stima¹ vt [At: HELIADE, D. C. VII/26 / Pzi: ~mez, (înv) stim / E: it stimare, fr estimer, lat aestimare] 1 A avea stimă, considerație (pentru cineva sau ceva) Si: (îvr) stimarisi Vz aprecia, cinsti, considera, onora, prețui, priza², respecta, socoti. 2 (Îvr) A diviniza (1). 3 (Îvr) A prețui (1).

STIMA, stimez, vb. I. Tranz. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a respecta, a cinsti. [Bălcescu] își iubește patria și poporul, dar tocmai de aceea stimează și celelalte popoare, văzînd în lupta lor frățească arma cea mai puternică împotriva tiraniei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 329, 4/1. Cu un asemenea om poți să te lupți cu toată energia, să-l ai dușman, dar nu poți să nu-l stimezi. GHEREA, ST. CR. I 322. Gîndirea voastră, zise îmi pare minunată, Și simtimentul vostru îl stimez, frații mei. ALEXANDRESCU, M. 322. – Prez. ind. și: (învechit) stim (NEGRUZZI, S. I 52).

STIMA vb. I. tr. A avea stimă, considerație (pentru cineva sau ceva); a cinsti, a respecta. [P.i. -mez. / < it. stimare, lat. aestimare – a prețui].

STIMA vb. tr. a avea stimă, considerație; a cinsti, a respecta. (< it. stimare, după fr. estimer)

A STIMA ~ez tranz. (persoane sau valori umane) A trata cu stimă (izvorâtă dintr-un sentiment de înaltă apreciere); a respecta. /<it. stimare, fr. estimer, lat. aestimare

stimà v. a prețui, a pune preț pe.

*stiméz v. tr. (fr. estimer, it. stimare d. lat. áestimo, -áre. V. estimez). Acord stimă, onorez, prețuĭesc: a stima un om bătrîn, știința.

stima (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. stimez, 3 stimează; conj. prez. 1 sg. să stimez, 3 să stimeze

stima (a ~) vb., ind. prez. 3 stimează

stima vb., ind. prez. 1 sg. stimez, 3 sg. și pl. stimează

STIMA vb. a aprecia, a cinsti, a considera, a onora, a prețui, a respecta, (înv.) a respectarisi, a respectălui, a respectui, a socoti. (Toți îl ~ în mod sincer.)

STIMA vb. a aprecia, a cinsti, a considera, a onora, a prețui, a respecta, (înv.) a respectarisi, a respectălui, a respectui, a socoti. (Toți îl ~ în mod sincer.)