sticluță sf [At: IST. AM. 84^r/12 / V: stec~ / Pl: ~țe / E: sticlă + -uță] 1-2 (Șhp) Sticlă (1) mică Si: (rar) sticlișoară (1-2), sticluliță (1-2), sticlușoară (1-2), (reg) glăjiță, glăjuliță, șipușor. 3 Conținutul unei sticluțe (1) Si: (rar) sticlișoară (3), sticluliță (3), sticlușoară (3), (reg) glăjiță (2), glăjuță (2), șipușor. 4 Conținutul unei sticluțe (1) împreună cu vasul respectiv Si: (rar) sticlișoară (4), sticluliță (4), sticlușoară (4), (reg) glăjiță (2), glăjuță (2), șipușor. 5 (Îvr; spc; îf stecluță) Ventuză medicală.

STICLUȚĂ, sticluțe, s. f. Diminutiv al lui sticlă (II 1). A! mizerabile! ai gîndit că dacă mi-ai luat sticluța cu vitrionul, nu o să mai găsesc alta! Ți-am făgăduit să-mi răzbun. CARAGIALE, O. I 218. La Paris, în lupanare de cinisme și de lene... Acolo v-ați pus averea, tinerețele, la stos... Ne-ați venit apoi, drept minte o sticluță de pomadă, Cu monoclu-n ochi, drept armă bețișor de promenadă. EMINESCU, O. I 151. – Variantă: (Mold.) stecluță (NEGRUZZI, S. I 209) s. f.

sticluță f. sticlă mică cu dop.

sticlúță f., pl. e (dim. d. sticlă). Vest. Flacon, șip, mic vas de sticlă (ca cele de farmacie). – În Mold. sud stecluță, în nord. șip.

stecluță sf vz sticluță

sticluță (desp. sti-clu-) s. f., g.-d. art. sticluței; pl. sticluțe

sticluță (sti-clu-) s. f., g.-d. art. sticluței; pl. sticluțe

sticluță s. f. (sil. -clu-), g.-d. art. sticluței; pl. sticluțe

STICLUȚĂ s. (rar) sticlișoară, sticluliță, sticlușoară, (reg.) șipușor, (Transilv. și Bucov.) glăjiță, glăjuță. (O ~ cu parfum.)

STICLUȚĂ s. (rar) sticlișoară, sticluliță, sticlușoară, (reg.) șipușor, (Transilv. și Bucov.) glăjiță, glăjuță. (O ~ cu suc.)