ruină sf [At: LB / V: ruin / Pl: ~ne, ~ni, (înv) ~nuri / E: lat ruina, fr ruine] 1 Ceea ce a rămas dintr-o construcție sau o localitate (parțial) dărâmată Si: dărâmătură (1), (reg) ruinătură, surpătură. 2 (Îla) În ~ (sau (ne) Ruinat (1). 3 (Fig) Rămășiță a trecutului. 4 (Fig) Pierdere a averii Si: sărăcire.

RUINĂ, ruine, s. f. 1. Ceea ce a rămas dintr-o construcție sau o localitate dărîmată; dărîmătură. Se zărește pe piscu-i sălbatic, departe, ruina cetății Neamțului. SADOVEANU, O. VII 216. De-amar de ani adăpostește Ruina casei părintești Pe care azi o cînt. IOSIF, PATR. 8. Aici sînt ruinile celui mai mare și mai însemnat oraș din perioada tracică. VLAHUȚĂ, R. P. 14. Natura toată doarme, ființa-mi priveghează Dasupra pe ruine, mormîntul strămoșesc. HELIADE, O. I 179. ◊ Fig. De-acum vreau sufletul să-mi port Printre ruinele gîndirii. D. BOTEZ, P. O. 115. La razele de sară se deslușește-n gînd: Ruina unui farmec, iubirea mea dintîi. PĂUN-PINCIO, P. 80. Firește, nici nu-mi trece prin minte să vorbesc despre această ruină a unei inteligenți. IONESCU-RION, C. 118. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat, stricat. Trist razele prin cetini curg Și luminează în amurg Castelul în ruină. IOSIF, PATR. 59. Să fumege nainte-mi orașe-n ruine. EMINESCU, O. I 92. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. Adio, cîntece vechi, adio ruine! Pe linia dreaptă a razei solare În zare Nou drum s-a deschis pentru mine. BENIUC, V. 144. Nu este vina voastră, știm, bunule romîne, Știm cît vă bateți capul cu cetele stăpîne, Aceste vechi ruine ce strică chiar căzînd: Fărîmă ce e tînăr, ce-i fraged și născînd. BOLINTINEANU, O. 153. 2. Faptul de a se ruina. De la o vreme, căsuța se bolnăvi greu de ruină și oamenii o părăsiră. BASSARABESCU, V. 50. 2. Fig. Pierdere a averii, a sănătății etc.; distrugere, dezastru. Vedea el bine că de cîțiva ani se pierde-n datorii... Și mintea lui parcă se temea mai mult de cuvîntul «ruină» decît de efectele lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 42. – Pl. și: ruini.

RUINĂ s.f. 1. Dărăpănare, năruire; dărîmătură. 2. (Fig.) Pierdere a averii, a situației politice sau economice; sărăcire; istovire; distrugere. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. ruina, fr. ruine].

RUINĂ s. f. 1. ceea ce a rămas dintr-o construcție dărăpănată. 2. (fig.) pierdere a averii; distrugere, dezastru. (< fr. ruine, lat. ruina)

RUINĂ ~e f. 1) Rămășiță de clădire dărâmată; dărâmătură. O ~ de casă. ◊ În ~ (sau ~e) ruinat; dărâmat. 2) fig. Pierdere a averii sau a sănătății. [G.-D. ruinei] /<lat. ruina, fr. ruine

ruină f. 1. dărâmarea unei zidiri; 2. orice fel de distrucțiune: ruina imperiului roman; 3. pierderea averii, a puterii: ruina unui comerciant; 4. rămășițele unui oraș sau ale unui edificiu distrus: ruinele Ninivei.

*ruínă f., pl. e și ĭ (lat. ruina, d. rúere, a se prăbuși; fr. ruine, it. rovina). Dărămare, nimicire: ruina Troiĭ. Fig. Ruina unuĭ stat, uneĭ averĭ, uneĭ teoriĭ. Cauză de nimicire: Elena fu ruina Troiĭ. Dărămătură: vechĭu castel e azĭ o ruină. Pl. Dărămăturĭ, zidurĭ prăbușite: ruinele cetățiĭ Neamțuluĭ. A cădea în ruină, a se prăbuși.

ruin² sn vz ruină

ruină (dărâmătură) s. f., g.-d. art. ruinei; pl. ruine

ruină (dărâmătură) s. f., g.-d. art. ruinei; pl. ruine

ruină s. f., g.-d. art. ruinei; pl. ruine

ruină, -ni.

RUINĂ s. dărăpănătură, dărâmătură, năruitură, paragină, prăbușitură, surpătură, (reg.) ruinătură, (înv.) risipă, risipitură, surpare. (O ~ de casă.)

RUINĂ s. dărăpănătură, dărîmătură, năruitură, paragină, prăbușitură, surpătură, (reg.) ruinătură, (înv.) risipă, risipitură, surpare. (O ~ de casă.)

ruină (ruine), s. f. – Surpătură. Fr. ruine. – Der. ruina, vb. (a surpa); ruinător, adj. (distrugător).

Impavidum ferient ruinae (lat. „Ruinele îl vor uimi fără să-l emoționeze”) – Horațiu a închinat mai multe ode oamenilor întreprinzători, celor care urmăresc cu nestrămutată credință o țintă, celor stăpîni pe convingerile lor și pe care nimic, nici nenorocirile, nici suferințele, nici insuccesele nu-i pot clinti. În admirație pentru curajul primului navigator, Horațiu l-a calificat (Vezi Ode I, 3) plămădit din aes triplex (din „triplu bronz”) expresie care a rămas pînă astăzi și servește spre a caracteriza temeritatea descoperitorilor și exploratorilor. Tot de la el a rămas vorba (din aceeași odă, versul 27): Audax Iapeti genus (îndrăznețul neam al lui Iapet) aplicată lui Prometeu, iar astăzi folosită pentru a desemna pe toți cutezătorii care dezvăluie tainele naturii. Și tot Horațiu a cîntat în Oda a III-a neclintita tărie a omului care, chiar dacă s-ar prăbuși cerul și lumea ar fi prefăcută în ruine, ar rămîne mai departe credincios idealului său, fără măcar ca acest dezastru să-l miște. Din această odă au fost desprinse și transformate în expresii două versuri: primul – Iustum et tenacem propositi virum... (Omul drept și tenace în ceea ce urmărește...) și al optulea: impavidum ferient ruinae, versul ce încheie elogiul făcut unui asemenea om, pe care „ruinele îl vor uimi, dar nu-l vor emoționa”. Expresia se folosește deci la adresa celor care nu se lasă doborîți de evenimente ș.a.m.d. (Vezi și Iustum et tenacem). LIT.

din spate regină, din față ruină expr. v. din spate liceu, din față muzeu.