spulbera [At: DOSOFTEI, PS. 490/18 / V: (înv) ~urbăra, (reg) ~băra / Pzi: spulber / E: ml *expulverare cf pulbere] 1-2 vtr (C. i. praf, frunze, zăpadă etc.) A (se) ridica în vârtej și a se duce departe Si: a (se) împrăștia, a (se) risipi, (pop) a (se) zburătăci. 3 vt (C. i. locul pe care se face acțiunea; d. vânt, furtună etc.) A lăsa gol, fără frunze, vegetație, fără zăpadă etc.. 4-5 vtr (Fig) A face să se rarefieze (sau a se rarefia) Si: a (se) destrăma (5-6), a (se) împrăștia, a (se) răzbuna, a (se) risipi, (înv) a (se) răschira, (reg) a (se) vărzui. 6-7 vtr (C. i. stări, sentimente, însușiri, relații abstracte etc.) A face prin violență să nu mai existe (sau a înceta să mai existe) Si: a (se) desființa (1-2), a (se) destrăma (13), a (se) distruge (1-2), a (se) împrăștia, a (se) pierde, a (se) prăpădi, a (se) risipi, a (se) sfărâma, (îvp) a (se) sodomi, a (se) răpune, a (se) topi, (pop) a (se) fărâma, a (se) isprăvi, (înv) a (se) potrebi, (grî) a (se) afanisi. 8 vt (C. i. oameni, armate) A face să nu mai existe (omorând, distrugând, lichidând etc.) Si: a nimici. 9 vt (C. i. oameni, armate) A face să fugă în toate părțile, în dezordine Si: a împrăștia, a risipi, a vântura, (înv) a spârcui¹ (6). 10 vr (Trs) A se supăra.

SPULBERA, spulber, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la zăpadă, praf, frunze etc.) A ridica în vîrtej și a duce departe, risipind, împrăștiind. Popa Tonea privea frunzele pe care vîntul... le spulbera departe. GALACTION, O. I 196. Un vînt subțire și tăios începuse să spulbere zăpada fină. C. PETRESCU, C. V. 135. Crivățul din miazănoapte vîjie prin vijelie, Spulberînd zăpada-n ceruri, de pe deal, de pe cîmpie. ALECSANDRI, P. A. 113. ◊ (Complementul indică locul în discuție) Și m-aș duce ca vîntul Cînd spulberă pămîntul. ALECSANDRI, P. P. 307. ◊ Refl. Se-ntunecă de-atîta jale Cînd vede cum s-a spulberat Podoaba mîndrelor petale. IOSIF, PATR. 44. Bătute de ploaie și de vînturi, se spulberă frunză cu frunză. SEVASTOS, N. 318. 2. Fig. A nimici, a distruge, a risipi (oameni, locuri). Nu m-oi întoarce fără să spulber cetatea. MURNU, I. 28. Și culme și cetate... Toate fost-au spulberate, Și prin văi întunecate S-a-nălțat mormanul lor. COȘBUC, P. I 297. Să-i spulberăm dară [pe dușmani]. ISPIRESCU, M. V. 22. ◊ (Complementul este un abstract) Și-i spulberau așa, ca-ntr-o izbire de vînt, toată nădejdea lui. SADOVEANU, O. I 535. ◊ Refl. Dar ce, e glumă să lucrezi 18 luni și deodată să se spulbere totul? BARANGA, I. 182. Spulberatu-mi-s-a pîn’ și scrumul visurilor mele. VLAHUȚĂ, O. A. 45.

A SPULBERA spulber 1. intranz. A fi spulber; a viscoli. 2. tranz. 1) (zăpadă, frunze etc.) A roti în vârtej, împrăștiind. 2) A face să se spulbere. /<lat. expulverare

A SE SPULBERA pers. 3 se spulberă intranz. 1) A se împrăștia treptat, răspândindu-se; a se destrăma; a se risipi. 2) fig. (despre vise, iluzii, idealuri) A înceta să mai existe; a se risipi; a demitiza. /<lat. expulverare

spulbăra v vz spulbera

spurbăra v vz spulbera

2) spúlber, a -á v. tr. (d. pulbere saŭ lat. *ex-pulverare; it. spolverare). Risipesc (împrăștiĭ) ca pulberea: vîntu spulberă frunzele, zăpada. Fig. Risipesc, nimicesc: a-țĭ spulbera dușmaniĭ, a spulbera speranțele cuĭva, a spulbera o calomnie. V. refl. Planurile s’aŭ spulberat.

spulbera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. spulber, 3 spulberă; conj. prez. 1 sg. să spulber, 3 să spulbere

spulbera (a ~) vb., ind. prez. 3 spulberă

spulbera vb., ind. prez. 1 sg. spulber, 3 sg. și pl. spulberă

SPULBERA vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, supăra, zdrobi, zvânta.

SPULBERA vb. 1. a împrăștia, a risipi, (pop.) a zburătăci. (Vântul ~ frunzele.) 2. a viscoli. (Vântul ~ zăpada.) 3. a (se) destrăma, a (se) împrăștia, a (se) risipi, (Olt.) a (se) vărzui, (înv.) a (se) rășchira, (pop. fig.) a (se) răzbuna. (După ploaie, norii s-au ~.) 4. a împrăștia, a risipi, a vântura, (înv.) a spârcui. (A-i ~ pe dușmani în cele patru zări.) 5. a îndepărta, a risipi. (I-a ~ toată temerea.)

SPULBERA vb. 1. a împrăștia, a risipi, (pop.) a zburătăci. (Vîntul ~ frunzele.) 2. a viscoli. (Vîntul ~ zăpada.) 3. a (se) destrăma, a (se) împrăștia, a (se) risipi, (Olt.) a (se) vărzui, (înv.) a (se) rășchira, (pop. fig.) a (se) răzbuna. (După ploaie, norii s-au ~.) 4. a împrăștia, a risipi, a vîntura, (înv.) a spîrcui. (A-i ~ pe dușmani în cele patru zări.) 5. a îndepărta, a risipi. (I-a ~ toată temerea.)

spulbera vb. v. DISTRUGE. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. SUPĂRA. ZDROBI. ZVÎNTA.

spulbera (-r, at), vb. – 1. A ridica praful. – 2. A risipi, a dispersa, a împrăștia. – 3. A dezagrega, a desface, a îndepărta. – 4. (Trans.) A se indigna. – Mr. spulbir(are). Lat. *expŭlverāre (Pușcariu 1631; Candrea-Dens., 1457; REW 6842), cf. it. spolverare. – Der. spulber, s. n. (dispersie, dispariție), postverbal folosit artificial în literatură; spulberat, adj. (împrăștiat, risipit; s. m., cap-de-mort, hîrcă), la care, sensul al doilea pare un calc din fr. dissipé; spulberatic (var. spulberatec, înv. spulberos), adj. (inconstant, nestatornic, ușuratic; ușor); spulberătură, s. f. (cantitate de praf, zăpadă, pleavă etc., care se ridică în vînt; plantă, Teucrium chamaedrys). – Cf. pulbere.