SCOFALĂ s. f. (Fam.) Pricopseală, folos, ispravă. ♦ Ceea ce e de folos, util, valoros. – Et. nec.

scofală sfs [At: CREANGĂ, O. 39 / V: (reg) hof~ / E: ns cf fală] 1 (Fam; adi) Faptă demnă de laudă Si: (reg) scofaină² (1). 2 (Fam; adi) Ceea ce este util, valoros Si: ispravă, (reg) scofaină² (2). 3 (Fam; pex; irn) Pricopseală. 4 (Rar; îe) A nu avea (sau a nu face) nici o ~ A nu avea nici o șansă de izbândă. 5 (Rar; îae) A nu izbuti nimic. 6 (Îae) A nu avea nici un succes. 7 (Înv) Profit. 8 (Reg) Mâncare preparată din zeamă de carne (și slănină prăjită) îngroșată cu făină de grâu amestecată cu apă și smântână. 9 Mămăligă subțire. 10 (Îdt) Parte bombată a unei plăci metalice.

SCOFALĂ s. f. (Fam. și ir.) Pricopseală, folos, ispravă. ♦ Ceea ce e de folos, util, valoros. – Et. nec.

SCOFALĂ s. f. (Familiar; de obicei cu sens ironic, în legătură cu «mare», «ce mai», «nici o» etc.) Pricopseală, folos; ispravă. Cumpără tu țigări și pentru mine... că, afară de tutun, cu mare scofală n-o să ne alegem. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 305. Ș-apoi, pe lîngă toate acestea, nici vro scofală mare nu era de dînșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe lăiți, și atîta era tot. CREANGĂ, P. 73.

SCOFALĂ f. fam. Treabă realizată; ispravă. ◊ Mare ~! mare lucru! (Nu) e mare ~ (nu) e cine știe ce lucru important. A (nu) face mare ~ a (nu) face cine știe ce ispravă. /Orig. nec.

scofală f. Mold. procopseală: vr’o scofală mare nu era de dânșii CR. [Origină necunoscută].

scofálă și (nord) hofálă f., pl. inuz. e (vsl. vhala, prof. și hvala, laudă, de unde vine și rom. fală). Iron. Ispravă, mare lucru, mare treabă: ce scofală mĭ-aĭ făcut? A nu fi nicĭ o scofală de capu cuĭva, a nu fi de nicĭ o scofală, a nu valora nimic.

scofală (fam.) s. f., g.-d. art. scofalei

scofală (fam.) s. f., g.-d. art. scofalei

scofală s. f.

SCOFALĂ s. v. afacere, avantaj, chilipir, câștig, folos, ispravă, pricopseală, profit, treabă.

scofală s. v. AFACERE. AVANTAJ. CHILIPIR. CÎȘTIG. FOLOS. ISPRAVĂ. PRICOPSEALĂ. PROFIT. TREABĂ.

scofală (-feli), s. f. – Perlă, comoară, praf de aur, obiect de valoare. Creație expresivă, probabil bazată la început pe a scobi „a face o gaură”. S-ar fi zis inițial cu sensul de felie, cînd era tăiată dintr-un fruct, în rotund, cf. scofleaje, s. f. (felie de dovleac) și scofală „deformare” în Damé. Însemna, prin urmare „lucru fără importanță” sau „fleacuri, nimicuri” și s-a folosit cu sens opus numai ca ironie, care ar fi urmat să fie sensul actual. Legătura cu fală „glorie” (Scriban) nu este posibilă. Der. scofeli, vb. (a scormoni, a scruta; Olt., a asambla, a reuni; a economisi), care presupune un sens primitiv, neatestat, de „a găuri”, pentru a cărui evoluție semantică, cf. sclipui și Graur, BL, VI, 146; scofîlci, vb. refl. (a se dărîma, a se ruina; a se trage la față, a se zbîrci, a se rida), pe care Tiktin îl lega greșit de falcă și Scriban de rus. kovylčati „a șchiopăta”; scofîlcitură, s. f. (cavitate, scobitură); scofleaje, s. f. (felie de dovleac sau de pepene); scofaină, s. f. (Banat, adîncitură, depresiune); scobîlți, vb. (Trans., a diminua, a reduce), prin contaminare cu cobîlț; scomîrlă, s. f. (Trans., om slab, vlăguit).

scofală s. f. sg. (iron.) pricopseală, folos, ispravă