

pălălaie s. f., art. pălălaia, g.-d. art. pălălăii; pl. pălălăi, art. pălălăile (desp. -lă-i-)

pălălaie s. f., art. pălălaia, g.-d. art. pălălăii; pl. pălălăi, art. pălălăile (-lă-i-)

pălălaie s. f., g.-d. art. pălălăii; pl. pălălăi

pălălaie

PĂLĂLAIE s. v. vâlvătaie.

PĂLĂLAIE s. flăcăraie, pară, pîrjol, văpaie, vîlvătaie, vîlvoare, (rar) pălălaică, (pop.) bobot, bobotaie, (reg.) pălălăială, vîlvaie, vîlvăraie, (prin vestul Transilv.) babură, (Olt.) bălbălău. (Imensă ~ a unui incendiu.)