SECURITATE s. f. 1. Faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere și de liniște pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol. ♦ Protecție, apărare. ◊ Securitate colectivă = stare a relațiilor dintre state, creată prin luarea pe cale de tratat a unor măsuri de apărare comună împotriva unei agresiuni. Securitate socială = totalitatea reglementărilor juridice pentru asigurarea stării de siguranță socială la nivel de persoană, grup social sau populație totală, precum și pentru protejarea persoanelor defavorizate sau marginalizate. 2. (Ieșit din uz) Organ de stat represiv care avea ca sarcină apărarea prin orice mijloace a sistemului comunist din România. – Din fr. sécurité, lat. securitas, -atis.

securitate sf [At: ȘINCAI, HR. I, 58/30 / V: (îvr) segu~ / Pl: ~tăți / E: lat securitas, -atis, fr sécurité] 1 Adăpostire de orice pericol Si: siguranță. 2 Sentiment de încredere, de liniște datorate convingerii că nu există pericol Si: siguranță. 3 Absența riscului de accidente. 4 (Adesea cu determinări care indică domeniul) Complex de condiții materiale, economice, politice care asigură securitatea (3) Si: protecție (1), apărare, siguranță, (înv) sigurație, sigureală, siguritate, (îvr) securizare¹ (1). 5 (Șîs ~ publică) Ansamblu de măsuri privind protecția oamenilor, a bunurilor etc. Si: protecție (1), apărare, siguranță, (înv) sigurație, sigureală, siguritate, (îvr) securizare¹ (2). 6 (Îs) ~ colectivă (sau, rar, comună) Stare rezultată în urma adoptării pe cale de tratat, de către două sau mai multe state, a unor măsuri de apărare comună împotriva unei agresiuni. 7 (Îs) ~ europeană Sistem de angajamente ferme și de măsuri cocrete luate de toate statele și menite să excludă forța sau amenințarea de folosire a forței în relațiile internaționale, să ofere tuturor statelor din Europa și din întreaga lume garanții depline că se află la adăpost de orice agresiune. 8 (În comunism, șîs ~a statului, ~a de stat) Totalitatea organelor represive de stat care aveau sarcina de apărare a sistemului social-economic, politic și ideologic al statului comunist. 9 (În comunism; spc) Organ represiv de stat care avea sarcina de apărare a a sistemului social-economic, politic și ideologic al statului comunist. 10 (În comunism; spc) Instituție, unitate componentă etc. a securității (8). 11 (În comunism; spc) Sediu sau local al securității (10).

SECURITATE s. f. 1. Faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere și de liniște pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol. ♦ Protecție, apărare. ◊ Securitate colectivă = stare a relațiilor dintre state, creată prin luarea pe cale de tratat a unor măsuri de apărare comună împotriva unei agresiuni. 2. (Ieșit din uz) Totalitatea organelor de stat care aveau ca sarcină apărarea sistemului social-economic și politic al statului comunist. – Din fr. sécurité, lat. securitas, -atis.

SECURITATE s. f. 1. Faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de siguranță, pe care i-l dă cuiva absența oricărui pericol; (în special) siguranță a granițelor și a instituțiilor unui stat. Nu poate exista securitate fără independență națională. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2552. ♦ Protecție, apărare. La construirea noilor întreprinderi se ține seama de cerințele tehnicii securității muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2742. [Populația] nu este lipsită nici de garanția personală, nici de securitatea posesiunii. I. IONESCU, D. 128. ◊ Consiliul de Securitate = organ permanent al O.N.U.-lui, care, potrivit cartei Națiunilor Unite din 1945, are drept sarcină fundamentală menținerea păcii și a securității internaționale. 2. Organ de stat care veghează la siguranța internă a statului și a vieții cetățenilor și apără bunurile obștești împotriva uneltirilor dușmanilor de clasă. Pentru îndeplinirea acestor funcții au fost create organele și aparatul de stat necesare pentru apărarea cuceririlor revoluționare și a legalității noi, populare, – securitatea, miliția, justiția populară, procuratura. GHEORGHIU-DEJ, R. 34.

SECURITATE s.f. 1. Stare de siguranță, de lipsă de primejdie. ♦ Protecție, apărare. ♦ Consiliu de securitate = principalul organ permanent al O.N.U., care are ca sarcină fundamentală menținerea păcii și securității internaționale; securitate colectivă = stare a relațiilor dintre state, creată prin luarea de măsuri de apărare comună împotriva unei agresiuni. 2. (În socialism) Organ de stat care veghea la siguranța internă a statului. [Cf. fr. sécurité, lat. securitas].

SECURITATE s. f. 1. stare de siguranță, de lipsă de primejdie. 2. protecție, apărare. ♦ Consiliu de S~ = principalul organ permanent al ONU, având ca sarcină fundamentală menținerea păcii și securității internaționale. 3. totalitatea organelor de stat care în trecut, aveau sarcina să apere sistemul social economic și politic; sistem politico-polițienesc represiv. (< fr. sécurité, lat. securitas)

Securitate s. f. (pol.) Sistem politico-polițienesc represiv atotputernic în timpul comunismului ◊ „În fapt, Securitatea «noastră» este un adevărat cancer generalizat în trupul națiunii.” ◊ „22” 7/90 p. 6; v. și intoxicare, lucrător, mușard, Radu (cf. fr. sécurité; R. Zafiu L. 2 V 90 p. 4 – termen intrat în lb. fr., v. Le Parisien 25 XII 89 p. 2; DN3, DEX – definiții specifice perioadei comuniste)

SECURITATE f. 1) Situație fără pericol; lipsă de primejdie; siguranță. 2) Organ de stat care are ca sarcină apărarea organizării politice și sociale a statului. [G.-D. securității] /<lat. securitas, ~atis, fr. sécurité

seguritate sf vz securitate

securitate s. f., g.-d. art. securității

securitate s. f., g.-d. art. securității

securitate s. f., g.-d. art. securității

!Securitatea (instituție) s. propriu f. art., neart. Securitate (la ~), g.-d. art. Securității

*Securitatea (instituție) s. propriu f., g.-d. art. Securității

SECURITATE s. 1. v. apărare. 2. v. siguranță. 3. (fam.) secu. (Angajat la ~.)

SECURITATE s. 1. apărare, asigurare, pază, protecție, protejare, siguranță. (Măsuri de ~.) 2. siguranță, (înv.) sigurație, siguritate. (Un sentiment de ~.)

SECURITÁTE (< fr.) 1. Faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de siguranță pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol; siguranță. ◊ S. europeană = sistem de angajamente ferme din partea tuturor statelor. Actul final al Conferinței de la Helsinki pentru securitate și cooperare în Europa (27 iul.-1 aug. 1975) a stabilit principiile care trebuie să guverneze relațiile dintre statele europene: egalitatea suverană; respectarea drepturilor inerente suveranității; nerecurgerea la forță sau la amenințarea cu forța; inviolabilitatea frontierelor; integritatea terit. a statelor; reglementarea pașnică a diferendelor; neamestecurile în treburile înterne ale altor state; respectarea drepturilor omului libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de gândire, conștiință, religie sau convingere; egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul popoarelor de a dispune de ele însele; cooperarea între state, îndeplinirea de bună-credință a obligațiilor asumate conform dreptului internațional. S. socială = totalitatea reglementărilor juridice pentru asigurarea stării de siguranță socială la nivel de persoană, grup social sau populație totală precum și pentru protejarea persoanelor defavorizate și marginalizate. Măsurile principale de s. socială sunt ajutorul de șomaj, ajutoarele de boală și maternitate, alocațiile pentru copii, pensiile și venitul minim garantat. 2. Organ de stat represiv care avea ca sarcină apărarea prin orice mijloace a sistemului comunist în România (între 1948 și 1989).

CONSILIUL DE SECURITATE v. Organizația Națiunilor Unite.

ORGANIZAȚIA PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE ÎN EUROPA (O.S.C.E.; în engl.: Organization for Security and Cooperation in Europe – O.S.C.E.), organizație creată în 1972 sub numele de Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa (C.S.C.E.), ca forum multilateral pentru dialog și negocieri. Numele actual a fost adoptat la 5 dec. 1994 la Conferința la nivel înalt, pentru a sublinia caracterul permanent al organismului. La 1 aug. 1975 a fost semnat Actul Final de la Helsinki, care stabilește principiile de securitate în Europa, inclusiv angajamentul statelor de a se abține de la acte de agresiune, respectul inviolabilității frontierelor, neamestecului în treburile interne și drepturile omului. Propune dezvoltarea cooperării în domeniile economic, științific și tehnologic, cooperarea în domeniul umanitar și în alte domenii, inclusiv promovarea schimburilor culturale, hotărârea de a continua procesul de consultare și cooperare între țările membre. Domeniile de competență s-au extins prin Carta de la Paris a unei noi Europe (1990), care a transformat C.S.C.E. dintr-un forum ad-hoc într-o organizație cu instituții permanente. Are ca membri 55 de state din Europa (inclusiv Vaticanul și Serbia-Muntenegru, ultima suspendată în 1992 în urma conflictului din Bosnia și Herțegovina), la care se adaugă Canada, S.U.A. și opt republici asiatice ex-sovietice. Secretariatul organizației are sediul la Viena (Austria).