SAFTEA s. f. (Pop. și fam.) Prima vânzare făcută de un negustor dintr-o marfă nouă sau la începutul unei zile, al unei săptămâni etc.; p. ext. început norocos al unei afaceri. ♦ Fig. Prima întrebuințare a unui lucru. [Var.: (reg.) săftea s. f.] – Din tc. siftah.

saftea sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) sef~, (înv) săf~ / Pl: ? / E: tc sefte, siftah] 1 (Adesea construit cu verbul „a face”) Prima vânzare (considerată de bun augur) făcută la începutul unei zile, săptămâni etc. sau făcută dintr-o marfă nouă Si: pocinog (1), (înv) seftenlichi. 2 (Pex) Câștig realizat dintr-o saftea (1). 3 (Pgn; fam) Inaugurare. 4 Început (bun, norocos) al unei acțiuni, al unui proces etc. Si: (îvp) pocinog (1). 5 (Spc) Prima întrebuințare a unui lucru.

SAFTEA s. f. (Pop. și fam.) Prima vânzare pe care o face un negustor dintr-o marfă (nouă) la începutul unei zile, al unei săptămâni etc.; p. ext. început norocos al unei afaceri. ♦ Fig. Prima întrebuințare a unui lucru. [Var.: (reg.) săftea s. f.] – Din tc. siftah.

SAFTEA s. f. (Mai ales în construcție cu verbul «a face») Prima vînzare (socotită ca aducînd noroc) pe care o face un negustor dintr-o marfă nouă sau la începutul unei zile, al unei săptămîni, al unei luni sau al unui an; p. ext. început norocos al unei afaceri. Ați luat-o înainte cu steaua... Ați intrat într-o curte, pe strada voastră... A deschis ușa o femeie și v-a dat zece bani. Buni de saftea! PAS, Z. I 104. Dă dimineață să vii, la saftea! C. PETRESCU, A. R. 58. Safteaua mi-a făcut-o un zaraf din gura pieței – 62 lei pentru un left mare de zece galbeni. VLAHUȚĂ, O. A. II 265. ◊ Fig. Ploaie de palme peste obraji... Gata, a spus mustăciosul. I-ai făcut safteaua. Acum lasă-ni-l nouă. STANCU, D. 342. ♦ Fig. Prima întrebuințare a unui lucru. I-am pus [biciului] sfîrcul nou de ibrișim; să nu-i fac saftea pe spinarea ta! CARAGIALE, O. I 51. – Variante: seftea (ALECSANDRI, T. 136), săftea (id. ib. 1379) s. f.

SAFTEA f. pop. 1) Prima vânzare dintr-o marfă. A face ~ua. 2) fig. Început care privește o reușită. 3) fig. Prima întrebuințare a unui lucru. [Art. safteaua] /<turc. safte

safteà f. 1. întâia vânzare (cu noroc): n’a făcut încă saftea; 2. fig. început (bun): îmi dai voie să fac saftea cumpănei? AL.; 3. (ironic) început: să nu-i fac saftea pe spinare [Mold. seftea = turc. SEFTÈ].

saftea f., pl. ele (turc. siftah, d. ar. istiftah, saftea, început; ngr. seftés, sîrb. sefte). Întîia vînzare, considerată de bun saŭ de răŭ auguriŭ la un negustor într’o zi, săptămînă, lună saŭ an: negustoru a făcut saftea, ĭ-am făcut saftea negustoruluĭ; saftea! să nu maĭ stea! Pin. ext. A face cuĭva saftea pe spinare, a-l bate. A face o saltea c’o oală (c’un pahar ș.a.) de Lunĭ dimineața, a sparge (din greșală) de Lunĭ dimineața. V. pocinog. corectat(ă)

săftea sf vz saftea^[1] corectat(ă)

seftea sf vz saftea

seftea f. Mold. V. saftea: s’au dus fără a-mi face seftea AL.

saftea (pop., fam.) s. f., art. safteaua

saftea (pop., fam.) s. f., art. safteaua

saftea s. f., art. safteaua

saftea, -tele.

SAFTEA s. (înv. și pop.) pocinog. (A face ~ua unui negustor.)

SAFTEA s. (înv. și pop.) pocinog. (A face ~ unui negustor.)

saftea (-ele), s. f. – Prima vînzare a zilei într-o prăvălie. – Var. seftea. – Mr. sifte. Tc. (arab.) sefte (Roesler 602; Șeineanu, II, 306; Ronzevalle 100), cf. ngr. σεφτές, bg., sb. sefté.