răspântie sf [At: PSALT. HUR. 121^v/15 / V: (înv) rădzp~, (reg) ~ndii sfp, ~te, ~tec sn, ~teie, ~tene, ~ine, ~turi ssp, ~pine, ~pintec, ~pintece, ~pinten sn, ~pintene (Pl: pinteni), ~pin~, ~pintină, ~puntici ssp, respinte, respinten sn, respintene, res~, respin~, ~pintin (Pl: pintini) sn, respintini ssp, respinți sfp / Pl: ~ii / E: vsl распѫтиѥ] 1 (Adesea determinat prin „de drum”, „de uliți” etc.) Loc unde se încrucișează două sau mai multe drumuri Si: răscruce (1). 2 (Adesea determinat prin „de drum”, „de uliți” etc.) Loc unde se separă două sau mai multe drumuri Si: răscruce (2). 3 (Îe) A ședea ca lupul în (sau la) ~ii A pândi. 4 (Rar) Confluență (1). 5 (Reg; îf răspintin) Macaz. 6 (Fig) Moment hotărâtor în viața unui om, în istoria unui popor etc.

RĂSPÂNTIE ~i f. 1) Loc de întretăiere a două sau mai multe drumuri; răscruce; încrucișare. 2) fig. Moment crucial în viața cuiva; răscruce. ◊ La ~ la un moment hotărâtor. [G.-D. răspântiei; Sil. -ti-e] /<sl. raspontije

răspântie f. punctul unde se încrucișează drumurile. [Slav. RASPÕTIIE].

rădzpântie sf vz răspântie

răspândii sfp vz răspântie

răspânte sf vz răspântie

răspântec sn vz răspântie

răspântene sf vz răspântie

răspântine sf vz răspântie

răspânturi ssp vz răspântie

răspinte sf vz răspântie

răspintec sn vz răspântie

răspinteie sf vz răspântie

răspinten sn vz răspântie

răspintene sf vz răspântie

răspintie sf vz răspântie

răspintin sn vz răspântie

răspintină sf vz răspântie

răspuntici ssp vz răspântie

respântie sf vz răspântie

respinte sf vz răspântie

respintere sn vz răspântie

respintie sf vz răspântie

respintini ssp vz răspântie corectat(ă)

respinți sfp vz răspântie

RĂSPINTENE s. f. v. răspîntie.

RĂSPINȚI s. f. pl. v. răspîntie.

RĂSPÎNTE s. f. v. răspîntie.

RĂSPÎNTIE, răspîntii, s. f. Loc unde se întîlnesc sau de unde pornesc două sau mai multe drumuri; răscruce. Răspîntia căii le-aduce Un stol cunoscut. COȘBUC, P. I 291. Merse o bucată de drum, pînă ce ajunse într-o răspîntie în care se încrucișau mai multe drumuri. POPESCU, B. IV 36. S-au despărțit la o răspîntie și au apucat care pe unde. CARAGIALE, P. 115. ◊ (Întărit prin «de drum») Aci, la răspîntia de drum mare, îmi simt tot sufletul deschis ca o rană. CAMIL PETRESCU, U. N. 225. Aici la răspîntie de trei drumuri... drept în fața podului e hanul. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 60. – Pl. și: (regional) răspînturi (TEODORESCU, P. P. 375). – Variante: răspînte,răspintene, răspinteni (SADOVEANU, B. 130, EMINESCU, N. 21, ALECSANDRI, T. 1426, NEGRUZZI, S. I 29), s. f., răspinți (ȘEZ. XIII 114) s. f. pl.

răspíntie (est) și răspîntie (vest) f. (vsl. raspontiĭe, d. pontĭ, cale; rus. raspútie). V. potecă și punte. (Cp. cu crint). Răscruce. Locu unde se încrucișează drumurile.

răspântie (desp. -ti-e) s. f., art. răspântia (desp. -ti-a), g.-d. art. răspântiei; pl. răspântii, art. răspântiile (desp. -ti-i-)

răspântie (-ti-e) s. f., art. răspântia (-ti-a), g.-d. art. răspântiei; pl. răspântii, art. răspântiile (-ti-i-)

răspântie s. f. (sil. -ti-e), art. răspântia (sil. -ti-a), g.-d. art. răspântiei; pl. răspântii, art. răspântiile (sil. -ti-i-)

răspântie, -tiei gen. a.

răspîntie

RĂSPÂNTIE s. v. răscruce.

RĂSPÂNTIE s. intersecție, încrucișare, întretăiere, răscruce, (pop.) cruce, furca-drumului. (Carul s-a oprit la ~.)

răspîntie s. v. RĂSCRUCE.

RĂSPÎNTIE s. intersecție, încrucișare, întretăiere, răscruce, (pop.) cruce, furca-drumului. (Carul s-a oprit la ~.)

răspîntie (-ii), s. f. – Încrucișare. Var. înv. răspintene. Sl. raspątije (Cihac, II, 308; Conev 42), cf. sb. rasputje, slov. raspôtje, rus. rasputie. – Der. răspîntiaș,. s. m. (paznic de drumuri, jandarm).