29 de definiții pentru sfărâmătură

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFĂRÂMĂTURĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătu s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură.

SFĂRÂMĂTURĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătu s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură.

sfărâmătu sf [At: BIBLIA (1688), 862/43 / V: (îrg) ~mit~, ~răm~, ~rm~, ~rmit~, (înv) ~rămit~, (reg) ~rimit~, sferm~, sfârmit~, sfrămit~, sfrimit~, sfrâmit~ / Pl: ~ri / E: sfărâma + -(ă)tură] 1 Obiect prefăcut în bucăți în părți (foarte) mici Si: (rar) zdrobitură, (pop) sfărâmă (1), (îvr) sfărâmare (3), sfărâmuș (1), (reg) brac, fărâmătură, crâmpei. 2 Fragment dintr-o sfărâmătură (1) Si: (rar) zdrobitură, (pop) sfărâmă (1), sfărâmuș (2), (reg) brac, fărâmătură, crâmpei. 3-4 (Pop; prc) Firimitură (1-2). 5 (Prc; rar) Crâmpei2 (5). 6 (Îvr; îf sfărmătură, sfărmitură) Fragment (dintr-un text, dintr-un document, dintr-o publicație etc.). 7 (Mat; înv) Fracție (8). 8 (Îvr; îf sfărămătură) Infirmitate. 9-10 (Rar) Dărâmătură (1, 3). 11 (Înv) Dezastru (1) (material).

SFĂRÂMĂTURĂ ~i f. Lucru spart în bucăți mici. 2) Fragment dintr-un astfel de lucru. [G.-D. sfărâmăturii] /a sfărâma + suf. ~tură

SFĂRMĂTU s. f. v. sfărâmătură.

SFĂRMĂTU s. f. v. sfărâmătură.

sfărămătu sf vz sfărâmătură

sfărămitu sf vz sfărâmătură

sfărâmitu sf vz sfărâmătură[1] corectat(ă)

  1. În original, incorect tipărit: vz sfărămătură LauraGellner

sfărimitu sf vz sfărâmătură

sfărmătu sf vz sfărâmătură

sfărmitu sf vz sfărâmătură

sfârmitu sf vz sfărâmătură

sfermătu sf vz sfărâmătură

sfrămitu sf vz sfărâmătură

sfrâmitu sf vz sfărâmătură

sfrimitu sf vz sfărâmătură

SFĂRĂMĂTU s. f. v. sfărîmătură.

SFĂRÎMĂTURĂ, sfărîmături, s. f. (Și în forma sfărmătură) Obiect spart în bucăți mici; fragment dintr-un astfel de obiect. În curtea cea mare sînt tot felul de sfărîmături. CAMIL PETRESCU, O. I 205. S-ar putea culege încă numeroase versuri... Ele sînt ca niște sfărîmături din marea inimă a poetului patriot. DEMETRESCU, O. 163. ◊ Fig. Noaptea creștea umedă, iar din mahala veneau cînd și cînd sfărmături de cîntece și chiote. DUNĂREANU, CH. 39. – Variante: sfărmătură, sfărămătu (SADOVEANU, O. VI 56, NEGRUZZI, S. I 21) s. f.

SFĂRMĂTU s. f. v. sfărîmătură.

sfărămătură f. lucru sfărămat.

fărmătúră f., pl. ĭ. Bucățică care cade dintr’o bucată maĭ mare: fărmăturĭ de pîne. – Și sf-: sfărmăturĭ de zid. Și fărămătură, fărîmătură și (vest) fărămitură, firimitură și frimitură.

sfărămătúră V. fărmătură.

sfărmătúră V. fărmătură.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sfărâmătu s. f., g.-d. art. sfărâmăturii; pl. sfărâmături

sfărâmătu s. f., g.-d. art. sfărâmăturii; pl. sfărâmături

sfărâmătu s. f., g.-d. art. sfărâmăturii; pl. sfărâmături

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SFĂRÂMĂTU s. v. fracție.

SFĂRÂMĂTU s. 1. (rar) zdrobitură, (pop.) zdrumicătură. (~ unui pahar.) 2. brac, (reg.) fărâmătură. (~ dintr-un obiect.) 3. bucățică, fărâmătură. (N-a mai rămas nici o ~ din...)

sfărîmătu s. v. FRACȚIE.

SFĂRÎMĂTU s. 1. (rar) zdrobitură, (pop.) zdrumicătură. (~ unui pahar.) 2. brac, (reg.) fărîmătură. (~ dintr-un obiect.) 3. bucățică, fărîmătură. (N-a mai rămas nici o ~ din...)

Intrare: sfărâmătură
sfărâmătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfărâmătu
  • sfărâmătura
plural
  • sfărâmături
  • sfărâmăturile
genitiv-dativ singular
  • sfărâmături
  • sfărâmăturii
plural
  • sfărâmături
  • sfărâmăturilor
vocativ singular
plural
sfărmătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfărmătu
  • sfărmătura
plural
  • sfărmături
  • sfărmăturile
genitiv-dativ singular
  • sfărmături
  • sfărmăturii
plural
  • sfărmături
  • sfărmăturilor
vocativ singular
plural
sfărămătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfărămătu
  • sfărămătura
plural
  • sfărămături
  • sfărămăturile
genitiv-dativ singular
  • sfărămături
  • sfărămăturii
plural
  • sfărămături
  • sfărămăturilor
vocativ singular
plural
sfărămitură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sfărâmitură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sfărimitură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sfărmitură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sfârmitură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sfermătură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sfrămitură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sfrâmitură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sfrimitură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sfărâmătu, sfărâmăturisubstantiv feminin

  • 1. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În curtea cea mare sînt tot felul de sfărîmături. CAMIL PETRESCU, O. I 205. DLRLC
    • format_quote S-ar putea culege încă numeroase versuri... Ele sînt ca niște sfărîmături din marea inimă a poetului patriot. DEMETRESCU, O. 163. DLRLC
    • format_quote figurat Noaptea creștea umedă, iar din mahala veneau cînd și cînd sfărmături de cîntece și chiote. DUNĂREANU, CH. 39. DLRLC
etimologie:
  • Sfărâma + -ătură. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.