ROBIE, robii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție caracterizată prin dependența totală a unui om față de stăpânul său. ♦ Captivitate, prizonierat. 2. Stare de dependență politică, socială și economică în care sunt ținute o țară, un grup social, un individ. 3. (Pop.) Menținerea unei persoane în temniță; p. ext. închisoare, temniță. – Rob + suf. -ie.

robie sf [At: VARLAAM, C. 273 / Pl: ~ii / E: rob + -ie] 1 Stare, condiție socială de rob (1) Si: sclavie, (îvr) robitură. 2 Robire (1). 3 (Îvp) Prizonierat. 4 (Înv; îe) A face ~ (unei țări) A lua captivi, robi dintr-o țară. 5 Muncă (fizică sau intelectuală) grea. 6 Viață ca de rob (1). 7 Stare de dependență politică, socială și economică în care este menținută o țară, o clasă socială etc. Si: asuprire (5), exploatare (5). 8 (Îvr) Cucerire (2). 9 (Pop) Stare a unei persoane întemnițate Si: (Mar) robșag. 10 (Pex) Temniță. 11 (Fig) Subjugare, dependență a unei persoane față de un sentiment, o pasiune, o preocupare etc. Si: dominație (1), robire (4).

ROBIE, robii, s. f. 1. Stare, condiție socială de rob (1). 2. Stare de dependență politică, socială și economică în care sunt ținute o țară, un grup social, un individ. 3. (Pop.) Menținerea unei persoane în temniță; p. ext. închisoare, temniță. – Rob + suf. -ie.

ROBIE, (rar) robii, s. f. 1. Stare, condiție socială de rob (v. sclavie), de iobag (v. iobăgie, șerbie) sau de captiv. Luau turcii pe atunci fete și muieri în robie. STANCU, D. 11. Șerbi ai pămîntului, pribegiți ca să scape de robie. C. PETRESCU, A. R. 55. Robia este o consecuență (= consecință) neapărată a sistemii de clacă, ea totdeauna a însoțit-o sau a venit îndată după dînsa. BĂLCESCU, O. I 137. ♦ Fig. Dominație. Bunurile spirituale eliberează pe tînăr de robia instinctelor și deschid orizont larg generozității. SADOVEANU, E. 47. 2. Stare de dependență politică, socială și economică în care este ținută o țară, o clasă socială, un individ. Curata voie bună și sfînta bucurie Din lanțul de robie nu pot să mai învie. ARGHEZI, V. 119. Vouă ce vă rămîne?... Robia viața toată, lacrimi pe-o neagră pîne. EMINESCU, O. I 60. Viața și robia nu pot sta-mpreună, Nu e tot d-odată pace și furtună. BOLINTINEANU, O. 58. ◊ (Personificat) Dă-mi tot amarul, toată truda Atîtor patimi fără leacuri, Dă-mi viforul în care urlă Și gem robiile de veacuri. GOGA, P. 7. 3. (Popular) Menținerea unei persoane în temniță; temniță, închisoare. Frunză verde iacă-așa, Temnița-i numai colea: Ce lucru poate să fie Să mă bage în robie Nelegat, nevinovat?... Numai mîndra m-o băgat! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 101.

ROBIE ~i f. 1) Stare de rob; sclavie. Aflat în ~. 2) fig. Situație de dependență totală; sclavie. [G.-D. robiei] /rob + suf. ~ie

robie f. 1. captivitate; 2. servitute, sclavaj.

robíe f. (d. rob. D. rom. vine sîrb. robija, muncă silnică). Servitute, sclavie, captivitate, starea de rob.

robie s. f., art. robia, g.-d. art. robiei; pl. robii, art. robiile (desp. -bi-i-)

robie s. f., art. robia, g.-d. art. robiei; pl. robii, art. robiile

robie s. f., art. robia, g.-d. art. robiei; pl. robii, art. robiile

ROBIE s. 1. v. sclavie. 2. sclavie, (fig.) lanțuri (pl.). (Aflat în ~ la turci.) 3. v. subjugare. 4. v. captivitate.

ROBIE s. v. arest, captivitate, închisoare, ocnă, penitenciar, prizonierat, pușcărie, temniță.

ROBIE s. 1. aservire, sclavaj, sclavie. (Stare de ~.) 2. sclavie, (fig). lanțuri (pl.). (Aflat în ~.) 3. aservire, înrobire, robire, subjugare, supunere, (fig.) înfeudare, îngenunchere. (~ unui popor străin.) 4. captivitate, sclavie, (livr.) servitute, (rar) sclavaj, (înv.) pradă, robire, robitură, sclavism, șerbie. (~ evreilor în antichitate.)

robie s. v. AREST. CAPTIVITATE. ÎNCHISOARE. OCNĂ. PENITENCIAR. PRIZONIERAT. PUȘCĂRIE. TEMNIȚĂ.

Robie ≠ libertate