rămășiță² sf [At: ALR I, 440/880 / Pl: ~țe / E: rămăși] (Reg) Rămășag (1).

rămășiță¹ sf [At: PSALT. HUR. 116{r}/14 / V: (înv) rem~ / Pl: ~țe, (înv) ~țuri, ~ți / E: rămas¹ + -iță] 1 Ceea ce a rămas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, după ce partea cea mai mare a dispărut sau a fost utilizată Si: rest (4), (îrg) rămăsătură. 2 (Mpl; șîs ~țe pământești sau trupești) Corpul neînsuflețit al unui om. 3 (Înv) Moaște. 4 (Reg) Om de nimic. 5 (Reg) Fată bătrână. 6 (Îvp) Ceea ce a rămas neachitat dintr-o datorie Si: rest (8), restanță (1). 7 Ceea ce a rămas neîmplinit dintr-o obligație. 8 (Rar) Ceea ce lipsește până la cantitatea sau limita prevăzută. 9 (Înv) Ceea ce prisosește. 10 (Îvp) Totalitatea bunurilor rămase după moartea cuiva Si: moștenire. 11 Urmaș. 12 (Mat; înv) Rezultatul unei scăderi Si: rest (9).

RĂMĂȘIȚĂ, rămășițe, s. f. 1. (La sg., adesea cu sens colectiv) Ceea ce a rămas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, după ce cea mai mare parte a dispărut, s-a pierdut, a fost utilizată sau înlăturată; rest. Zise cu o rămășiță de veselie. DUMITRIU, N. 48. Amurguri de purpură înflăcărau rămășița de frunze de prin copaci. SADOVEANU, O. I 380. Aici, în coasta dinspre Jiu a Bumbeștilor, s-au descoperit, adîncite în pămînt, rămășițele unei cetăți dărăpănate, de pe vremea luptelor lui Traian cu dacii. VLAHUȚĂ, O. A. II 133. ◊ Rămășițe pămîntești = corpul neînsuflețit al omului. Valuri după valuri de oameni din popor se îndreptau spre casa lui Pușkin, să-i mai vadă o dată chipul, să se închine în fața rămășițelor lui pămîntești. STANCU, U.R.S.S. 146. Nu de mult, tot pe aceeași cale și tot către acel locaș, mergea în tăcere... dricul modest în care erau rămășițele pămîntești ale poetului Alexandrescu. GHICA, S. A. 121. (Eliptic) Asupra rămășițelor descoperite ale lui Nechifor Lipan bătea pieziș soarele auriu de aprilie. SADOVEANU, B. 270. 2. Ceea ce a rămas neexecutat, neîmplinit dintr-o datorie, o obligație. V. restanță. Rămășițe de impozite. 3. Ceea ce prisosește. Cealaltă rămășiță [din zi] o petrece în lucrul grădinii. DRĂGHICI, R. 151. 4. Ceea ce lipsește pînă la cantitatea sau limita prevăzută. Am fi avut 15000 și nu ne-am fi îngrijit decît de rămășiță [pînă la 40000] dacă hatmanul Mihu n-ar fi trimes pe ostași pe la casele lor. DELAVRANCEA, O. II 245. 5. (Aritm.; învechit) Rezultatul unei scăderi; rest, diferență. – Pl. și: (2, învechit) rămășițuri (GOLESCU, Î. 87).

RĂMĂȘIȚĂ s.f. 1. (Mold.) Moștenire. A: Nice la ocine să nu încapă, nice la rămășițele părinților săi. ȘT, 253; cf. PRAV.; URECHE. // B: ÎNDREPTAREA LEGII. 2. (Mold., Trans. SV) Urmaș, descendent. A: Iară rămășițele pentru răutățile lor va să le dea Domnul Dumnedzău. ȘT, 282; cf. DOSOFTEI, PS; N. COSTIN. C: Fiiul al doilea, Vîlcul, s-au petrecut fără de rămășiță pentru că nu s-au însurat. GH. BRANCOV1CI. Etimologie: rămas + suf. -iță. . Cf. m o ș n e n i e, o c i n i r e, u r i c (1); m ă r ă d i c.

rămășiță f. 1. ceeace rămâne dintr’un tot; 2. pl. rămasuri dela un ospăț; 3. pl. ceeace rămâne dela un mort, oseminte: rămășițe pământești. [Derivat din rămas).

rămășíță f., pl. e (d. rămas, rămîn). Rest, ceĭa ce rămîne din ceva (dintr’o sumă, dintr’un ospăț ș. a.). Rămășițe pămînteștĭ, trupu omuluĭ mort (adică „rămas fără suflet”).

remășiță sf vz rămășiță¹

rămășiță s. f., g.-d. art. rămășiței; pl. rămășițe

rămășiță s. f., g.-d. art. rămășiței; pl. rămășițe

rămășiță s. f., g.-d. art. rămășiței; pl. rămășițe

rămășiță, -țe.

RĂMĂȘIȚĂ s. 1. rest, (înv. și reg.) rămășitură, (Transilv.) mărădic, mont, (înv.) rămas. (O ~ din ceva.) 2. v. relicvă.

RĂMĂȘIȚĂ s. v. coborâtor, descendent, diferență, moștenire, odraslă, pariu, patrimoniu, prinsoare, progenitură, rămășag, rest, restanță, scoborâtor, succesiune, urmaș, viță, vlăstar.

rămășiță s. v. COBORÎTOR. DESCENDENT. DIFERENȚĂ. MOȘTENIRE. ODRASLĂ. PARIU. PATRIMONIU. PRINSOARE. PROGENITURĂ. RĂMĂȘAG. REST. RESTANȚĂ. SCOBORÎTOR. SUCCESIUNE. URMAȘ. VIȚĂ. VLĂSTAR.

RĂMĂȘIȚĂ s. 1. rest, (înv. și reg.) rămășitură, (Transilv.) mărădic, mont, (înv.) rămas. (O ~ din ceva.) 2. relicvă, urmă, vestigiu. (~e ale trecutului.)

rămășițe s. pl. v. MOAȘTE. RELICVE. VESTIGII.

RĂMĂȘÍȚĂ (< rămas) s. n. Ceea ce a rămas dintr-un întreg, dintr-un tot, consumat sau utilizat în cea mai mare parte; rest. ◊ Rămășițe pământești (sau trupești) = corpul neînsuflețit al unui om; cadavru. 2. Ceea ce a mai rămas de îndeplinit, de executat dintr-o datorie, dintr-o obligație. 3. Ceea ce mai trebuie până la limita sau cantitatea prevăzută. 4. (LOG.) Metoda rămășițelor (reziduurilor) = una dintre metodele intuitive formulate de Fr. Bacon și J. St. Mill, conform căreia, înlăturându-se dintr-un fenomen complex acea parte a sa care este efectul anumitor împrejurări, se stabilește că restul fenomenului trebuie să fie consecința împrejurărilor rămase.