sacru², ~ră [At: HELIADE, O. I, 220 / Pl: ~ri, ~re / E: lat sacrum] 1 a Care aparține bisericii sau religiei (creștine). 2 a Privitor la cultul religiei (creștine). 3 a Specific bisericii sau religiei (creștine). 4 a Care se consideră a fi înzestrat cu harul divin. 5 a Sfânt (9). 6 a (Îs) Foc ~ Foc întreținut permanent pe altarele zeilor. 7 a (Îas) Însuflețire. 8 a (Îas) Vocație. 9 a (Îas) Geniu (5). 10 sn Ceea ce este sacru² (3). 11 a Care impune un respect deosebit, venerație. 12 a Care este deosebit de prețios, de important. 13 a Care nu poate fi vătămat, de care nu te poți atinge sau nu trebuie să te atingi Si: intangibil, inviolabil. 14 a Sfânt (59). 15 a (Îs) Monstru ~ Mare personalitate într-un domeniu, mai ales artistic. 16 sn (Înv; ccr) Obiect sacru² (2).

SACRU, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios, privitor la religie sau în legătură cu religia; sfînt. Pictura sacră, chiar dînsa aluneca adesea pe calea abuzului. CARAGIALE, O. III 253. Dar ieșind din templul sacru, lasă gîndul lui să cadă. EMINESCU, O. IV 116. În fundul golfului... era cetatea Astyra, cu un templu al Dianei, într-o pădure sacră. BOLINTINEANU, O. 305. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație, deosebit de onorat; scump. De la el am învățat a privi cu atenție și cu pietate înspre depozitul sacru al literaturii populare. SADOVEANU, E. 159. Ei bine! prin aceasta tractatul deveni el oare mai sacru? HASDEU, I. V. 164. În zidurile mele oricine a pătruns Devine-un oaspe sacru. ALECSANDRI, T. II 144. ◊ Foc sacru = entuziasm creator. Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge? MACEDONSKI, O. I 62.

SACRU, -Ă adj. 1. Cu caracter religios; sfînt. ♦ Foc sacru = vocație, talent. 2. (Fig.) Scump, venerat. [< lat. sacer].

SACRU, -Ă I. adj. 1. cu caracter religios; sfânt. ♦ foc sacru = (fig.) vocație, talent. 2. (fig.) scump, venerat. II. s. n. ceea ce transcende umanul, ceea ce este dincolo de lumea fizică, de profan. (< lat. sacer, it. sacro)

SACRU ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de religie; propriu religiei. 2) Care inspiră sentimente luminoase și înălțătoare; demn de venerație absolută; sfânt. [Sil. sa-cru] /<lat. sacer, ~cra, ~um

Sacru (Muntele) m. munte la N.-E. de Roma, unde plebeii se retraseră spre a scăpa de tirania decemvirilor (sec. V a. Cr.).

sacru a. 1. care a primit consacrarea religioasă; 2. consacrat cultului: vase sacre; 3. fig. foc sacru, entuziasm, geniu; 4. care insuflă un respect oarecum religios: persoana unui cetățean roman era sacră; 5. se zice de lucrurile ce nu trebue divulgate sau atinse: depozit sacru. ║ n. ceeace e sacru; sacrul și profanul.

* sácru, -ă adj. (lat. sacer, sacra, sacrum). Sfînt: vase sacre, persoană sacră. Inviolabil, de care nu e permis să te atingĭ: persoana unuĭ cetățean roman era sacră.

sacru (desp. sa-cru) adj. m., pl. sacri; f. sacră, pl. sacre

sacru (sa-cru) adj. m., pl. sacri; f. sacră, pl. sacre

sacru adj. m. (sil. -cru), pl. sacri; f. sg. sacră, pl. sacre

SACRU adj. 1. v. sfânt. 2. sfânt, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 3. sfânt, solemn. (Un jurământ ~.) 4. sfânt. (Numele ~ al patriei.) 5. v. solemn. 6. v. inviolabil.

SACRU adj. 1. (BIS.) divin, sacramental, sfînt. (Lucrurile ~.) 2. (BIS.) sfînt, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 3. sfînt, solemn. (Un jurămînt ~.) 4. sfînt. (Numele ~ al patriei.) 5. solemn, (livr.) sacerdotal. (Importanța ~ a momentului.) 6. intangibil, inviolabil, sfînt, (livr.) sacramental, sacrosanct, (rar) sacral. (Drept ~.)

Sacru ≠ profan

SACRA POPULI LINGUA EST (lat.) limba poporului este sacră – Seneca, „Controversiae”, 1, 1, 10.

Focul sacru – Se știe că în temple arde o flacără în permanență. Prin analogie, inspirația, elanul creator, geniul au fost comparate cu acest foc nestins, ajungînd să fie denumite „focul sacru”. În acest sens, poetul Macedonski se întreabă: „Se poate crede că vreodată ce e foc sacru, se va stinge?” (Opere, vol. I, pag. 62). LIT.