spân¹, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~z, ~âi, ~ă, spârc, spârcă, spin, spină / Pl: ~i, ~e / E: ml *spanus] 1 (D. bărbați sau d. părți ale feței lor) Căruia nu îi cresc barbă și mustață Si: (reg) spânatic (1), spânat¹, spânău, spânzac (1), spânzatic. 2 (Pex; d. bărbați sau d. părți ale feței lor) Cu barbă și cu mustață rare Si: spânatic (2). 3 (Îe) A trage nădejde ca ~ul de barbă Se spune despre cei ce speră în împlinirea unor dorințe nerealizabile. 4 (Îe) Când va face ~ul barbă Niciodată. 5 (Îe) ~ul se rade lesne Se spune despre cei săraci care se mulțumesc cu puțin. 6 (Rar; d. bărbați) Lipsit complet de păr în barbă, la mustață și pe cap. 7 (Reg; d. oameni) Care are părul roșu. 8 (Reg; d. bărbați) Necăsătorit. 9-10 (Mun; d. femelele animalelor) Care nu dă (sau care dă foarte puțin) lapte Si: (reg) spânatic (3-4). 11 (Reg; d. femei) Sterp.

SPÎN, -Ă, spîni, -e, adj. Căruia nu-i crește (aproape) deloc barbă și mustață. Față spînă. Om spîn. ◊ (Substantivat, m.) Spînul vrea să-ți răpuie capul (CREANGĂ). – Lat. *spanus (< gr.).

SPÂN ~ă (~i, ~e) și substantival (despre bărbați) Căruia nu-i crește barbă și mustăți. /<lat. spanus

spân a. și m. imberb. [Gr. bizantin SPANÓS].

spâi, ~ă a vz spân¹

spânz², ~ă a vz spân¹

spârc³, ~ă a vz spân¹

SPÎN, -Ă, spîni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Căruia nu-i crește barbă și mustață (aproape) deloc. Un bărbat uriaș cu fața spînă se ridică. CAMILAR, N. I 184. Era un om fără vîrstă, scund și cu ochii șterși. Zîmbea încremenit cu obrazu-i spîn. SADOVEANU, B. 22. Era mic, subțire, puțin cam spîn și vioi ca o veveriță. GALACTION, O. I 213. Dragu-mi-i fecioru spîn, Că-i și tînăr și bătrîn. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 460. ♦ (Substantivat, m.) Bărbat căruia nu-i crește barbă și mustață. Din lipsă de umezeală, grîul în multe locuri răsărise ca barba spînului; ici un fir, colo un fir. SADOVEANU, M. C. 176. Spînul vrea să-ți răpuie capul cu orice chip și de aceea te-a trimis să-i aduci sălăți din grădina ursului. CREANGĂ, P. 213. ◊ Expr. A trage nădejde ca spînul de barbă v. barbă (1).

spîn, -ă adj. (mgr. spanós, spin). Căruĭa nu-ĭ crește barba și mustățile: om spîn, față spînă. A trage nădejde ca spînu de barbă (saŭ: ca prepelița de coadă), a spera în zadar.

spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spână, pl. spâne

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spână, pl. spâne

spân adj. m., pl. spâni; f. sg. spână, pl. spâne

SPÂN adj. (reg.) spânău, spânzac, spânzatic. (Om ~.)

SPÎN adj. (reg.) spînău, spînzac, spînzatic. (Om ~.)

spîn (-ni), adj. m. – Glabru, fără păr. – Mr. spîn. Gr. σπάνος, de la στάνυς „lipsă de densitate” (Densusianu, Hlr., 345; Philippide, II, 14 și 733; Bezdechi, Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs, EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf. alb. spënk, sl. spanŭ. Prezența unui intermediar lat. *spanus nu pare o ipoteză posibilă și nici necesară (calabr., sicil. spanu este împrumut direct din gr.). Der. din sl. este posibilă, dar se lovește de dificultatea trecerii lui an › în, care este aceeași din cuvintele mult discutate, jupîn, smîntînă, stînă și stăpîn. – Der. spînatic (var. spînatec), adj. (glabru).

SPÂNUL, Petre (1894-1962, n. Vicovu de Jos, jud. Suceava), medic veterinar român. M. coresp. al Acad. (1955). Inspector zootehnic și sanitar veterinar al Bucovinei (1918-1920). Studii privind bolile veterinare și însemnătatea zooeconomiei („Contribuții la combaterea pestei porcine cu ser”, „Importanța zooeconomiei naționale”).

când o face spânul barbă expr. niciodată.