sprânceană [At: PSALT. 278 / V: sprin~, (reg) ~cea, ~auă, sprincea, sprun~ / Pl: ~cene, (reg) ~ceni / E: ml *supercina (< supercilia + gena)] 1 Linie arcuită formată din fire de păr scurte și dese, care se întinde deasupra orbitei ochiului Si: (înv) sufruncea. 2 (Îrg; pex) Geană¹ (1). 3 (În legătură cu verbe ca „a se uita”, „a pândi” etc.; îlav) Pe sub ~ (sau ~cene) Pe furiș. 4 (În legătură cu verbe ca „a se uita”, „a privi”, „a pândi” etc; îal) Cu neîncredere. 5 (În legătură cu verbe ca „a așeza”, „a purta”, „a pune” etc.) Pe (o) ~ (sau ~cene) Pe o parte a capului, în mod ștrengăresc. 6-7 (Îe) A alege (sau a alcătui) pe (sau după) ~ A alege (sau a alcătui din ceea) ce este mai bun, mai prețios etc. 8 (Îe) A fi cu ochi și (cu) ~cene A fi prea evident pentru a fi negat. 9 (Reg; îe) A face cu ~na A face semn cuiva ridicând sprânceana (1). 10 (Reg) Pleoapă. 11 Spinare (42). 12 (Înv) Margine. 13 Margine a unei suprafețe, a unui lucru etc. 14 (Pex) Petic. 15 Fâșie luminoasă. 16 (Mun) Doagă care se pune la marginea unui fund de putină, de butoi etc. având forma unui segment de cerc. 17 (Reg) Căpute mici la încălțăminte. 18 Jumătatea dinspre vârful încălțămintei a unei căpute.

SPRÂNCEANĂ ~ene f. 1) (la om) Fiecare dintre cele două dungi arcuite de păr de deasupra ochilor. ◊ A încrunta (sau a încreți) ~enele (sau din ~ene) a manifesta supărare, dispoziție rea. A privi (sau a se uita) pe sub ~ene a privi încruntat. A alege pe (sau după) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. Aleși (ca) pe ~ arătoși, chipeși. 2) Extremitate superioară alungită a unui deal sau munte; creastă; culme; coamă. 3) fig. Porțiune lungă și îngustă; șuviță. [G.-D. sprâncenei] /<lat. supercina

sprânceană f. 1. păr în formă de arc deasupra fiecărui ochiu; 2. parte răsărită de pământ; 3. muche, culme: sprânceana muntelui, dealului; pe sprânceană, ales dintre mulți. [Lat. SUPERCILIA (sub influența analogică a lui geană)].

sprâncea sf vz sprânceană

sprânceauă sf vz sprânceană

sprincea sf vz sprânceană

sprinceană sf vz sprânceană

sprunceană sf vz sprânceană

ALEGE (-eg, pf. -esei, part. -es) I. vb. tr. 1 A lua un lucru dintre mai multe, socotindu-l mai potrivit pentru un anumit scop: ai ales ce e mai bun; proverb: cine alege culege sau alege pînă culege, se zice despre cineva care așteaptă mereu ceva mai bun și pe urmă se mulțumește cu ori-ce ¶ 2 A deosebi, a lua pe cineva dintre mai mulți: l-a ales de bărbat; 👉 SPRÎNCEANĂ ¶ 3 A arăta pe cineva cum este din fire; proverb: vinul alege pe om (ZNN.), la beție se vede firea fie-căruia ¶ 4 A despărți: am ales părul în două; își alegea cărarea la oglindă (VLAH.) ¶ 5 A despărți un lucru de altul, a curăți: cum alege păstorul oile din capre (BIBL.); am ales mazărea; proverb: a ~ neghina din grîu, a despărți un lucru bun de altul rău, a deosebi pe cei vrednici de cei nevrednici ¶ 6 Din două, ori mai multe lucruri, a se hotărî pentru unul: alege-ți: în săbii să ne tăiem, în buzdugane să ne lovim ori în luptă dreaptă să ne luptăm (ISP.); ~ din două una, a se hotărî într’un chip ¶ 7 A hotărî într’un fel, a decide: Numai sabia va alege (TEOD.) ¶ 8 A da cuiva prin simplu consimțîmînt sau prin vot anumite drepturi, o distincțiune: l-au ales Domn; ~ deputat ¶ 9 A înțelege: Bălan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit (CRG.) ¶ 10 ‡A despărți o moșie de alta, a o hotărnici ¶ 11 ‡A întrebuința la ceva, a folosi ¶ 12 ⚖️ ~ dreptatea, a arăta de partea cui e dreptatea ¶ 13 proverb: Urma alege, la sfîrșit are să se vadă, are să se hotărască ¶ 14 A țese desenuri sau flori pe o scoarță, etc.: țese, alege, coase și aruncă flori pe gherghef (SLV.). II. vb. refl. 1 A se desface din ceva, a ieși la iveală; proverb: bate apa să s’aleagă unt, muncește în sec; proverb: s’alege brînza (sau urda) din zer (ZNN.), s’alege binele din rău ¶ 2 A se desface dintr’o mulțime: din toți lupii, se alege unul cu o gură cît un braț de mare (GR.-N.) ¶ 3 A se deosebi de alt cineva, a se distinge: Să m’alegi dintre toate celelalte fete, Cum se alege păunul din pene (R.-COD.) ¶ 4 A se găsi: tocmai tu te-ai ales să-mi vorbești? ¶ 5 A se arăta limpede, a se desluși: nu știu ce este că nu mi se alege, fiind prea departe (ISP.) ¶ 6 A ieși, a rezulta: să vedem ce se va alege și din aceasta; el nu vede nici un spor să s’aleagă din toată vrednicia lui (VLAH.) ¶ 7 A rămînea cu ceva, a avea un cîștig, a profita: din două miișoare de lei, m’am ales numai cu două sute (FIL.) ¶ 8 A fi hotărît, a fi menit: Arde-mi-te-ai, codru des, Văd bine că s’a ales, Din tine să nu mai ies (ALECS.) ¶ 9 A ajunge, a deveni: ai noștri s’au ales tot oameni harnici și de ispravă (VLAH.) ¶ 10 A-i veni cuiva poftă de ceva, a avea gust de ceva: nu i se alegea nici de mîncare nici de odihnă (ISP.) ¶ 11 ‡A se hotărî (o luptă, etc.): și s’au lovit în vre-o două trii rînduri și nu s’au putut alege (NEC.) ¶ 12 ‡A hotărî: ale cîtor vecini hotare se vor amesteca, să se aleagă și să se descopere cu cărțile lor de hotărnicii (LEG.-CAR.) ¶ 13 ‡A se întîmpla să fie, a veni pe lume: să-i fie lui direaptă ocină... lui și cuconilor săi și a tot rodul său cine să va alege (GAST.) ¶ 14 proverb: A se ~ praf și pulbere (praf și cenușă, fum și scrum, sau numai praf, pulbere), a nu mai rămînea urme; de aci, dese-ori, în blesteme: zice că-i negustor, alege-s’ar praful! (CAR.) ¶ 15 proverb: Nu se alege cîștigul din pagubă, se zice cînd nu iese nici un profit dintr’o afacere [lat. allegěre].

SPRINCEANĂ s. f. v. sprînceană.

SPRÎNCEANĂ, sprîncene s. f. 1. Linie arcuită deasupra orbitei ochiului, formată din fire de păr scurte și dese. Ochii fetei luceau neastîmpărați de sub sprîncene, scăpărînd în bătaia focului. SADOVEANU, O. VI 247. Și sprîncenele arcate fruntea albă i-o încheie. EMINESCU, O. I 79. Sprîncenele dumitale... Cînd le sui, cînd le cobori, Din picioare mă dobori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. ◊ Expr. A ridica sprîncenele (sau din sprîncene) = a privi mirat, a arăta mirare, surprindere sau nemulțumire, mînie. Apoi, ridicînd sprîncenele negre și stufoase, îl întrebă. DUMITRIU, N. 114. Ridică din sprîncene, surprinsă. C. PETRESCU, C. V. 168. (Cu altă construcție) Toma se opri locului cu sprîncenele ușor ridicate a nedumerire. CAMIL PETRESCU, O. I 36. A încreți (sau a încrunta) sprîncenele (sau din sprîncene) = a se posomorî, a se încrunta, a lua o înfățișare nemulțumită. Mihu își încruntă sprîncenele și-și întoarse o ureche către boier. SADOVEANU, O. VII 169. Toate-au fost cum au fost, zise moș Nichifor, încrețind din sprîncene și oțerîndu-se... așa-i că nu-i securea? CREANGĂ, P. 125. A se uita (sau a pîndi) pe sub sprîncene = a privi cu neîncredere, pe ascuns, pe furiș. Se uită la mine pe sub sprîncene. STANCU, D. 28. A alege pe (sau după) sprînceană = a alege ce e mai bun, mai prețios (sau ceea ce se consideră, în chip subiectiv, a fi astfel). Oastea... o înființă tot din oameni unul și unul, aleși pe sprînceană. ISPIRESCU, M. V. 5. Scoase pe sofragiu și pe stolnic sub cuvînt de mîncătorie și puse, în locul lor, pe alții aleși de dînsul după sprînceană. FILIMON, C. 119. Să-mi aleg batalioane Pe sprînceană – tot de zmei. BOLLIAC, O. 180. A fi cu ochi și cu sprîncene = a fi prea bătător la ochi, prea evident (pentru a mai putea fi tăgăduit); a fi cusut cu ață albă. 2. Fig. Parte mai ridicată a unui loc; muchie, culme, creastă, coamă (de deal). Aveau nemții o cățea de mitralieră... chiar la gardul de sîrmă ghimpată, după o sprînceană de dîmb. MIRONESCU, S. A. 119. Bateria călăreților... izbutește a se așeza pe sprînceana dealului din fața podului. ODOBESCU, S. III 601. 3. Fig. Petic, bucată, fîșie. Viața lor a urmat înainte... în zăvoiul cel plin de taine, sub sprînceana pădurii peste care se zăreau în fund munții în veșnica lor ceață. SADOVEANU, O. VIII 143. ♦ Fîșie de lumină. V. geană. Sprînceana însîngerată a soarelui se îneacă în apa viorie a mării, la asfințit. BART, E. 118. – Variantă: (Mold.) sprinceană (BUJOR, S. 81, ALECSANDRI, T. I 158, NEGRUZZI, S. I 168) s. f.

sprinceánă f., pl. ene (lat. supercilia, pl. luĭ supercilium, sprînceană, de unde s’a făcut *sprecealĭe, apoĭ după geană, *spriceană și apoĭ sprinceană [ca pg. sobrancelha], nu numaĭ de cît supt infl. luĭ fruncea; it. sopraciglio, pv. sobrecilh, -celh, -cilha, fr. sourcil, pg. sobrancelha). Șir de perĭ așezațĭ pe arcada ochiuluĭ ca să împedece sudoarea de a se scurge în ochĭ. Fig. Muche, culme, coamă: sprinceana dealuluĭ. Aleșĭ pe sprinceană, aleșĭ dintre mulțĭ tot unu și unu (de ex., niște bătăușĭ). – În nord sprînceană. V. sufruncea.

sprînceană, V. sprin-.

sprânceană s. f., g.-d. art. sprâncenei; pl. sprâncene

sprânceană s. f., g.-d. art. sprâncenei; pl. sprâncene

sprânceană s. f., g.-d. art. sprâncenei; pl. sprâncene

sprânceană, -cene.

sprînceană

SPRÂNCEANĂ s. 1. (ANAT.) (înv.) sufruncea. (Are ~ene stufoase.) 2. bucată, fâșie, limbă, petic. (O ~ de pădure.) 3. (GEOGR.) coamă, creastă, creștet, culme, muchie, spinare, (pop.) culmiș. (~ muntelui.)

SPRÂNCEANĂ s. v. dâră, dungă, fascicul, fâșie, rază, trâmbă.

sprînceană s. v. DÎRĂ. DUNGĂ. FASCICUL. FÎȘIE. RAZĂ. TRÎMBĂ.

SPRÎNCEANĂ s. 1. (ANAT.) (înv.) sufruncea. (Are ~ stufoase.) 2. bucată, fîșie, limbă, petic. (O ~ de pădure.) 3. (GEOGR.) coamă, creastă, creștet, culme, muchie, spinare, (pop.) culmiș. (~ muntelui.)

sprinceană (-ene), s. f. – 1. Fire de păr crescute în linie arcuită deasupra ochiului. – 2. Muche, contrafort. – 3. Bombeu, vîrf de încălțăminte. – Var. sprînceană. Mr. suprăceană. Lat. *supercenna în loc de *supergenna, cf. geană și sp. sobreceño (Batistti, II, 953; cf. Cipariu, Gram., 48; Cihac, I, 107). Urmașul rom., *spriceană (cf. mr.), a primit un infix nazal, ca în port. sobrancelha; î în loc de i este recent, puțin răspîndit și pare să răspundă unei preocupări de armonie vocalică, ca de ex. în obrinteală › obrînteală. În general se propune etimonul lat. supercĭlium (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 111; Pușcariu 1629; Tiktin; REW 8459; Candrea), care pare mai dificil fonetic și care, în orice caz, necesită ipoteza unei contaminări cu geană. Confuzia cu sufruncea (Șeineanu, Semasiol., 105; Meyer, Alb. St., IV, 120; Tiktin) nu pare posibilă. După Byck-Graur, 21, i din sprinceană se explică prin influența pl. Uz general (ALR, I, 21). – Der. sprincenat, adj. (cu sprîncene mari).

sprânceană, sprâncene, (sprinceană), s.f. – (fig.) Vargă, dungă în pânza țesută la război (Plăiuț). – Probabil lat. *supercina (< supercilia + gena) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

SPRÂNCENELE ROȘII, armată compusă din răsculații țărani, în ultimii ani ai dinastiei Han de Apus (206 î.Hr. -25 d.Hr.). Pentru a se deosebi de inamic, aceștia și-au vopsit sprâncenele în roșu. Armata, care a adunat c. 300 mii de oameni, a pătruns temporar în capitala de atunci Chang’an. A fost înfrântă de către împăratul Guangwu (25-58).

a alege pe sprânceană expr. a alege ce e mai bun / ce e mai valoros