spătărie sf [At: PRAV. COND. (1780), 48 / Pl: ~ii / E: spătar¹ + -ie] 1-3 Funcția de (mare) spătar¹ (2-4). 4 Perioadă de timp cât cineva exercita funcția de (mare) spătar¹ (2-4). 5 Instituție administrativă condusă de (marele)-spătar¹. 6 (Pex) Personalul care făcea parte din spătărie (5). 7 Clădirea în care funcționa spătaria (5). 8 Închisoare situată în spătarie (7). 9 (Șîs ~ia cea mare) Sală din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii și unde se afla tronul. 10 (Îs) ~ia (cea) mică Cabinet personal al domnitorului. 11 (Înv) Arsenal (2).

SPĂTĂRIE, spătării, s. f. 1. Demnitatea, rangul de (mare) spătar. Cumpără... mai în urmă huzmetul^[1] spătăriei. FILIMON, C. 49. ♦ Instituția condusă de (marele) spătar; localul acestei instituții. Pricinașii erau de față la ușa spătăriei, împreună cu preoții și bătrînii lor, ca să le fie mărturie. SADOVEANU, F. J. 343. Ca mîne o să vedeți și pe nenea Dumitrache închis la spătărie și bătut la tălpi. FILIMON, la TDRG. 2. Sală din palatul domnesc unde se făceau anumite ceremonii și unde era așezat tronul. Domnul intrase cu Husein în spătărie și rînduia cele întăi afaceri ale stăpînirii. SADOVEANU, O. VII 73. Mihnea descălică, trecu printre boierii rînduiți în îndoit șireag, intră în sala mare a spătăriei și se urcă pe tronul domnesc. ODOBESCU, S. A. 91. În palat este și sala crăiască, unde este tronul, adecă spătăria. KOGĂLNICEANU, S. 94. ◊ Spătăria (cea) mică = camera de lucru a domnului. Pofti pe noii săi dregători... în spătăria cea mică, la cafea. SADOVEANU, Z. C. 167. corectat(ă)

SPĂTĂRIE, spătării, s. f. (Înv.) 1. Demnitatea, rangul de (mare) spătar. ♦ Instituția condusă de (marele) spătar; clădirea în care funcționa această instituție. 2. Sală din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii și unde era așezat tronul. ◊ Spătăria (cea) mică = camera de lucru a domnitorului. – Din spătar² + suf. -ie.

SPĂTĂRIE ~i f. ist. 1) Funcția de spătar. 2) Durata acestei funcții. 3) Sediul spătarului. 4) Sală din palatul domnesc unde se afla tronul. * ~a cea mică camera de lucru a domnitorului. /spătar + suf. ~ie

SPĂTĂRIE s. f. (Mold., ȚR) 1. Sală din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii. A: Vasilie-Vodă ... îndată au ieșit în spătărie și l-au chemat la sine la adunare. M. COSTIN. Din spătărie încolo, mai înluntru, nime nu pute întra, nici boieri, nici mazili. NECULCE ; cf. NCL II, 299; GHEORGACHI. B: Gheorghe logofătul, în mare grijă, șăzînd in spătăriea lor, ținea toiagul la gură. R. POPESCU. ◊ S. comp. Spătăria (cea) mică = cabinet personal al domnitorului. I-au ieșit înainte Domnul pînă în pridvor și... s-au suit în spătăriia cea mică. R. POPESCU. 2. Clădire în care își avea sediul instituția condusă de (marele) spătar. A: Și la purces petrecuți, pănă la spătărie, iarăș cu alai l-au petrecut boerii orînduiți pănă la gazda lui. NCL II, 297. B: Marțea înaintea spătării[i] să aibă vreme a se arăta cîți din boiari mazili au să arate cevaș mai deosebit. PRAV. COND. (1780). Etimologie: spătar + suf. -ie. Vezi și spătar, spătărel, spătăresc, spătări.

spătărie f. 1. demnitate de spătar și cancelaria sa: spiona pe toată lumea și o trăda la spătărie FIL.; 2. sala domnească unde se făceau prezentările și se țineau divanele: sala spătăriei unde era scaunul lui Vodă OD.

spătăríe f. (d. spătar 1). Vechĭ. Demnitatea de spătar. Cancelaria luĭ. Cameră de arme. Arsenal.

spătărie s. f., art. spătăria, g.-d. art. spătăriei; pl. spătării, art. spătăriile (desp. -ri-i-)

spătărie s. f., art. spătăria, g.-d. art. spătăriei; pl. spătării, art. spătăriile

spătărie s. f., art. spătăria, g.-d. art. spătăriei; pl. spătării, art. spătăriile

SPĂTĂRIE s. v. arsenal.

spătărie s. v. ARSENAL.