dexonline

info

17 definiții pentru străfiga (strănuta)

din care

explicative (14)
relaționale (2)
specializate (1)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

străfiga¹ [At: GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 112 / V: ~ia, ~ida, ~ina, ~ita, ~ăviga, ~refeda, ~refia, ~ref~, trăfiga / Pzi: străfig, ~ighez / E: ns cf strănuta] 1 vi (Pop; d. oameni și d. cai) A strănuta (1). 2 vi (Reg) A sughița. 3 vi (Reg; d. cai) A sforăi (3). 4 vi A necheza. 5 vt (Reg) A scuipa (ceea ce era gata să înghită).

STRĂFIGA, străfig, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.

STRĂFIGA², străfig, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A strănuta. 2. Intranz. (Despre cai) A sforăi, a necheza. 3. Tranz. A scuipa.

sursa: DLRM (1958)
adăugată de gall
acțiuni
- link permalink

străfigà v. a strănuta (provincialism oltenesc). [Origină necunoscută].

străfia v vz străfiga¹ corectat(ă)

străfida v vz străfiga¹ corectat(ă)

străfina v vz străfiga¹

străfita v vz străfiga¹

străviga v vz străfiga¹ corectat(ă)

strefeda v vz străfiga¹

strefia v vz străfiga¹

strefiga v vz străfiga¹

trafiga v vz străfiga

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

străfíg, a -á v. intr. (stră- și fig de orig. neșt. dar latină). Mold. (Șez. 32.76) Olt. Ban. Strănut. V. tr. Arunc ceĭa ce era aproape să’nghit. – Și -idá, -itá și -iá.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STRĂFIGA vb. v. necheza, râncheza, strănuta.

străfiga vb. v. NECHEZA. RÎNCHEZA. STRĂNUTA.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

străfiga¹, străfig, vb. I (reg.) 1. a strănută. 2. a sughița. 3. (despre cai) a forăi; a necheza. 4. a scuipa.

sursa: DAR (2002)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

Intrare: străfiga (strănuta)

străfiga verb grupa I conjugarea I

verb (VT13) Surse flexiune: DLRM		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) străfiga	străfigare	străfigat străfigatu‑	străfigând străfigându‑	singular	plural
		(a) străfiga	străfigare	străfigat străfigatu‑	străfigând străfigându‑	străfigă	străfigați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	străfig	(să) străfig	străfigam	străfigai	străfigasem
	a II-a (tu)	străfigi	(să) străfigi	străfigai	străfigași	străfigaseși
	a III-a (el, ea)	străfigă	(să) străfige	străfiga	străfigă	străfigase
plural	I (noi)	străfigăm	(să) străfigăm	străfigam	străfigarăm	străfigaserăm străfigasem
	a II-a (voi)	străfigați	(să) străfigați	străfigați	străfigarăți	străfigaserăți străfigaseți
	a III-a (ei, ele)	străfigă	(să) străfige	străfigau	străfigară	străfigaseră

străfia