sfâșiat, ~ă a [At: CR (1832) 116¹/38 / P: ~și~at / V: (înv) ~iet / Pl: ~ați, ~e / E: sfâșia] 1 (D. ființe; prc; d. părți ale corpului lor) Care este desfăcut în bucăți în mod dezordonat, brutal (prin smulgere, mușcare etc.) Si: rupt², sfârticat (1). 2 (D. obiecte de îmbrăcăminte, țesături, hârtii etc.) Care este transformat în fâșii (prin smulgere) Si: sfârticat (2), spintecat. 3 (Pex) Distrus prin îmbucătățire, tăiere etc. Si: sfârticat (3), spintecat. 4 (Pfm; prc; d. obiecte de îmbrăcăminte, d. încălțăminte etc.) Distrus prin întrebuințare Si: găurit, rupt, uzat, zdrențuit, (înv) spart² (33). 5 (Fig; d. oameni; pex; d. sufletul, inima lor) Care este foarte trist Si: întristat, mâhnit.

sfâșiet, ~ă a vz sfâșiat

SFÎȘIAT, -Ă, sfîșiați, -te, adj. Rupt în bucăți, sfîrticat. Cămașa-i era sfîșiată. VORNIC, P. 216. Pînza sfîșiată... se zbătea nebună în suflarea vîntului. BART, S. M. 51. ◊ Fig. Pe cînd rîde, are-n pieptu-i al său suflet sfîșiat. MSCEDONSKI, O. I 241. Nu ți-o fi, bade, păcat Să mă lași aicea-n sat Cu sufletu sfîșiat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 252.

SFÂȘIAT adj. 1. sfârtecat, (înv. și reg.) mursecat. (Om ~ de lupi.) 2. sfârtecat, (înv. și reg.) spârcuit. (~ de săbii.) 3. ferfenițit, hărtănit, rupt, zdrențăros, zdrențuit, (pop. și fam.) ferfenițos. (O carte ~.) 4. găurit, rupt, uzat, zdrențăros, zdrențuit, (pop.) zdrențos. (Un cerșetor cu hainele ~.) 5. rupt, spintecat, (înv.) spart. (După bătaie avea hainele ~.) 6. zdrențuit, (reg.) peticit. (Cearșaf ~.)

SFÎȘIAT adj. 1. sfîrtecat, (înv. și reg.) mursecat. (Om ~ de lupi.) 2. sfîrtecat, (înv. și reg.) spîrcuit. (~ de săbii.) 3. ferfenițit, hărtănit, rupt, zdrențăros, zdrențuit, (pop. și fam.) ferfenițos. (O carte ~.) 4. găurit, rupt, uzat, zdrențăros, zdrențuit, (pop.) zdrențos. (Un cerșetor cu hainele ~.) 5. rupt, spintecat, (înv.) spart. (După bătaie avea hainele ~.) 6. zdrențuit, (reg.) peticit. (Cearșaf ~.)