săltăreț, ~eață [At: ODOBESCU, S. III, 189 / Pl: ~i, ~e / E: sălta + -ăreț] 1 a (D. ființe) Care saltă (1) Si: (rar) săltător (1). 2-3 a (D. ființe) Care face (sau care se deplasează în) salturi² (1) Si: săltător (2-3). 4 a (Pex) Care se mișcă sprinten, vioi Si: (înv) săltând (1). 5 sf (Mol) Codobatură (1) (Motacilla alba). 6 a (D. mers, mișcări, etc.) Care se face în salturi² (1) Si: săltat² (1). 7 a (Pex) Care se face cu sprinteneală, cu vioiciune Si: sprinten, vioi, zglobiu, (îvr) săltat² (3). 8 a (Rar; d. ochi) Vioi. 9 a (D. muzică, dans, versuri, etc.) Care are ritm vioi Si: săltat² (4), (îvr) săltător (5). 10 a (Pex) Ritmat. 11 av Cu vioiciune. 12 a Care se mișcă (repetat, ritmic) de sus în jos și invers (sub impulsul unei forțe externe) Si: (înv) săltând (2).

SĂLTĂREȚ, -EAȚĂ, săltăreți, -e, adj. 1. Care umblă sărind, făcînd salturi, care sare într-una; (despre pas, mers) săltat. Porni la vale mai viu, c-un pas săltăreț și sprinten. SADOVEANU, O. VIII 243. Venea repegior în fuga măruntă și săltăreață a picioarelor înghețate. VLAHUȚĂ, O. A. II 203. Mistreții colțați Cădeau împroșcați, Capra săltăreață Nu scăpa cu viață. ODOBESCU, S. III 189. ♦ Fig. Care se mișcă sau se efectuează cu mișcări repezi, sprintene, vii. Părîul se micșorează, devenind tot mai săltăreț, ca un copil buiac și neastîmpărat. REBREANU, P. S. 139. Avea niște ochi căprui, săltăreți și o figură jovială. id. R. I 11. Deodată-și iau avînt Și lupta-ncepe săltăreață. TOPÎRCEANU, P. 227. 2. (Despre dans, muzică, versuri) Cu ritm vioi. Costică Roibu le zicea din muzicuță... o sîrbă săltăreață. MIHALE, O. 184. Mirată de versurile astea săltărețe și ștrengărești, întoarse volumul să vadă de cine sînt. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. De ce dorm îngrămădite între galbenele file Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile. EMINESCU, O. I 141.

SĂLTĂREȚ ~eață (~eți, ~ețe) 1) Căruia îi place să sară; care sare mereu. 2) Care se mișcă sărind; care se deplasează prin salturi. 3) (despre pași, mers) Care se efectuează ușor, cu vioiciune. 4) (despre muzică, versuri, dansuri etc.) Care are un ritm vioi. /a sălta + suf. ~ăreț

săltăreț a. 1. care saltă într’una: capra săltăreață OD.; 2. fig. care saltă în ritm: melodii vesele și săltărețe.

săltăréț, -eáță adj., pl. ețe (d. a sălta). Săltător, săritor: broasca e săltăreață. Fig. Versurile dactile-s săltărețe.

săltăreț adj. m., pl. săltăreți; f. săltăreață, pl. săltărețe

săltăreț adj. m., pl. săltăreți; f. săltăreață, pl. săltărețe

săltăreț adj. m., pl. săltăreți; f. sg. săltăreață, pl. săltărețe

SĂLTĂREȚ adj. 1. ritmat, sacadat, săltat, săltător, (prin Mold. și Bucov.) scuturat. (Un dans popular ~.) 2. v. sprinten. 3. (rar) săltător. (Valuri ~.)

SĂLTĂREȚ adj. 1. ritmat, sacadat, săltat, săltător, (prin Mold. și Bucov.) scuturat. (Un dans popular ~.) 2. săltat, sprinten, vioi, zglobiu, (rar) săltător. (Zborul ~ al rîndunicii.) 3. (rar) săltător. (Valuri ~.)

CRAP SĂLTĂREȚ s. v. sulă.

crap săltăreț s. v. SULĂ.