rotilă sf [At: LB / Pl: ~le / E: roată + -ilă] 1-2 (Șhp) Rotiță (1-2). 3 Bilă² (1). 4 (Reg) Suport din pânză încolăcită, pe care femeile îl pun pe creștet când poartă greutăți pe cap Si: oblanic. 5 (Reg) Pălărie mare de floarea-soarelui. 6 Fiecare dintre cele două roți ale cotigii plugului. 7 (Pex) Cotiga plugului. 8 (Reg; îe) A fl vreme între ~le A avea foarte puțin timp la dispoziție.

ROTILĂ, rotile, s. f. 1. Rotiță (1). Un butoi mare cu vin, așezat pe niște rotile, încît se putea mișca din loc. La TDRG. [Cuptorul] pe rotile l-a făcut. PANN, N. H. 18. 2. Fiecare dintre cele două roți ale cotigii plugului; (mai ales la pl.) cotiga plugului. Cînd doarme plugul pe rotile În pacea serilor de toamnă, La voi coboară Cosînzeana, A visurilor noastră doamnă. GOGA, P. 10. [La plug] roatele, roțile, rotilele... sînt de o construcție analoagă cu cele ale carului. PAMFILE, A. R. 38. Cu cealmaua capului Cît rotila plugului. TEODORESCU, P. P. 577.

rotilă f. 1. rotiță; 2. pl. cotigă.

*rotílă f., pl. e (d. roată și -ilă ca’n scărilă). Vest. Roată de plug, de roabă saŭ de mașină maĭ mică.

rotilă s. f., g.-d. art. rotilei; pl. rotile

rotilă s. f., g.-d. art. rotilei; pl. rotile

rotilă s. f., g.-d. art. rotilei; pl. rotile

ROTILĂ s. 1. v. rotiță. 2. (TEHN.) (reg.) rotiță. (~ la plug.) 3. (la pl.) patine (pl.), scheting. (Se deplasează pe ~.)

ROTILĂ s. v. oblanic.

ROTILĂ s. 1. rotiță, (înv.) rotică, roticea, roticică, rotiliță. (Roată mică sau ~.) 2. (TEHN.) (reg.) rotiță. (~ la plug.) 3. (la pl.) patine (pl.), scheting. (Se deplasează pe ~.)

rotilă s. v. OBLANIC.

rotile s. pl. v. COTIGĂ. TELEAGĂ.